The Last of Us dezlănțuie creaturi înspăimântătoare, „care bat chiar Demogorgon-ul din Stranger Things”

de Gloria Sauciuc în 25 Ian 2023
Atenție, acest articol conține spoilere pentru episodul 2 din serialul HBO The Last of Us. Nu parcurgeți textul de mai jos dacă nu ați văzut încă acest episod

Episodul 2 din serialul The Last of Us, ce este disponibil de la începutul săptămânii pe HBO Max și se difuzează miercuri, 25 ianuarie, de la ora 22.05 pe canalul HBO, a scos la lumină creaturi înspăimântătoare, „care bat chiar pe Demogorgon-ul din Stranger Things”, după cum scrie publicația Variety. Serialul s-a lansat PE 16 ianuarie și este nerecomandat minorilor.

Monstruoasele creaturi și-au făcut debutul la TV și pe platforma de streaming în Episodul 2 din The Last of Us, care a primit un titlu potrivit, „Infected”. Aceste creaturi înspăimântătoare s-au infectat atât de grav încât fungii cordyceps le-au crescut prin față, fiind orbiți și fiind nevoiți să scoată sunete sinistre ca un mod de a-și găsi prada, orientându-se în mediu prin ecolocație. A te afla, nepregătit, față în față cu acest tip de monstru înseamnă moarte sigură, așa cum știu jucătorii care au jucat pe PlayStation 3 în 2013. Jucătorii trebuie fie să-i împuște mai întâi, fie să se strecoare fără zgomot.

În episodul de duminică noapte spre luni, Joel (Pedro Pascal), Ellie (Bella Ramsey) și Tess (Anna Torv) cu greu înving doi monștri, și, așa cum fanii jocului video deja știu, asta va duce la moartea unuia dintre personaje.

Infected adaptează câteva niveluri din joc în care Joel, Ellie și Tess trebuie să se strecoare printre străzi bombardate, printr-un hotel inundat și printr-un muzeu abandonat pentru a o lăsa pe Ellie cu rebelii Firefly. După ce Tess este mușcată de un monstru, ea își ascunde rana fatală până când ajung la clădirea Capitoliului. Însă, în loc de soldații Firefly, ceea ce îi așteaptă sunt cadavre infectate. Într-un act de eroism, Tess provoacă o explozie puternică distrugând, odată cu ea, și câțiva monștri. Scena implică și un grotesc sărut al unui monstru, care își întinde către o femeie vie tentaculele de cordyceps.

În joc fungii cordyceps nu aveau tentacule, scrie Variety, care i-a întrebat pe realizatori de unde le-a venit ideea? Neil Druckmann, care a lucrat atât la jocul video cât și la adaptarea pentru HBO a serialului, a declarat: „Am avut multe discuții despre cum putem propaga infecția altfel decât prin mușcături. Am făcut schițe conceptuale în care am propus fungi care să crească sub piele. Dacă asta ar fi? Au nevoie de aceste tentacule să meargă de la o gazdă la alta și așa crește infecția”.

copyrigt foto Liane Hentscher/HBO

Exploreaza subiecte similare:

The Last of Us

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells