Ce stie Terry Gilliam sa faca cel mai bine? Tocmai sa ia unele tabu-uri si sa le arunce in forta pe ecran, izgonindu-si spectatorul intr-un univers anarhic, al carui singur zeu este el, "capitanul haos", dupa cum bine a fost poreclit. Regizorul nu se dezminte de la spiritul sau imprevizibil in filmul "Tideland", tradus la noi "Tara minunilor", unde exploreaza (si desfiinteaza) un univers al copilariei distorsionat, populat de monstri si imbibat de nebunie.
Gilliam a declarat ca "Tideland" este despre hotararea copiilor de a rezista intr-o lume care s-a obisnuit sa-i perceapa ca pe niste victime neajutorate. Asa si este: filmul are drept personaj principal o fetita de zece ani, Jeliza-Rose (Jodelle Ferland, uimitoare), alungata de regizor intr-un teritoriu ostil, total impropriu dezvoltarii normale a unui copil.
Dupa moartea mamei toxicomane (Jennifer Tilly), tatal ei, Noah (Jeff Bridges), un-fost-rocker-actual-toxicoman, o duce pe Jeliza la casa bunicii, pe intinsele campii ale Texasului. Cand ajunge la destinatie, singura lui grija este sa-si ia doza zilnica de vis, lasand-o pe Jeliza sa descopere singura imprejurimile.
Numai ca doza este de fapt o supradoza, iar Noah moare, incepand sa putrezeasca in scaunul sau. Jeliza Rose, obisnuita cu "vacantele" imobile ale tatalui sau nu-si da seama ca el a murit si se avanta in explorarea vecinatatilor. Ea da peste Dell (Janet McTeer), o fata batrana sanatos dusa cu pluta si pasionata de taxidermie (oho, si-si va folosi din plin aptitudinile artistice!), si peste fratele ei Dickens (Brendan Fletcher), un epileptic retardat, capitan al unui submarin imaginar si pornit sa ucida un rechin, spaima campiilor.
Prima referinta care-ti vine in minte si cu care regizorul iti cam scoate ochii este, desigur, "Alice in Tara minunilor", de unde si traducerea titlului in romaneste. Dar Jeliza-Rose nu este deloc Alice. Noi suntem Alice si noi petrecem doua ore incercand sa intelegem un taram intors pe dos (vezi afisul), in acelasi timp macabru si vizionar, pentru ca Gilliam nu se dezminte de la talentul lui de (re)construi lumi fantasmice, haotice, dezordonate. In acest univers, Jeliza-Rose este mai degraba acasa. Ea nu e deloc un outsider uimit si intransigent judecator (ca in cartea lui Lewis Carroll), cu papusile ei decapitate alaturi de care se lanseaza in lungi dialoguri pentru a-si ordona si a-si asuma mediul inconjurator. Prin urmare noi, spectatorii, suntem intrusii, iar lumea lui Gilliam nu este, cel putin aparent, primitoare.
Cu acest film, a declarat Gilliam, "mi-am regasit entuziasmul de cineast. Sper ca spectatorii vor fi surprinsi, derutati, sedusi si emotionati. Daca ne-am facut bine treaba, vor fi rasete, emotii si poate oameni care la iesire vor vedea lucrurile un pic diferit..." Cu conditia sa nu iasa inainte de terminarea filmului, pentru ca "Tideland" este in orice caz o provocare. Este un film incomod, destinat cinefililor aventurosi, pentru ca e genul de la care iesi dupa o jumatate de ora sau care iti lipeste ochii de ecran pana la terminarea genericului.
Desi frustrant, incifrat, lent si pe alocuri extrem de macabru (tatal care putrezeste, aluziile sexuale dintre Jeliza Rose si Dickens, doza pregatita de fetita pentru tatal ei, ceea ce o transforma tehnic intr-o criminala), "Tideland" e departe de a fi
