The Burning Plain, cel mai bun film de pana acum

de Stefan Dobroiu în 29 Aug 2008
The Burning Plain, cel mai bun film de pana acum

Primul cadru din The Burning Plain explica imediat titlul: o rulota arde intr-o palalaie de facari in mijlocul unei campii de un verde deschis. Cicatrice rosie pe verdele sters din jur, imaginea este spectaculoasa: se va repeta, de fiecare data altfel, caci in primul film al lui Guillermo Arriaga cicatricea este sinonima cu memoria, cu dragostea si cu pacatul. Fiecare personaj are o cicatrice, iar aceasta ii transforma in fiinte foarte reale si foarte vii, deloc eliberate de pacat, dar aflate pe drumul cel bun, cel al ispasirii.

Slalom intre trecut si prezent, The Burning Plain arata ca Guillermo Arriaga, scenaristul lui Alejandro Gonzalez Inarritu (pana la se pare permanentul "divort in stil mexican" de dupa Babel), nu renunta la stilul sau caracteristic: mai multe generatii ale aceleiasi familii traiesc, inseala si tradeaza intr-un amestec eficient de trecut si prezent, bine ritmat de taceri lungi si chitari sporadice, tanguitoare.

Sylvia (Charlize Theron) isi petrece zilele in restaurantul pe care-l conduce, iar noptile (sau orele libere) cu diversi barbati. Promiscuitatea femeii si privirea goala din frumosii ochi albastri dezvaluie rani vechi, iar Ariaga aluneca in trecut, unde Gina (Kim Basinger) isi inseala sotul, plina de remuscare, cu un mexican (Joaquin de Almeida). Cand trupurile celor doi amanti sunt descoperite carbonizate in rulota din mijlocul campului, cele doua familii sunt distruse. Pierderea si tradarea celor disparuti formeaza un melanj insuportabil pentru cei ramasi in urma, care se intorc unii impotriva celorlalti, aruncandu-si vorbe grele. Numai fiica femeii, Mariana, si mezinul barbatului, Santiago (J.D. Pardo), incearca sa inteleaga relatia dintre parintii lor si se apropie incet unul de celalalt, intr-un fel de re-enactment (ca cel al sotilor inselati din In The Mood For Love, de exemplu), care nu face decat sa inrautateasca lucrurile.

Film de atmosfera, cu peisajele desertice (preferatele lui Arriaga) din New Mexico exercitand aceeasi apasare ca in The Three Burials of Melchiades Estrada, The Burning Plain discuta lent, dar intens, despre vina, departare, iertare si ispasire. Theron este foarte buna in rolul Sylviei, cea care incearca sa inteleaga cum tradarea din trecut s-a transformat in neincredere si nestatornicie in prezent. Dar vedeta filmului este fara doar si poate Kim Basinger, in rolul sotiei a carei rana o indeparteaza de sot si o arunca in bratele unui mexican care o accepta asa cum este. In rolul fiicei Mariana, Jennifer Lawrence promite multe, iar restul distributiei, extrem de eficienta in ciuda rezervei, nu face decat sa completeze cel mai bun film (chiar daca nu lipsit de efecte) vazut pana acum in competitie.

Taguri:  venice 2008

Părerea ta

Spune-ţi părerea
alex_il_fenomeno pe 20 ianuarie 2014 20:11
O poveste emotionanta, este normal sa fi atins destul oameni...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells