Tânărul Ahmed, filmul fraților Dardenne, din 13 decembrie la cinema

de Cinemagia în 5 Dec 2019
Filmul a fost distins cu Premiul pentru regie la Cannes 2019

Tânărul Ahmed/Le jeune Ahmed, filmul care a adus fraților Luc și Jean-Pierre Dardenne Premiul pentru regie la Cannes 2019, va rula pe marile ecrane din România din 13 decembrie, distribuit de Independența Film.

Cineaștii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câștigat de-a lungul timpului de două ori trofeul Palme d’Or la Cannes, explorează în ultimul lor film radicalizarea unui pre-adolescent belgian musulman, se vede într-un comunicat remis Cinemagia.

În Belgia zilelor noastre, Ahmed, care are doar 13 ani, e prins între provocările vârstei și idealurile de puritate ale imamului său. Inspirat de povestea unui văr luptător islamist și lipsit de o figură paternă familială, Ahmed este radicalizat de un imam extremist, având o singură misiune: aceea ce a înlătura tot ceea ce este considerat “impur” în ochii lui Allah. Astfel, Ahmed încearcă să își ucidă profesoara ale cărei învățături le consideră o blasfemie, lucru ce îl aduce într-un centru de detenție pentru minori. Va reuși Ahmed, cu ajutorul adulților din jurul său, să se adapteze în lumea reală sau va îmbrățișa fanatismul religios?

Cel de-al 11-lea lungmetraj al fraților Dardenne a fost filmat parțial, pentru veridicitate, într-un centru de reeducare pentru tineri, iar pentru documentare, autorii filmului au consultat profesori de religie, imami, educatori, judecători, psihiatri, psihanaliști și psihologi care au cunoscut tineri radicalizați. 

„Știam că alți cineaști făcuseră câteva filme înaintea noastră – documentare sau filme de ficțiune, sau chiar că s-au scris cărți. Dar ne-am spus că ceea ce vom face în primul rând va fi să luăm fanatismul religios în serios. Pe lângă ce am putea spune despre condițiile economice și sociale etc., ni s-a părut că ceea ce era specific acestui caz era fanatismul religios care poate găsi un teren favorabil în anumite locuri, la anumite persoane. Nu ne-a interesat cum devine cineva fanatic, ci cum e posibil și dacă e posibil să ieși din acest fanatism care e ca o închisoare. Ne-am decis să pornim în momentul când am înțeles că singura modalitate prin care puteam face asta era să plasăm eroul la începutul adolescenței, când încă se mai poate schimba.”, a subliniat Luc Dardenne într-un interviu acordat jurnalistei Iulia Blaga.

Tânărul Ahmed/Le jeune Ahmed este considerat de cotidianul francez Le Nouvel Observateur „un film de o forță rară”, iar Télérama este de părere că „frații Dardenne semnează un portret percutant, impregnat de o mare umanitate.”

Tânărul Ahmed/Le jeune Ahmed va rula în cinematografele din România din 13 decembrie, distribuit de Independența Film: București, Cluj, Iași (Ateneu), Sfântu Gheorghe, Sibiu,  Târgu Mureș, Vaslui.

Exploreaza subiecte similare:

Le jeune Ahmed, Luc Dardenne

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells