The Artist, cel mai popular film la Festivalul de la Cannes, cel mai bun film la Critics’ Choice Awards, câştigătorul Globului de Aur 2012 şi acum în fruntea nominalizărilor la premiile BAFTA 2012 este filmul care a făcut cele mai multe valuri anul trecut, dar şi producţia cu şanse la Ocar în 2012. Filmul-omagiu adus începuturilor cinematografiei este regizat de Michel Hazanavicius, şi îi are ca protagonişti pe Jean Dujardin şi Bérénice Bejo. Iată ce scrie presa internaţională despre film.
Click AICI ca să afli când vei putea vedea Artistul pe ecranele din România!
Din când în când, regizorii au încercat să surprindă magia cinematografului mut. După un Anthony Mann şi mai târziu Mel Brooks (cu Silent Movie), Haznavicius este cel mai îndrăzneţ şi mai original: acţiunea se întâmplă între 1927 şi 1933, filmul fiind povestea de dragoste între doi actori: George Valentin (Jean Dujardin), un actor consacrat şi carismatic, şi Peppy Miller (Berenice Bejo), o tânără actriţă în căutarea succesului. Personajul lui Dujardin e o combinaţie de Gene Kelly, John Gilbert şi Douglas Fairbanks, după cum şi Peppy Miller o cam evocă pe Clara Bow, starul feminin al anilor '20. Însă aceştia sunt anii introducerii cinematografului vorbit, şi deodată apar sunete, discuţii, chiar şi căderea unei pene face un zgomot puternic: de aici până la decăderea lui Valentin nu mai e decât un pas , însă o nouă stea (Peppy) tocmai se naşte. Dujardin şi Bejo joacă cu îndrăzneală şi sensibilitate, frizând perfecţiunea. La fel de bine joacă în roluri secundare James Cromwell şi John Goodman, în rolul producătorului autoritar de Hollywood (The Observer) .
The passionate moviegoer: "Cel mai captivant element care poate trezi atenţia publicului este expresivitatea lui Jean Dujardin în rolul lui George Valentin. Dujardin are o atracţie magnetică, dar zâmbetul este cel care îl face irezistibil - un zâmbet parcă făcut special pentru CinemaScope".
The Artist doar în aparenţă urmăreşte un clişeu: fostul star al filmului mut, înainte să-şi înece eşecul în alcool, devine mentorul unei viitoare stele. Însă filmul este exact opusul unei drame a ratării: nu există aici disperare, ci happy-end. Aşa că sfârşitul e unul siropos, iar filmul e ca o scrisoare de dragoste adresată filmului mut. (Inquirer)
Denver Post: "Un film mut cu o elegantă imagine alb-negru. Un film mut care nu e un omagiu distant, ci dovedeşte afecţiunea regizorului pentru o epocă de mult apusă".
Părerea ta
Spune-ţi părerea