Terminator: Dark Fate ar putea da startul unei noi trilogii, susține James Cameron

de Cristina Grigore în 3 Sep 2019
Cineastul a explicat că a fost „gândit totul ca pentru o aventură în trei părți, așa că povestea mai are ceva de oferit”

Într-un interviu acordat deadline.com, James Cameron a menționat că are în plan și unele continuări ale lui Terminator: Dark Fate. Cineastul, care a fost unul dintre producătorii filmului și a avut mai multe intervenții în realizarea scenariului (unele de ultim moment), mizează pe o trilogie, mai ales după reacțiile pozitive pe care și al doilea trailer al lui Dark Fate, recent lansat, le-a stârnit în mediul online.

Am petrecut multe săptămâni lucrând la poveste și încercând să ne dăm seama cu ce tip de scenariu vrem să venim, ca să avem ceva cu care să o abordăm pe Linda [Hamilton, n. red.]. Ne-am suflecat mânecile și am început să lucrăm, iar când ne-am dat seama de unele lucruri am început să gândim totul ca pentru o aventură în trei părți, așa că povestea mai are ceva de oferit”, a explicat Cameron.

Dacă vom fi destul de norocoși să facem ceva bani cu Dark Fate, vom ști exact în ce direcție să mergem cu aceste filme următoare”, a mai spus el.

Cineastul a dezvăluit într-un interviu anterior că a mai fost nevoie de unele modificări ale scenariului în faza de început a producției, după unele comentarii ale lui Hamilton.

În filmul ce va debuta pe marile noastre ecrane pe 1 noiembrie vor reveni, alături de interpreta lui Sarah Connor, Arnold Schwarzenegger și Edward Furlong (John Connor). Scenariul vine în continuarea evenimentelor din Terminator 2: Judgement Day (lansat în 1991) și nu are legătură cu acțiunea următoarelor trei filme din serie (Terminator 3: Rise of the Machines, Terminator Salvation și Terminator: Genisys).

Exploreaza subiecte similare:

James Cameron, Terminator: Dark Fate, Linda Hamilton, Arnold Schwarzenegger, Edward Furlong, Terminator 2: Judgment Day, Terminator 3: Rise of the Machines, Terminator Salvation, Terminator: Genisys, the terminator

Alte știri din cinema

Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099

Mini-seria va fi continuarea directă a lungmetrajului Blade Runner 2049, lansat în 2017 ca un sequel al originalului din 1982

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Părerea ta

Spune-ţi părerea
spartacus pe 3 septembrie 2019 12:39
O nouă trilogie?!?... :)))))))))))))
Dimz pe 3 septembrie 2019 14:48
A luat-o si Cameron pe arătură ca R. Scott

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells