The Martian, primele reacţii

de Ştefan Dobroiu în 13 Sep 2015
Primire entuziastă pentru SF-ul lui Ridley Scott şi Matt Damon

The Martian/Marţianul, SF-ul regizat de Ridley Scott după cartea omonimă a lui Andy Weir, a avut primele proiecţii pentru public în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Toronto, iar cronicile nu au întârziat să apară: o majoritate covârşitoare laudă colaborarea lui Scott cu Matt Damon, The New York Post scriind că premiera din 2 octombrie este "cel mai interesant lucru făcut de cei doi în ani de zile". Iată mai jos la ce să te aştepţi de la aventura marţiană a lui Ridley Scott.

Romanul lui Weir, etichetat drept un melanj între Apollo 13 şi Cast Away, spune povestea primei misiuni umane pe Marte. Când o furtună distrugătoare loveşte cartierul general al misiunii, astronautul Mark Watney (Matt Demon) este presupus mort, iar colegii săi se retrag pe orbită, întorcându-se spre Terra. Doar că Watney nu moare şi, ca să aibă măcar o şansă de salvare, trebuie să supravieţuiască zeci de luni, deşi are hrană numai pentru una. Botanist şi inginer mecanic, eroul va trebui să improvizeze din plin pentru a-şi mări şansele de salvare. În acelaşi timp, pe Terra, NASA luptă contracronometru şi investeşte milioane peste milioane de dolari în cea mai elaborată operaţiune de salvare din istoria umanităţii.

Cinemagia a citit romanul lui Weir şi l-a considerat extrem de greu ecranizabil, având în vedere că acesta este scris ca un jurnal foarte tehnic al lui Watney despre activităţile sale de pe Marte. Dar iată că cronicile laudă ecranizarea, deşi de-a lungul a secvenţe generoase Watney este singur pe ecran. "Damon oferă o companie confortabilă în timpul lungilor perioade când este singur pe ecran, iar fizicalitatea actorului face aptitudinile lui Mark cât se poate de credibile", scrie Todd McCarthy pentru The Hollywood Reporter.

"The Martian ar trebui să facă mai mult decât să aducă tone de bani în buzunarele Fox: ar putea resuscita interesul pentru programele spaţiale inspirând o întreagă generaţie de viitori astronauţi", scrie Variety cu ajutorul cronicarului Peter Debruge. "Iată ce vrem de la un blockbuster: ceva mai mare decât noi, dar nu atât de îndepărtat încât să nu ne putem conecta. The Martian este un blockbuster extraordinar", scrie şi RogerEbert.com.

În acest moment 18 din cele 19 cronici publicate sunt pozitive, Marţianul obţinând un onorant procent de 95% cronici pozitive pe site-ul Rottentomatoes.com. Sunt toate şansele ca procentul să scadă pe măsură ce numărul de cronici creşte, dar nimeni nu poate spune că filmul lui Ridley Scott nu a fost întâmpinat călduros la primele proiecţii internaţionale.

Filmul a mai fost lăudat pentru distribuţia plină de nume mari. Jessica Chastain este Melissa Lewis, comandanta misiunii marţiene, cea care trebuie să ia greaua decizie de nu mai porni în căutarea lui Watney în mijlocul furtunii marţiene. Kate Mara este Beth, angajata NASA care îşi dă seama, cu ajutorul imaginilor surprinse prin satelit, că Watney este încă în viaţă. Kristen Wiig este Annie Montrose, specialista în PR a NASA, care trebui să se asigure comunicarea dintre gigantica instituţie şi presa mondială, disperată să obţină noi informaţii despre cel mai fierbinte subiect de pe glob. Jeff Daniels, Sean Bean şi Chiwetel Ejiofor sunt şefi sau cercetători NASA gata de orice pentru a facilita salvarea astronautului, în timp ce Sebastian Stan, actorul de origine română devenit celebru datorită filmelor Căpitanul America, îl interpretează pe Beck, unul din astronauţii din misiunea marţiană.

Filmul a fost lăudat şi pentru cât de atent explorează solul marţian. Realizat în studiouri din Budapesta, dar cu lungi scene filmate într-unul din cele mai spectaculoase peisaje de pe Terra, Wadi Rum din Iordania, ecranizarea umple ecranul cu relieful sălbatic al Planetei roşii. NASA a oferit toate informaţiile despre Marte pentru ca reprezentarea planetei în film să fie cât mai realistă.

Iată mai jos trailerul oficial al filmului. Un avertisment: spune mai multe despre subiect decât ar trebui să o facă un trailer.

Exploreaza subiecte similare:

The Martian, ridley scott, Matt Damon, Jessica Chastain, Sebastian Stan, Kate Mara, Chiwetel Ejiofor, Kristen Wiig, Jeff Daniels

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bloodthirst pe 13 septembrie 2015 21:36
Ador genul acesta de sf...
bogyvaly pe 14 septembrie 2015 10:34
Abia astept sa ruleze si la noi

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells