Ştiri cu tagul "Vlad Ivanov"
-
Noul film al lui Călin Netzer, Familiar, este aproape de finalizare
28.04.2023Regizorul care a adus României primul Urs de Aur (au urmat cei câştigaţi de Adina Pintilie şi Radu Jude), Călin Peter Netzer, a terminat montajul noului său film, Familiar. Anunţul făcut de producătoarea filmului, Oana Iancu, a venit imediat după vestea că Familiar va fi în curând accesibil distribuitorilor din lumea întreagă, fiind reprezentat de compania Beta Cinema în piaţa de filme a festivalului de la Cannes. Scenariul filmului este scris de regizor împreună cu actriţa Iulia Lumânare, care joacă şi rolul principal feminin. Povestea îl are în centrul atenţiei pe Dragoş (Emanuel Pârvu, nominalizat anul acesta la premiul Gopo pentru excelentul său rol din thrillerul Miracol al Bogdan George Apetri), un regizor cvadragenar care vrea să facă un film despre e... citeşte Taguri: Iulia Lumânare, miracol, Ana mon amour, Vlad Ivanov, Adrian Titieni, Ana Ciontea, Dana Bunescu, Poziţia copilului, Emanuel Pârvu, Călin Peter Netzer
-
Metronom sau picătura chinezească a adolescenței
06.11.2022Pare că pe măsură ce se pierde în timp amintirea diavolului comunist, abia începe să fie revendicat cu adevărat ficțiunii, mai ales când astfel de povești sunt spuse de către cei care nu au trăit în comunism. Iar publicul autohton, fie el însetat după nostalgie, fie dornic să resimtă un catharsis istoric, fie sătul să mai vadă încă un film românesc despre comunism, ar putea să se reconclieze în fața debutului lui Alexandru Belc. Metronom, emisiunea pe care Cornel Chiriac o transmitea la sfârșitul anilor `60 și începutul anilor `70 la Radio Europa Liberă, a fost una dintre puținele surse de a îi ține pe românii de atunci la curent cu lumea dincolo de propagandă. Și, în primul rând, cu muzica. Deși Chiriac reușise să fugă din țară, continuându-ș... citeşte Taguri: Metronom, Șerban Lazarovici, Mara Vicol, Alexandru Belc, Vlad Ivanov, Mara Bugarin
-
Lungmetraje românești premiate la Cannes și San Sebastián, în programul ANONIMUL 2022
18.07.2022Lungmetraje românești care s-au regăsit în palmaresul unor importante festivaluri de film, precum Cannes și San Sebastián, sunt incluse în programul celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL, în afara competiției. ANONIMUL va avea loc anul acesta în perioada 8 - 14 august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării). Programul festivalului cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, anunțate în luna iunie, o competiție de lungmetraje, dar și proiecții în afara concursului. Toate proiecțiile vor fi însoțite de întâlniri și dialoguri între cineaști și public. Lungmetrajele românești prezentate în afara competiției sunt „Marocco”, regizat de Emanuel Pârvu, „Metronom”, de Alexandru Belc, ... citeşte Taguri: Andreea Bibiri, Mihai Călin, Mara Bugarin, Vlad Ivanov, Bogdan Dumitrache, Neidentificat, Alexandru Papadopol, Mălina Manovici, Crina Semciuc, Şerban Pavlu
-
Crai nou: o emancipare tardivă
04.03.2022Multe și nevrute se întâmplă în acest film amețitor despre o familie disfuncțională ce guvernează o pensiune în vârf de munte. Regizoarea Alina Grigore ne aruncă într-o lume doar conturată, în care ne lasă să ghicim raporturile incomode în această numeroasă familie formată din părinți, frați, cumnați, verișori și un Vlad Ivanov pierdut în anonimat. Protagonista iese din decor ca fiind o tânără introvertită ținută nu neapărat cu forța fizică în acest loc din care își dorește cu toată disperarea să plece, cât cu arborarea constantă a responsabilităților ei vizavi de treburile mereu prioritare ale familiei. Iar acest șantaj emoțional pe care familia ei îl exercită nu tocmai subtil funcționează. Printre multe altele, Irina (Ioana Chițu) ar ... citeşte Taguri: Emil Măndănac, Robi Urs, Ioana Ilinca Neacșu, Adrian Sitaru, Mircea Postelnicu, Vlad Ivanov, Alina Grigore, Ioana Chițu, Ilegitim, Blue Moon
-
Filmul românesc Crai nou ia premiul cel mare la San Sebastian
26.09.2021Succesul producţiilor româneşti început în martie cu Ursul de Aur luat de Babardeală cu bucluc sau porno balamuc continuă cu Scoica de Aur, premiul cel mare al festivalului de la San Sebastian, primit ieri de drama românească Crai nou. Debutul în lungmetraj al actriţei şi scenaristei Alina Grigore este primul film românesc care primeşte trofeul major al acestui festival considerat unul din cele importante zece din lume. Crai nou o are în centrul atenţiei pe actriţa Ioana Chiţu. Aceasta interpretează rolul Irinei, o tânără din provincie care visează să studieze la Bucureşti şi să se despartă astfel de familia ei disfuncţională, în care bărbaţii au ultimul cuvânt. Principalul ei obstacol va fi viziunea învechită a vărului mai mare, Liviu (Mircea Postelnic... citeşte Taguri: Vlad Ivanov, Ioana Flora, Mircea Postelnicu, Ioana Chițu, Alina Grigore, Babardeală cu bucluc sau porno balamuc, Crai nou
-
Write a Screenplay For Generation Z! Kira Hagi, Ambasadorul evenimentului
19.03.2021American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a treia ediții a concursului WRITE A SCREENPLAY FOR (WSF)... / SCRIE UN SCENARIU PENTRU... organizat de către Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe. AIFF introduce cele mai noi, creative și originale filme americane de cinema ale anului publicului din România și organizează workshopuri, dezbateri, master-classuri cu cineaști și actori reputați, printre oaspeții edițiilor anterioare numărându-se: Joaquin Phoenix, Ethan Hawke, John C. Reilly, Milena Canonero, Kent Jones, Roberto Minervini ori Sebastian Stan. Cea de-a cincea ediție a AIFF va avea loc anul acesta între 18 și 24 iunie în București. Primele două ediții ale concursului de scenarii WSF au suscitat un mare interes în rândul pasionaț... citeşte Taguri: We Are Who We Are, Clique , Normal People, Euphoria, Lady Bird, Booksmart, Vlad Ivanov, Anamaria marinca, Sebastian Stan, Roberto Minervini
-
Relaţia dintre victimă şi agresor, explorată în debutul Crai nou
19.01.2021Actriţa şi scenarista Alina Grigore, cunoscută mai ales datorită filmului Ilegitim (cronica noastră, aici), se află în postproducţie cu lungmetrajul ei de debut, Crai Nou, care studiază relaţia subtilă dintre victimă şi agresor şi "procesul de dezumanizare al unei femei încătușate psihologic". Filmul a fost realizat fără sprijin de la Centrul Naţional al Cinematografiei, se află acum aproape de finalul postproducţiei şi - ne spune producătoarea Gabriela Suciu - va putea fi văzut în festivaluri cu începere din această vară. Crai nou îi are în centrul atenţiei pe Liviu (Mircea Postelnicu, din Ana Mon Amour), un bărbat care încearcă să pună pe roate afacerea veche a familiei și consideră că educaţia nu este necesară, şi verișoara sa mult mai tânăr... citeşte Taguri: Gabriela Suciu, Mircea Silaghi, Emil Măndănac, Vlad Ivanov, Ioana Flora, Ioana Chițu, Ana mon amour, Ilegitim, Mircea Postelnicu, Robi Urs
-
Se redeschid toate cinematografele de miercuri, 14 octombrie!
14.10.2020În pofida trendului ascendent de îmbolnăviri cu noul coronavirus - 3109 cazuri noi raportate marți în cele 41 de județe ale țării plus Municipiul București - și de prelungire a stării de alertă cu încă o lună, autoritățile iau măsuri de relaxare pentru cinematografe, teatre și restaurante. Astfel, marți, 13 octombrie, s-a decis - în ședința Comitetului Național pentru situații de urgență - redeschiderea cinematografelor, a teatrelor și restaurantelor închise cu șapte zile în urmă. Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, și Secretarul de Stat Raed Arafat au anunțat decizia în cadrul unei conferințe de presă. „Referitor la programul teatrelor, cinematografelor, sălilor de spectacol, a restaurantelor, cafenelelor, acolo unde incidența [de îmbolnăviri ... citeşte Taguri: Monster Hunter, Boze Cialo, Mulan, The War with Grandpa, Vlad Ivanov, La Belle Époque, Ava, Wonder Woman 1984, Soul, Tenet
-
Pierderea inocenței, joi seară, în trei filme programate pe micul ecran
02.04.2020Într-o perioadă de criză sanitară mondială, Cinemagia continuă seria recomandărilor TV zilnice, micul ecran oferind un debușeu pentru serile în care am putea fi copleșiți de gânduri anxioase. Programul TV complet, ca și rubricile dedicate Filme la TV și Seriale TV, vă oferă informația completă legată de ce se poate urmări pe micul ecran, pe fiecare canal în parte. În centrul filmului Eastern Promises (difuzat joi de FilmCafe, de la ora 22:00) se află misteriosul și nemilosul Nikolai (Viggo Mortensen), implicat într-una dintre cele mai cunoscute grupări ale crimei organizate londoneze. Existența lui liniștită este tulburată când o întâlnește pe Anna (Naomi Watts), o moașă nevinovată care încearcă să îndrepte lucrurile și descoperă întâmplător po... citeşte Taguri: Amy Adams, Christian Bale, Bradley Cooper, American Hustle, Vlad Ivanov, Ștefan Iancu, Un pas în urma serafimilor, Naomi Watts, Viggo Mortensen, Eastern Promises
-
Coproducția Discipolul/Servants, cu Vlad Ivanov, în premieră mondială la Berlin
17.01.2020Discipolul/Servants, în regia lui Ivan Ostrochovský, va avea premiera mondială în competiția Encounters, dedicată vocilor și viziunilor noi, la cea de-a 70 ediție a Festivalului de la Berlin (20 februarie - 1 martie). O dramă inspirată de poveștile reale ale unor preoți care au avut de ales între a colabora cu poliția secretă și a rezista, în Cehoslovacia comunistă, filmul îl are în distribuție pe Vlad Ivanov (care a învățat cu acest prilej limba slovacă), într-unul dintre rolurile centrale, și este coprodus în România de Oana Bujgoi Giurgiu și Tudor Giurgiu, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. Servants este o coproducție Slovacia-România-Cehia-Irlanda, contextul istoric în care se petrece acțiunea fiind similar celui din România, unde colaborarea... citeşte Taguri: Rebecca Lenkiewicz, Ivan Ostrochovský, Tudor Giurgiu, Oana Giurgiu, Vlad Ivanov
-
10 oraşe şi 10 Palme d’Or-uri la a 10-a ediţie a Les Films de Cannes
03.10.2019O selecție cu zece filme premiate cu Palme d’Or la Cannes va putea fi văzută cu ocazia celei de-a 10-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, la Cinemateca Union. Filmele vor fi precedate de scurte interviuri video cu unii dintre cei mai mari regizori contemporani care răspund la întrebarea: Cum s-a schimbat cinematograful în ultimii 30 de ani și încotro se îndreaptă? Totodată, a 10-a ediție a Les Films de Cannes aduce în România cele mai așteptate filme ale anului în 10 oraşe din țară: pe lângă Les Films de Cannes à Bucarest, vor exista ediții ale festivalului și la Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Botoșani, Brașov, Arad, Suceava, Brăila și Slobozia. Între 18 și 20 octombrie, cinefilii se vor putea bucura de filmele premiate pe croazetă în Cluj-Napoca,... citeşte Taguri: Un homme et une femme, La Vie d'Adèle, Adi Voicu, Irina Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Portrait de la jeune fille en feu, Matthias et Maxime, Dolor y gloria , Parasite, Little Joe
-
La Gomera, de Corneliu Porumboiu, de vineri în cinematografele din 45 de orașe ale țarii
12.09.2019Filmul La Gomera, al cincilea lungmetraj al regizorului Corneliu Porumboiu, propunerea României pentru o nominalizare la Oscar 2020, va rula de vineri, 13 septembrie, în 45 de orașe din țară, cu proiecții speciale la Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Constanța. La Gomera, care se numără între lungmetrajele eligibile pentru nominalizare la premiile Academiei Europene de Film, a avut premiera mondială la Festivalul de la Cannes de anul acesta și premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a Toronto International Film Festival 2019. Vlad Ivanov este Cristi, un poliţist român corupt implicat într-o afacere de 30 de milioane de euro cu mafia. El ajunge în insula La Gomera (Spania) pentru a învăţa „El Silbo”, un limbaj fluierat folosit de localnici. Limbajul cod... citeşte Taguri: Antonio Buíl, Cristobal Pinto, Agusti Villaronga, István Teglas, George Piştereanu, Simona Pădureţu, Julieta Szönyi, Sabin Tambrea, Rodica Lazăr, Vlad Ivanov
-
Festivalul „Les films de Cannes à Bucarest” îl aniversează pe Vlad Ivanov
23.06.2019Les Films de Cannes à Bucarest 10 dedică anul acesta o secțiune aniversară actorului român Vlad Ivanov. Secțiunea Ivanov 50 va include filme care l-au adus în atenția publicului și a industriei la nivel internațional și filme în care acesta interpretează roluri în diverse limbi străine. Les Films de Cannes à Bucarest, festivalul care aduce în România cele mai importante filme ale anului în prezența unor autori reputați, va avea loc anul acesta între 18 și 27 octombrie în București la Cinema PRO, Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Țăranului și alte spații, precum și în diverse orașe din țară. Vlad Ivanov, născut în data de patru august 1969 în Botoșani, într-o familie cu origini lipovenești, a urmat cursurile Academiei de Teatru și Film din Bucu... citeşte Taguri: Sunset, Vlad Ivanov
-
Apusul: mister, enigme, pe fondul creionării unei epoci
14.06.2019László Nemes, câștigător al premiului Oscar pentru film străin cu Fiul lui Saul/Saul fia (2015), aduce pe marile noastre ecrane Apusul/Sunset (2018), în care Vlad Ivanov joacă un personaj ambiguu moral, Oszkár Brill, în Ungaria perioadei Belle Epoque. Acțiunea e plasată, așadar, în Budapesta anului 1913. Tânăra Irisz Leiter (Juli Jakab) ajunge în capitala Ungariei sperând să se angajeze în calitate de creatoare de pălării în legendarul magazin care a aparținut răposaților ei părinți, decedați în condiții misterioase, în timpul unui incendiu. László Nemes arată fața decrepită a unei perioade pe care mulți unguri o privesc cu nostagie, anume Ungaria din perioadă Belle Epoque, cea de dinainte de 1918, parcă fără teama de a fi etichetat ca antipatriot.... citeşte Taguri: Sunset, Juli Jakab, Saul fia, Laszlo Nemes, Vlad Ivanov
-
Monos câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 18-a ediție TIFF
09.06.2019Cele mai bune filme ale ediției și cei mai importanți cineaști ai momentului au fost premiați sâmbătă seară, pe 8 iunie, pe scena Teatrului Național din Cluj-Napoca. Filmul Monos, în regia lui Alejandro Landes, a fost desemnat marele câștigător al celei de-a 18-a ediții TIFF. Fabula tribală columbiană a impresionat juriul cu o poveste despre supraviețuire, putere și anarhie, și a primit Trofeul Transilvania în valoare de 15.000 de Euro, se vede în comunicatul remis Cinemagia. Din juriul competiției oficialeau făcut parte, anul acesta, regizorii Denis Côté și Constantin Popescu, producătorii Mike Goodridge și Anita Juka, alături de Grainne Humphreys, directorul Festivalului Internațional de Film din Dublin. Aceștia i-au acordat Premiul pentru Cea mai bună re... citeşte Taguri: Marcel Iureş, L'homme fidèle, Ingvar Eggert Sigurosson, A White White Day, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, Alex Bogdan, Monștri., Anton Groves, La noria, arest
-
László Nemes (Oscar pentru Fiul lui Saul), în România cu noul său film, Sunset/Apusul
03.06.2019După succesul răsunător pe care l-a avut cu debutul său Fiul lui Saul/Son of Saul, pentru care a obținut Oscarul pentru Cel mai bun film străin, László Nemes revine în România cu Apusul/Sunset, prezentat în premieră la Veneția în 2018 unde a câștigat premiul criticilor FIPRESCI, se vede într-un comunicat remis Cinemagia. László Nemes și Vlad Ivanov vor fi prezenți la avanpremiera filmului în București, pe 13 și 14 iunie, pentru a introduce filmul și a răspunde întrebărilor publicului în două sesiuni de întrebări și răspunsuri. Pe 13 iunie, Apusul va rula la Cinema Muzeul Țăranului, iar pe 14 iunie, la Cinemateca Union. Păstrând predilecția pentru subiecte puternice, spații și timpuri istorice, regizorul maghiar pătrunde în universul unei civiliza?... citeşte Taguri: Juli Jakab, Saul fia, Vlad Ivanov, Laszlo Nemes, Sunset
-
Cristiana Pașca Palmer și Vlad Ivanov în juriul Competiției Oficiale Pelicam 2019
29.05.2019Cinci producții cu perspective provocatoare asupra relației dintre om și natură concurează în acest an pentru Marele Premiu al Festivalului Pelicam: The Human Element/Elementul uman (SUA, 2018), When Lambs Become Lions/Când mieii se transformă în lei (SUA, Kenya, 2018), Eating Animals/Mâncăm animale (SUA, 2018), Anote’s Ark/Arca lui Anote (Canada, 2018) și Welcome to Sodom/Bun venit în Sodoma (Austria, 2018). Juriul care va alege câștigătorul trofeului Pelicam îi are în componență pe Cristiana Pașca Palmer, secretarul programului pentru biodiversitate al ONU și fost ministru român al Mediului, actorul Vlad Ivanov, întors recent de la Festivalul de Film de la Cannes, datorită rolului principal din La Gomera (r. Corneliu Porumboiu) aflat în competiția oficială ?... citeşte Taguri: Vlad Ivanov
-
Filmul La Gomera, de Corneliu Porumboiu, a fost cumpărat spre a fi distribuit în Statele Unite
26.05.2019Magnolia Pictures a cumpărat drepturile de distribuţie pentru America de Nord pentru thriller-ul poliţist românesc La Gomera, după premiera producției la Festivalul de la Cannes (14-25 mai). În regia lui Corneliu Porumboiu care semnează şi scenariul, filmul îi are în distribuţie pe Vlad Ivanov, Catrinel Marlon, Rodica Lazăr, Antonio Buil, Agusti Villaronga, Sabin Tambrea, Julieta Szonyi şi pe George Piştereanu. Magnolia are în vedere o premieră în cinematografele americane anul acesta. În România filmul se lansează pe 13 septembrie. Vlad Ivanov joacă rolul unui poliţist român corupt, trimis pe La Gomera, o insulă din Canare, pentru a învăţa limbajul criptic (fluierat) al locului, pentru recuperarea banilor mafiei. „The Whistlers (numele pe piaţa americană a ... citeşte Taguri: Vlad Ivanov, Corneliu Porumboiu, La Gomera
-
Primele cronici în presa internațională pentru La Gomera. „O variantă românească încântătoare la Ocean's Eleven”, scrie IndieWire
19.05.2019La Gomera, în regia lui Corneliu Porumboiu, cu Vlad Ivanov protagonist, a avut sâmbătă premiera mondială la Cannes unde concurează pentru Palme d'Or. Proiecția de gală și cea destinată presei a avut loc la ora 22 a Franței (ora 23 a României) iar peste noapte au apărut primele cronici ale filmului în presa internațională. IndieWire numește filmul La Gomera, al lui Corneliu Porumboiu, o variantă românească plină de culoare pentru Ocean's Eleven. Iată ce scrie publicația despre filmul care a avut premiera mondială la Cannes sâmbătă, 18 mai: „O variantă românească încântătoare a celebrului Ocean's 11, filmul lui Porumboiu atrage într-o manieră unică, şi cere prin toate un remake în engleză. Regizorul a început să îşi îmbogăţească stilul cu meto... citeşte Taguri: comoara, Fotbal infinit, Psycho, Ocean's Eleven, Vlad Ivanov, Corneliu Porumboiu, La Gomera
-
Corneliu Porumboiu: „La Gomera continuă povestea comandantului Anghelescu, jucat de Vlad Ivanov, din Polițist, adjectiv”
18.05.2019La Gomera/The Whistlers, cel mai recent lungmetraj semnat de regizorul Corneliu Porumboiu, a avut sâmbătă, 18 mai, premiera mondială în cadrul celei de-a 72-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes. La Gomera, ce concurează pentru prestigiosul Palme d'Or, a avut spectacolul de gală de la ora 22 a Franței (ora 23 a României). O nouă proiecție și conferința de presă au loc duminică. Cinemagia a stat de vorbă cu cineastul Corneliu Porumboiu cu o zi înainte de plecarea lui la Cannes, la biroul lui din strada Hristo Botev, amenajat într-o casă ce aparține modernismului interbelic, semnată de arhitectul și artistul plastic Marcel Iancu. Pe parcursul discuției cu cineastul, am aflat că La Gomera imaginează cum continuă povestea comandantului?... citeşte Taguri: La Gomera, Quentin Tarantino, Jessica Hausner, Lourdes, comoara, Când se lasă seara peste Bucureşti sau metabolism, Ken Loach, Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne, Poliţist adjectiv
Articole 1 - 20 din 110
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Vlad Ivanov