The Equalizer 2, thriller pe calapodul unei drame de familie

de Gloria Sauciuc în 27 Iul 2018
Dacă în primul film McCall era salvatorul adolescentei Teri (Chloë Grace Moretz), acum mentoratul se transferă asupra tânărului Miles, pentru care McCall devine ca un tată

The Equalizer 2 rulează pe marile noastre ecrane, readucându-ni-l în atenție pe Robert McCall, justițiarul cu o rigoare morală de fier. Denzel Washington revine în rol, reluând pentru prima dată în cariera lui un personaj.

Antoine Fuqua, care face echipă cu Denzel Washington pentru a patra oară, după ce a lucrat cu actorul la filmele Training Day, The Magnificent Seven şi primul film Equalizer, imprimă thrillerului ritmul moderat al unei drame de familie. Tranziţia la genul de acţiune se face gradual, abia spre final derulându-se confruntarea brutală și spectaculoasă, în timpul unui uragan de gradul 5, într-un oraș de coastă.

Dacă în primul film McCall era salvatorul și mentorul adolescentei Teri (Chloë Grace Moretz), o tânără aflată sub controlul unor violenți gangsteri ruși, acum mentoratul se transferă asupra tânărului Miles (Ashton Sanders), pentru care McCall devine ca un tată. McCall simte că băiatul e în pericol de a fi absorbit de un anturaj periculos, aşa că devine o figură paternă pentru el. După moartea soției, Miles devine familia lui. Simultan, McCall continuă relația de puternică prietenie cu Susan (Melissa Leo), fosta lui îndrumătoare, pe care - de asemenea - o vede ca parte din familie. Ea lucrează în structuri guvernamentale, fiind capabilă să-i dea lui McCall toate informaţiile de care are nevoie pentru a putea fi The Equalizer. Când Miles este răpit iar Susan omorâtă, McCall va porni pe urmele criminalilor. Avem, așadar, motivaţii umane credibile şi bogate, plus o miză cu greutate.

McCall va relua legătura cu agenţii din fosta sa celulă operativă pentru a descâlci cazul. Grupul de operativi este condus de York, interpretat de Pedro Pascal. Introducerea personajului deschide ușa către trecutul lui McCall și acum aflăm multe dintre secretele lui și despre pregătirea pe care o are.

Scena-cheie a filmului, plasată de scenaristul Richard Wenk în actul trei al filmului, merită așteptarea. Lupta finală dintre McCall și criminali arată spectaculos și are şanse de a ţine în priză spectatorul, fiind potențată de un uragan excelent recreat. Atmosfera însăși este amenințătoare. Coordonatorul de efecte speciale Jeremy Hays şi coordonatorul de efecte vizuale Sean Devereaux s-au ocupat de redarea cât mai veridică a uraganului. Secvența de confruntare este una dintre cele mai spectaculoase din ultimul timp de pe marele ecran.

Deși mai inteligent și mai antrenat decât un agent operativ obişnuit, McCall face și în sequel deducții care scapă logicii. În primul film, The Equalizer de asemenea îţi lăsa impresia că eroul dispune de supra-simţuri. Dar carisma lui Washington atenuează această scăpare scenaristică.

Exploreaza subiecte similare:

The Equalizer 2, The Equalizer, Ashton Sanders, Denzel Washington, Melissa Leo, Antoine Fuqua

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
carmen_angelus_romila pe 28 iulie 2018 08:05
A fost bun, mi-a placut primul film "The Equalizer" un thriller in care Denzel Washington se remarca din nou si cu siguranta, si in cel de-al doilea.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells