Doi actori excelenti, un scenariu sensibil si o poveste de dragoste plina de subintesuri, locatii exotice si o muzica dementiala (Glob de Aur pentru Alexandre Desplat), toate acestea transforma The Painted Veil al regizorului John Curran intr-un film necesar, potrivit pentru toate categoriile de spectatori. Foarte actual pentru acele vremuri (anii '20-'30), cand casatoriile aranjate erau la ordinea zilei, filmul e actual si-acum.
Cu tagline-ul "Uneori cea mai palpitanta dintre calatorii este distanta dintre doi oameni", "The Painted Veil" este o calatorie care categoric merita parcursa. Este unul dintre rarele filme care, alaturi de personaje, reusesc sa-si transporte si spectatorii in lumea lor aparte, facandu-i sa uite pentru doua ore de realitate. Iar China demult n-a mai fost atat de frumoasa pe pelicula...
Inspirat din romanul cu acelasi nume al lui W. Somerset Maugham (ecranizat si in 1934 cu Greta Garbo in rolul principal), "The Painted Veil" spune complicata poveste a doi soti englezi plecati in China pentru a ajuta populatia de aici in lupta impotriva holerei. O aventura a ei, Kitty (Naomi Watts), plictisita si deloc atrasa de blandul Walter (Edward Norton), transforma casnicia celor doi intr-un razboi de uzura, purtat pe un camp de bataie improbabil: o provincie indepartata, verde-aurie, unde holera face ravagii.
Cu interesantele culmi muntoase ca niste cocoase deshidratate de camila in fundal, Kitty si Walter trebuie sa se confrunte cu problemele lor emotionale, dar si cu tragica situatie a oamenilor din satul langa care locuiesc, decimati de epidemia de holera si de tratamentele antice folosite. Ceea ce in animata Londra, care ii lipseste atat de mult lui Kitty, ar fi fost imposibil, in acest decor se petrece pe nesimtite: cei doi reusesc sa se apropie, sa se inteleaga si sa se respecte.
Titlul filmului/romanului, dupa cum a declarat Maugham, este inspirat dintr-un sonet al lui Shelley. Primul vers, "Lift not the painted veil which those who live call life", da exact tonul tumultoasei relatii dintre Kitty si Walter, care urmeaza pas cu pas versurile sotului lui Mary Shelley, trecand prin frica si speranta, umbre si splendori, in cautarea unui adevar tamaduitor. Daca nu aveti rabdare sa asteptati finalul acestei "dragoste in vremea holerei" in varianta americano/australiano/chineza, cititi sonetul: indicii sunt destule.
Destul de previzibil, dar atasant si sensibil, camera lui Curran dezvaluie doua lumi noi, necunoscute: cea a sufocantei Chine si cea a compasiunii, a frustrarilor alinate, a calmei bunavointe care se instaureaza intre Kitty si Walter. Cu o intuitie proprie, Watts si Norton simt excelent cum sa-i interpreteze pe cei doi soti care abia pot sa se suporte unul pe celalalt. Ridicarea valului este lina, sinuoasa, iar Maugham si scenaristul Ron Nyswaner reusesc s-o faca insidioasa, usor amenintatoare, numai buna sa te puna pe ganduri. Si sa-ti tragi mai aproape prietena/prietenul, daca se afla langa tine in sala de cinema...
Părerea ta
Spune-ţi părerea