Tarsem Singh va regiza primele 10 episoade din Emerald City, un serial cu o abordare inedită a poveştii din Vrăjitorul din Oz

de Cristina Grigore în 15 Iul 2015
Regizorul lui The Fall şi Immortals ar putea fi un atu major pe partea vizuală în serialul celor de la NBC

Canalul NBC dezvoltă încă de anul trecut un serial inspirat din povestea Vrăjitorului din Oz, o abordare neobişnuită şi mai întunecată a aventurilor lui Dorothy. Au fost deja comandate 10 episoade, iar Emerald City a beneficiat de promovare la Comic Con încă de anul trecut – însă unele neînţelegeri pe plan creativ au lăsat proiectul fără realizator (şi scenarist) – Josh Friedman, astfel încât lucrul a fost amânat.

Serialul a primit însă nu de mult un nou producător, David Shulner, iar acesta l-a numit la cârma celor 10 episoade ale serialului pe cunoscutul cineast Tarsem Singh (The Fall, Immortals, Mirror Mirror). Popularitatea cineastului a fost afectată de ecourile prea puţin favorabile ale ultimului său proiect, Self/less, însă realizatorii serialului contează pe abilităţile şi îndrăzneala demonstrate de Singh pe partea de imagine.

Emerald City o aduce în centrul acţiunii pe tânăra Dorothy Gale, în vârstă de 20 de ani, care, dornică să afle identitatea mamei sale biologice, pătrunde într-o sinistră locaţie subterană. În curând se vede însă înconjurată de gărzi, astfel că se retrage în noapte, luând cu ea şi un câine poliţist.

Fuga o aduce în calea unei tornade dezlănţuite, ce o transportă într-o  lume misterioasă – o ţară a lui Oz aşa cum nu s-a mai văzut până acum – sfâşiată de lupte pentru supremaţie, războinici letali şi magie neagră. Este un loc fabulos, în care nici vrăjitoarele nu pot fi pentru totdeauna eliminate, şi în care ambiţioasa Dorothy se transformă într-o luptătoare temută, în ale cărei mâini ajunge să stea soarta ţinutului.

Exploreaza subiecte similare:

Tarsem Singh

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells