Cosplay este prescurtarea cuvintelor englezești costume play, care reprezintă o formă de artă interpretativă escapistă apărută în Japonia, în care participanții se costumează în personaje din manga, anime, jocuri video, cărți de benzi desenate.
Această tehnologie s-a răspândit cu repeziciune datorită unui patent de invenție care a expirat în anii 2010. Această tehnică de fabricație este una dintre cele mai importante achiziții tehnologice ale secolului XXI. A revoluționat modul în care construim totul, de la avioane și turbine de vânt până la implanturi medicale și nano-tehnologii - ca să nu mai pomenim de valul de creativitate eliberat odată ce tehnologia printului 3D și-a găsit calea în comunitatea de artizani.
În Cosplay: A History, veteranul de costume și membru al 501st Legion, Andrew Liptak, a explorat originea tehnicii și evoluția de la faza de iubitor al costumelor și fan adevărat, până la artizan de costume. Liptak studiază și cum achizițiile în tehnologie au influențat comunitatea cosplay - fie că e vorba de forumuri de internet și platforme social media, de telefoane și de camere de filmat, sau de imprimante 3D care vor crea componente de costume.
Există trei metode majore de imprimare 3D în folosință. Cea mai întâlnită este cea cu filamente topite (FFF - Fused Filament Fabrication) în care un eșantion termoplastic (ABS sau PLA) este topit într-o duză fierbinte și apoi extrudată într-un volum construit. Următoarea metodă este stereolitografia (SLA) în care imprimanta aruncă o rază laser într-un vas cu rășină, formând din material un obiect solid, strat cu strat, pe măsură ce trece de jos în sus, sau de sus în jos.
Cea de-a treia metodă este sinterizarea laser (SLS) în care un utilaj așază un strat de material pulverulent, rășină sau metal. Atunci când straturile au fost dispuse în poziția convenabilă, mașina folosește un laser pentru a urma tiparul dorit, lipind stratul în poziția convenabilă. Odată ce stratul este complet, mașina așterne un nou strat de material pulverulent, și procesul se repetă.
După ce a fost descrisă prima dată de savantul japonez Hideo Kodama în anii 80, imprimantele 3D au cunoscut un boom în anii 2010, devenind mult mai accesibile. La Hollywood, tehnologia a fost folosită pentru a crea costume, însă device-urile nou inventate au fost o comoară pentru iubitorii de cosplay, ajutându-i să creeze acasă decoruri sau costume întregi.
Înainte de disponibilitatea imprimantelor 3D, iubitorii de cosplay erau practic sculptori: sculptau costumele din spumă, făceau mulaje din rășină, prelucrau mecanic părțile metalice, sau le formau în vacuum - un efort mare pentru produse cu viață scurtă.
Deși asemenea procese încă sunt folosite în lumea întreagă, printul 3D a câștigat teren. Totuși, să nu credem că un obiect printat 3D se obține cu o apăsare de buton. Aceste obiecte adesea cer o postproducție atentă, de obicei sablarea muchiilor, umplerea crăpăturilor, sau amorsarea și vopsirea obiectelor.
Pe lângă asta, decorurile pot fi foarte sensibile la căldură: mai mulți cosplayeri au notat că în căldură puternică (de exemplu într-o mașină în soare) decorurile se topesc, cu toate că această problemă apare și la alte tehnologii, precum cele turnate în rășină, ori la țesături.
Cu toate acestea, printul 3D este o tehnologie care schimbă o paradigmă, oferind cosplayer-ilor posibilitatea de a face costume întregi repede și ieftin, deschizând noi orizonturi celor care și-au dorit până acum dar nu au avut mijloace să realizeze costume.
