Terminator: Dark Fate a debutat în acest week-end pe marile ecrane din Statele Unite cu 29 de milioane de dolari, scrie thewrap.com, o sumă ce a întrecut-o cu puțin pe cea obținută de Terminator: Genisys în primele zile ale lansării din 2015. Reboot-ul cu Arnold Schwarzenegger și Emilia Clarke, „mama dragonilor”, a fost însă un eșec la box office și se pare că Dark Fate va avea aceeași soartă.
Cu un buget de producție de aproximativ 185 milioane de dolari (mai mare decât al unor producții MCU), pelicula a strâns până acum, internațional, în jur de 102 milioane de dolari, astfel încât mai are destul până să poată fi considerată profitabilă. În ciuda comentariilor favorabile ale criticilor, publicul pare să nu mai fie la fel de atras de această franciză, iar dacă și aceasta se dovedește a fi o eșuată relansare/continuare, ar putea fi un indicator al faptului că a venit vremea să se renunțe la resuscitarea ei.
Ce a atras atenția la Dark Fate a fost revenirea pe marele ecran a Lindei Hamilton (Sarah Connor), alături de fostul Terminator, Schwarzenegger (dar și includerea pe lista producătorilor a lui James Cameron). Poziționat ca un sequel direct al aclamatului Terminator 2: Judgement Day, filmul părea să pornească din start cu un atu, însă debutul slab al acestuia nu este de bun augur, consideră analiștii, iar odată cu următoarele titluri anunțate pentru luna noiembrie (Doctor Sleep, Ford v Ferrari, Charlie's Angels, Frozen II, Knives Out și The Irishman), șansele de a-și ridica prea mult încasările peste suma alocată producției și promovării sunt destul de mici.
Părerea ta
Spune-ţi părerea