Cu greu poţi găsi o combinaţie mai explozivă decât Jason Statham şi un rechin preistoric, de 25 de metri lungime (pentru o comparaţie vizuală, un bloc de zece etaje). The Meg oferă exact ceea ce promite, entertaiment şi fiori, fără să cadă prea des în capcanele penibilului, iar asta face premiera din 10 august un motiv de distracţie sinceră şi lipsită de pretenţii la cinema. Iată mai jos ce ţi-ar putea plăcea la acest nou film în care Jason Statham înfruntă un inamic ce-l depăşeşte din toate punctele de vedere.
Este posibil să fi văzut trailerele, prin urmare ştii deja că acţiunile unei echipe de cercetători hotărâţi să arate că Groapa Marianelor nu este cel mai adânc punct de pe glob fac ca în apele oceanelor să fie eliberat un megalodon, un gigantic rechin preistoric. Acesta nu va întârzia să atace Mana One, staţia de cercetare subacvatică, şi apoi să-şi facă drum spre aglomeratele plaje de pe litoralul asiatic. Evident, Jason Statham are un cuvânt de spus în această situaţie, prin urmare el şi cercetătorii pornesc în dificila misiune de a lichida creatura.
Te-ai putea aştepta ca scenariul să fie doldora de momente neverosimile, dar lucrurile nu stau chiar aşa. La baza filmului se află romanul "Meg: A Novel of Deep Terror" publicat de Steve Alten în 1997, care explorează realist ce se poate face dacă un rechin de o asemenea dimensiune ar putea ataca liber în apele internaţionale. Filmului nu-i lipsesc scăpările neverosimile (într-o scenă pielea rechinului este impenetrabilă, în alta pare mult prea uşor de străpuns), dar nici nu se autosabotează cu alegeri dubioase precum cele din seria Sharknado.
Ce va captiva publicul la Meg este inventivitatea interacţiunilor dintre rechin şi posibilele sale victime umane. La început antagonistul este o ameninţare sugerată, după care îl vedem în toată splendoarea, iar abordarea regizorului Jon Turteltaub se schimbă din temelii. De la o luptă în adâncuri între Meg şi un submersibil ajungem la suprafaţă, apoi lângă o plajă aglomerată şi aşa mai departe, dimensiunea rechinului permiţând echipei de scenarişti să imagineze noi şi noi situaţii terifiante. Nu te-ai fi aşteptat, dar filmul funcţionează şi ca suspans, dar şi ca exces de violenţă sângeroasă şi explicită, ceea ce chiar e mare lucru.
Printre atâtea momente explozive, ai putea să nu bagi în seamă dialogurile cumplit de proaste, replicile sentenţioase şi ilogice, interpretările exagerate şi aşa mai departe. Nu pentru ele intri la acest film şi nu ele o să-ţi rămână în minte după ce ieşi. Distribuţia internaţională foloseşte noua reţetă de la Hollywood, cu fiecare rasă şi continent reprezentată, de la chinezoaica Li Bingbing şi australianca Ruby Rose, la Page Kennedy şi islandezul Ólafur Darri Ólafsson. Chiar dacă interacţiunile personajelor lasă adesea de dorit şi uneori sunt chiar sursă de umor involuntar, câteva decizii ale lor iau prin surprindere publicul, oferind momente dramatice şi făcându-le să fie mai mult decât eventuale "gustări" pentru nemilosul rechin.
Ce se poate spune despre The Meg este faptul că puţine blockbustere de vară se pot lăuda că, pornind de la o premisă atât de exagerată, oferă distracţie atât de onestă. Cumperi biletul ca să-l vezi pe Jason Statham înfruntând un inamic de zeci de ori mai mare ca el şi ai toate şansele să nu fii dezamăgit de confruntare. Ne aşteptăm ca The Meg să fie un adevărat succes de casă la noi, pentru că puţine filme oferă escapism mai eficient şi lejer decât noua aventură subacvatică a lui Statham.
