Talismanele Morţii: Partea 2 - o combinaţie de spectacol şi emoţie

de Gloria Sauciuc în 10 Iul 2011
Talismanele Morţii: Partea 2 - o combinaţie de spectacol şi emoţie

Miercuri, la jumătate de oră după miezul nopţii, Harry Potter şi Talismanele Morţii: Partea 2 va rula în avanpremieră în România pe ecranul Smsung IMAX din Bucureşti, după care - de pe 15 iulie - va rula în toată ţara. Producţia a avut deja premiera de gală la Londra (puteţi urmări aici imagini de pe covorul roşu), dar a fost văzut şi de presa internaţională în vizionările dedicate, iar verdictele date până acum acestui ultim film al seriei sunt impresionante.

Todd McCarthy, de la Hollywood Reporter, vorbeşte de o încheiere "excepţională" a celei mai productive serii, iar publicaţia Variety vorbeşte despre ritmul accelerat, cursul neoprit al acţiunii şi al elementelor de magie, mai atractive pentru privitor decât prima parte, centrată pe crearea atmosferei.

După zece ani, opt filme, patru regizori şi încasări de peste 6 miliarde la box office, Talismanele Morţii: Partea a 2-a este "apogeul lui Harry Potter", sunt de părere cei de la publicaţia Empireonline: a fost o provocare uriaşă pentru producători, plus regizorul David Yates şi scenaristul Steve Kloves, care trebuia să jongleze "între latura emoţională şi acţiunea pură, cu incursiuni în latura metafizică pentru a explica acţiunea labirintică". E interesant că, în vreme ce primele filme din serie erau despre rezolvarea unui mister, acesta din urmă trece direct la război, fără să piardă ceva la capitolul personaje şi latură sensibilă, precizează Helen O'Hara de la Empireonline. Cu toate astea, efectele speciale n-au fost niciodată mai bune, nici exploziile mai spectaculoase, chiar dacă latura umană iese cel mai tare în evidenţă. "E o încheiere la înălţime, cu mai multă acţiune decât în toţi predecesorii la un loc, dar suficient de orientat către latura sensibilă. Cuminte şi cu ochelari, Harry Potter îşi părăseşte însă publicul ca ceea ce este: un erou".

Richard Jordan de la Total Film e de părere că parte a doua a Talismanelor Morţii este o producţie aproape inspirată din filmele istorice cu asedii (pentru că se petrece doar în incinta şcolii Hogwarts). Se pare că are mult de câştigat prin acţiunea care se petrece din nou acasă, între zidurile şcolii, după aventurile prin ţinuturi îndepărtate ale Părţii 1. De asemenea, este filmat cu o extraordinară atenţie pentru detaliu, deoarece regizorul David Yates s-a întors la Harry Potter şi astfel sunt din nou vizitate maiestuosul stadion Quidditch, misterioasa Camera Secretelor, marea sală. Şi în toate va fi vorba de vărsare de sânge, pentru că reptilianul Lord Voldemort (un Ralph Fiennes malefic) înţelege că tânărul Harry Potter e pornit să distrugă Horcruxurile. Iar confruntarea va aduce personajele înapoi la Hogwarts, unde Harry şi celilalţi vor avea de luptat bătălia finală contra lui Voldemort şi a armatei sale de Devoratori ai Morţii. Ca şi în cartea lui JK Rowling, regizorul are în partea a 2-a multe de rezolvat şi de pus la punct. La 130 de minute durată, Talismanele: Partea 2 este cel mai scurt film din serie, însă pare şi cel mai închegat - un capitol ritmat, revigorant şi îmbucurător, care demonstrează că împărţirea în două a ultimei cărţii Harry Potter a fost o decizie bună, e de părere criticul de la Total Film.

Genericul poate să impresioneze întrucât afişează câteva din cele mai mari nume ale scenei de teatru şi cinematografului britanic. "Şi asta poate pentru că, spre deosebire de Transformeri şi alte creaturi de Hollywood, din lumea lui Harry Potter poate ieşi un blockbuster, dar unul de clasă. Nu că ar fi mai prejos la capitolul pumni pe minut: e vorba de o evadare pe spatele unui dragon din Gringotts, de o vânătoare de Horcruxuri într-o cameră înghiţită de flăcări, de duelul final între Harry şi Voldemort... Şi e de bine regăsirea laturii magice, cu soldaţi prefăcuţi în stane de piatră, uriaşi şi vrăji: o mulţime de elemente pitoreşti, cu grafică generată pe calculator care bucură ochii spectatorilor".

Concluzia celor de la Total Film despre acest ultim film al seriei este că oferă o combinaţie de spectacol şi emoţie. "Regia lui David Yates garantează că seria va face senzaţie, iar sfârşitul va fi pe măsura aşteptărilor".

Cuminte şi cu ochelari, Harry Potter îşi părăseşte publicul ca ceea ce este: un erou....

Părerea ta

Spune-ţi părerea
HarryCineastul3 pe 10 iulie 2011 13:36
wow! de abia astept sa il vad! e cu siguranta epic si merita Oscarul 2012! si macar 14!
MissBlossom01 pe 10 iulie 2011 13:50
Normal,ma asteptam :D sunt de acord..sper ca de data asta sa si castige un Oscar,nu doar sa fie nominalizat. Frumos si spectaculos mod de a incheia seria ! :) Astept premiera de la NY.
MissBlossom01 pe 11 iulie 2011 16:41
=))
Sorin87 pe 10 iulie 2011 13:39
pana atunci mai e mult pana apare
AeroX pe 10 iulie 2011 14:04
desi e al naibii de putin, da...pare mult!
Marin10 pe 10 iulie 2011 13:56
Nu mai am rabdare, ma simt de parca as fi baut 10 RedBull.
AeroX pe 10 iulie 2011 14:06
Mai zicea un fan HP, de aici, de pe site: m-as culca azi si m-as trezi miercuri! :))
Ariel6 pe 10 iulie 2011 14:30
=)))
Bagio pe 11 iulie 2011 14:25
tare asta! :)
Ariel6 pe 10 iulie 2011 14:31
Pfoai, abia astept sa il vad. nu mai am rabdare !!
catasmile17 pe 10 iulie 2011 14:40
abia astept sa vad ultima parte ;)
superba toata seria, dar sincer cred ca ultimul va fi cel mai tare ;)

xerses pe 10 iulie 2011 14:47
Su eu cred ca un Oscar ar fi bine venit....
natty96 pe 10 iulie 2011 14:48
nu mai am rabdareeeeeee:(
Bayard pe 10 iulie 2011 15:22
De lucrul asta am fost si eu socat, doar 130 minute.... de ce atat de scurt??? Sunt atat de multe lucruri de aranjat si terminat ca nu stiu cum o sa reuseasca.
AeroX pe 10 iulie 2011 15:29
Si ce nu intelegi din acest pasaj? "La 130 de minute durată, Talismanele: Partea 2 este cel mai scurt film din serie, însă pare şi cel mai închegat - un capitol ritmat, revigorant şi îmbucurător, care demonstrează că împărţirea în două a ultimei cărţii Harry Potter a fost o decizie bună, e de părere criticul de la Total Film." Era mai relevanta o durata mai mare de 130 minute? Daca in doar 130 minute(fix 2 ore, 10 minute pot fi combinate cu genericul/credits) producatorii au reusit sa transpuna bine restul povestii din a 7-a carte atunci n-avem de ce sa ne plangem. Ne vom convinge de saptamana viitoare ca oricum filmul va parea scurt atata timp cat e plin de actiune si se intampla prea multe. Un film pare cu adevarat lung atunci cand te plicitiseste.
xtremealex15 pe 10 iulie 2011 23:31
poi partea 1 plus partea a2a depaseste 4 ore de film pe cand dezamagitorul Half-Blood Prince a avut 2 ore si ceva cand putea sa traga de el pana la maxim 3 ore sau sa il imparta in 2 parti
Crist11 pe 10 iulie 2011 16:23
Eu in locul vostru, m-as apuca din nou de el adica sa ma uit de la prima parte cu piatra filozofala si pana la talismanele morti I... asa cand o sa apara part II si ultima o sa va para totul mai frumos si mai placut...O sa il intelegeti mult mai bine, pentru ca sunt convins ca mai mult de 4-5 useri nu l-au inteles intrutotul.
AeroX pe 10 iulie 2011 16:59
Ma tem ca nu toti mai au timp de asta pana atunci. Ia uite ce repede treci prin toate filmele, printr-un clip de 5 minute, lansat acum 2 zile de WB: http://youtu.be/RK2WCPYMERg
xtremealex15 pe 10 iulie 2011 23:34
Cred ca o sa difuzeze pana la Half-Blood Prince( Se difuzează la TV. HBO Sîmbătă, 16 Iul 15:45 Luni, 25 Iul 11:35) inclusiv O surpriza ar fi si Talismanele Mortii partea 1 dar inca nu a fost difuzat pe HBO
Bayard pe 10 iulie 2011 18:56
Hihi, abia il astept, am bilete rezervate la avanpremiera de miercuri :))), probabil ora tarzie a speriat pe multa lume.... 1/3 din sala este inca goala.
Ariel6 pe 10 iulie 2011 19:36
Si-a facut careva rezervare online la CinemaCity Cotroceni ? :)) Intreb pt ca ma intrebam daca ati primit pe mail confirmare? Ca eu n-am primit si m-au apucat "crizele" daca chiar am rezervat sau nu. :)) Am incercat sa sun la ei, dar e mereu ocupat..
Ariel6 pe 10 iulie 2011 19:39
Lol, gata i-am prins la telefon dupa 2 zile de sunat. Scuze.:))
Skynet.Zbenga pe 13 iulie 2011 01:56
Azi, 13 iulie 2011, ora 18:00. Cine vine imbracat in personaj Harry Potter primeste invitatie gratis la Imax 3D. Desigur, doar primii 150 (parca) vor fi primiti. Foarte tare :D Vine cineva?
chuckyfan pe 10 iulie 2011 19:59
Abia astept.
Liviu2995 pe 10 iulie 2011 20:02
"Only one can live". Replica asta spune totul despre acest film.
Manusa pe 10 iulie 2011 20:07
Sunt sigur ca va fi un film foarte bun si abia astept sa ma duc la el.....si nu mai am rabdare! :)
Crist11 pe 10 iulie 2011 21:25
La cinematograf e mult mai bine decat la televizor sau calculator.
Sunetul este de 1000 mai bun, ecranizarea nu am cuvinte, efectele doamne ce efecte. Te apuca tremuratul numai cand auzi melodia de inceput... si deja iti vine sa iei ceva la bord sa rezisti.

AeroX pe 10 iulie 2011 21:42
Mai ales la HP cu acel logo care vine inspre tine intr-un fundal de nori si cu muzica de pe fundal :x E ceva aparte la HP. La HP6 si HP7 part1 am tremurat cel mai rau, ca au niste melodii pe fundal foarte incitante, operatice. De abia astept sa vad cum e la ultima parte. Mai ales ca Alexandre Desplat si-a aratat cu adevarat talentul de compozitor in acest ultim film. Am ascultat deja majoritatea pieselor, ce au scapat pe YouTube si stiu de acum ca voi fi coplesit cel putin de sunet in sala.
Crist11 pe 11 iulie 2011 00:37
O sa fie ceva frumos, pe care n-ai cum sa ulti. Poate peste anii o sa ne dam seama ca am facut ceva frumos :))
Vorador pe 10 iulie 2011 23:49
De-abia astept sa-l vad.Pacat ca dureaza cu mai putin,ar fi trebuit sa ca filmul sa fie mai prelungit.
AeroX pe 11 iulie 2011 01:19
toti se gandesc la durata, dar eu am o presimtire ca oricat de lung l-ar fi facut, tot scurt ar fi parut!
TehParadoxFaN pe 11 iulie 2011 00:38
eu am descarcat prima parte HD si dupa vreo 20 de minute m-am lasat pagubas..si la primul film am facut la fel o porcarie..zboara matura dispare matura :|
AeroX pe 11 iulie 2011 01:18
In momentul asta a urcat pe IMDb de la 8.4 la 8.6. Impresionant. Daca nota ar ramane constanta si n-ar scadea deloc ar fi super! Toate celelalte filme au tot scazut sub 8. Sper ca macar acest ultim film sa multumeasca mai multa lume. Isi merita un loc in top 250.
AeroX pe 11 iulie 2011 01:22
Bine...acum nu stiu cati dintre cei care au votat au si vazut filmul...dar oricum, chiar si fata de filmele precedente...are o nota mult mai mare. Ca au vazut sau nu filmul cei care au votat...nu prea ai de unde sa stii.
AeroX pe 11 ianuarie 2012 01:39
si acum 8.1 si scade treptat. Prea multi Incuiati cretini pe Terra!
Arlequinade pe 11 iulie 2011 03:06
Cum sunt, ma, "cronicile" alea despre care vorbiti pe prima pagina a site-ului? "Foarte" favorabile?!?

Aoleu, vai de romana voastra... jurnalistii lu' peste.

AeroX pe 11 iulie 2011 11:30
Intra pe www.rottentomatoes.com si citeste-le acolo daca esti asa curios!
AeroX pe 13 iulie 2011 10:47
Da! Scuza-ma! Nu mi-am dat seama ca te refereai la asa ceva! Ai dreptate! Dar sa stii ca nu e prima data! Eu m-am obisnuit cu asta.
dlena pe 11 iulie 2011 08:41
nerabdarea nu poate fi exprimata in cuvinte....
cristi23 pe 11 iulie 2011 13:05
ai dreptate ...sunt de aceasi parere
anna.n pe 11 iulie 2011 11:13
mi se pare normal ca ultimul sa fie cel mai reusit..doar e ultimul:D
cristi23 pe 11 iulie 2011 13:04
fantastic...abia astept sa vad filmul..................sunt sigur ca va fi o capodopera
alex_il_fenomeno pe 11 iulie 2011 18:01
chiar suna bine ! sper sa il vad si eu zilele astea !
Liviu2995 pe 12 iulie 2011 22:51
Am vazut ca intr-un trailer apare Blaise in loc de Crabbe si asa e si in joc.
razvan17 pe 14 iulie 2011 20:17
Actorul care l-a interpretat pe Crabbe e la inchisoare asa ca au modificat scenariul, iar Goyle ii ia locul lui Crabbe in Camera Necesitatii-invoca Focul Demonic si moare;)
Liviu2995 pe 14 iulie 2011 21:26
aha ms pt raspuns nu stiam
Tyybi1 pe 24 august 2012 15:29
Trebuie vizionat.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells