The Legend of Conan va avea un ton similar cu cel al producţiei originale din 1982

de Cristina Grigore în 26 Mai 2015
Scenaristul Chris Morgan (Fast and Furious) a oferit detalii despre noul film

Arnold Schwarzenegger se pregăteşte să îşi reia partitura din Conan the Barbarian, iar studiourile Universal au primit deja o variantă de scenariu din partea lui Chris Morgan pentru noul film, intitulat The Legend of Conan. Fanii starului şi ai peliculei sunt însă nerăbdători să afle detalii legate de noua producţie, astfel încât, prin TheArnoldFans.com, au obţinut câteva de la scenaristul şi producătorul filmului, Chris Morgan (Fast and Furious).

El a dezvăluit că noul film a fost gândit ca o producţie de aventură, intensă, ce va prelua tonul şi chiar unele dintre personajele văzute în 1982, în filmul lui John Milius. Cel puţin trei personaje – nu s-a menţionat şi care – vor reveni aşadar în The Legend of Conan, despre care Morgan a mai ţinut să arate că nu a fost nici pe departe conceput ca un blockbuster amuzant, uşor.

 „Un Conan simpatic, vesel?! CROM! Nici vorba! Tonul noului film va fi o extensie logică a celui consacrat de protagonist în filmul din ’82… dar, cu 30 de ani mai târziu. Când îl vom reîntâlni, Conan va avea în spate multe faţete ale personalităţii sale – a fost un hoţ, un luptător, un pirat, un rege, o legendă – iar acum este un om în vârstă. Gândiţi-vă la Unforgiven… cu un barbar mânuitor de sabie”, a spus Morgan.

Filmările lui The Legend of Conan ar putea începe chiar în toamna acestui an, însă o dată de lansare nu a fost încă stabilită.

Exploreaza subiecte similare:

The Legend of Conan, Conan the Barbarian, Arnold Schwarzenegger, Chris Morgan

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
GAMBITT pe 26 mai 2015 20:46
SUPER ARNOLD ESTE CONAN

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells