Tessa Thompson va reveni drept Valkyrie într-un serial Disney+

de Cristina Grigore în 22 Apr 2019
Actrița și-a câștigat faima internaţională după apariția în filmul Thor: Ragnarok

Actrița Tessa Thompson a avut o interpretare de impact în Thor: Ragnarok drept Valkyrie, fapt ce i-a adus faima internațională și a poziționat-o printre starurile în ascensiune la Hollywood. Valkyrie nu a apărut în Avengers: Infinity War, însă va reveni în Avengers: Endgame, iar cei de la Marvel par a fi hotărâți să nu încheie aici aventurile luptătoarei Asgardului.

WeGotThisCovered.com a aflat de la sursă apropiată studiourilor Disney/Marvel că se află în dezvoltare un serial Disney+ ce o va avea în prim-plan pe Valkyrie. Momentan, producția este în stadiu preliminar. Noul serial se va alătura celorlalte producții TV anunțate pentru Disney+: Loki, Hawkeye, Winter Soldier și Falcon, Vision și Scarlett Witch.

De altfel, publicațiile de profil au mai menționat faptul că evenimentele din Avengers: Endgame îi vor oferi personajului interpretat de Thompson calea spre propriile aventuri.

Actrița a dezvăluit recent că, din informațiile ei, un nou film Thor este în lucru, posibil tot cu Taika Waititi (Thor: Ragnarok) la cârmă. Ea va apărea din nou alături de starul lui Thor, Chris Hemsworth, în spin-off-ul Men In Black, intitulat Men in Black: International (cu lansarea la noi pe 21 iunie).

Exploreaza subiecte similare:

Tessa Thompson, Thor: Ragnarok, Avengers: Infinity War, Avengers: Endgame, Taika Waititi, Chris Hemsworth, Men in Black: International

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells