Ştiri cu tagul "Un prophète"
-
Monsieur Aznavour: o viaţă pentru muzică
23.03.2025Filmul biografic este unul dintre cele mai ingrate genuri cinematografice, mai ales când protagonistul său este un cântăreţ. În primul rând, ai obligaţia, ca scenarist şi regizor, să treci în revistă marile hituri din cariera celui omagiat, astfel încât coloana sonoră are întotdeauna forma audiţiei unui album cu "greatest hits". În al doilea rând, trebuie să parcurgi cât mai mult din itinerariul eroului, astfel încât filmul arată că un trailer de două ore al unei vieţi. Dacă ai noroc, cântăreţul se prăbuşeşte sub povara celebrităţii şi cade în patima adicţiilor, ceea ce oferă un anumit dramatism şi suspansul învingerii demonilor interiori. Dacă ai ghinion şi cântăreţul e Charles Aznavour, opţiunile sunt încă şi mai limitate, din simplul mo... citeşte Taguri: Un prophète, Marie-Julie Baup, Monsieur Aznavour, Tahar Rahim
-
Jacques Audiard: portretul unui cineast surprinzător
30.05.2022Pe lângă promisiunea întâlnirii cu opera sa, acest documentar ne invită să descoperim bucătăria unui mare artist. Prin interviurile pe care le oferă, prin vorbele sale măsurate, prin poveștile și ideile sale nemăsurate, prin frământările sale și prin amintirea lor, regizorul Jacques Audiard ne poartă prin culisele unei forțe creatoare care l-a consacrat drept unul dintre autorii principali ai cinemaului francez contemporan. După ce a lucrat ca scenarist și monteur, la 42 de ani Jacques Audiard a debutat ca regizor cu Regarde les hommes tomber (1994), însă abia cu al treilea său film, Sur mes lèvres (2001), și-a dezvoltat cu adevărat viziunea. Un realism liric, dar conținut. Poezia de pe stradă, din suburbii, din penitenciare, din sufletele unor oameni margina... citeşte Taguri: Jacques Audiard - Le cinéma à coeur, Michel Houellebecq, Les Olympiades Paris 13e, Tahar Rahim, Un prophète, John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Les frères Sisters, Dheepan, Romain Duris
-
Les Olympiades, Paris 13e: sărutul franțuzesc milenial
11.03.2022La cei șaptezeci de ani ai săi, cu o impresionantă carieră în spate, regizorul Jacques Audiard a realizat, anul trecut, un film cu totul neașteptat. Să amintim capodoperele sale, „De battre mon coeur s'est arrêté” (2005), „Un prophète” (2009), precum și laureatul Palm D`Or, „Dheepan” (2015). Toate aceste filme sunt fie de un suspans naturalist și amețitor, fie de o sensibilitate captivantă în subiectele grele, dar delicate pe care le tratează, precum colonialismul sau conflictele emigranților în Franța și, în general, viețile unor indivizi prinși între moarte și o înălțare artistică. Acum, Audiard a făcut, probabil, cel mai lejer și totodată cel mai erotic film al său. Prin relațiile amoroase tumultoase și nestatornice ale unor mileniali pariz... citeşte Taguri: Noémie Merlant, Jehnny Beth, Lucie Zhang, Makita Samba, Portrait de la jeune fille en feu, C'mon C'mon, The French Dispatch, The Tragedy of Macbeth, Belfast, Un prophète
-
Paris, Arondismentul 13, noul film al lui Jacques Audiard, din 11 martie în cinema
07.03.2022Jacques Audiard, cunoscutul cineast francez câștigător al unul Palme d’Or în 2015 pentru Deephan, revine pe marile ecrane cu un film despre relațiile și iubirile generației millenials în era digitală. Paris, Arondismentul 13, premiat la Cannes 2021 pentru cea mai bună coloană sonoră, ajunge în cinematografe din 11 martie, distribuit de Independența Film. Jacques Audiard a transformat şi adaptat trei romane grafice ale ilustratorului newyorkez Adrian Tomine într-o poveste alb-negru despre rătăcirile a patru tineri adulți. Émilie, Camille, Nora și Amber sunt patru tineri ale căror vieți se intersectează în Paris, Arondismentul 13, cunoscut ca Les Olympiades. Émilie își închiriază camera liberă unui profesor, Camille, și în scurt timp devin colegi de apartam... citeşte Taguri: Dheepan, Un prophète, De battre mon coeur s'est arrêté, Un heros tres discret, Jules et Jim, Jehnny Beth, Portrait de la jeune fille en feu, Noémie Merlant, Makita Samba, Lucie Zhang
-
S-a stabilit care este cel mai bun film al secolului XXI
15.09.2019Într-un efort temerar și pantagruelic de a stabili care sunt cele mai bune filme ale secolului, prestigioasa publicație The Guardian a publicat vineri, 13 septembrie, topul lungmetrajelor lansate în ultimii 20 de ani. There Will Be Blood, parabola tragică a lui Paul Thomas Anderson despre o societate dependentă de petrol şi de bani, alimentată de imaginea în prim plan a unui zelos Daniel Day-Lewis, a fost votată ca fiind cel mai bun film al secolului XXI. Filmul românesc 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile ocupă locul 42 în clasamentul celor de la The Guardian, fiind singura producție românească din top. Toni Erdmann, turnat aproape integral în România, se află pe poziția 44. Un loc foarte onorabil în clasament, locul 12, îl ocupă Fiul lui Saul, în care Levente Moln?... citeşte Taguri: roma, Saul fia, Anchorman: The Legend of Ron Burgundy, Ted, Paddington 2, Margaret, The House of Mirth, Zama, The Tree of Life, The Grand Budapest Hotel
-
A Cure for Wellness: probabil cel mai bun thriller cu elemente supranaturale pe care îl va da anul 2017
16.02.2017A Cure for Wellness/O terapie pentru viață, în regia lui Gore Verbinski, are șanse să devină thrillerul cu elemente supranaturale al anului. Uimitor vizual, cu o poveste și atmosferă ce bulversează, are toate calitățile pentru a se înscrie în rândul filmelor clasice ale genului. Producția este nerecomandată minorilor sub 15 ani. Cu buget de la Hollywood, dar cu o imaginație ce iese din tipare, cu adevărat relevând un autor, A Cure for Wellness/O terapie pentru viață dă senzații tari privitorului. În plus, Verbinski presară câteva momente macabre, iar spectatorul nu este „cruțat” de la a vedea până la capăt imaginile dure printr-un decupaj mai abrupt. Dane DeHaan este Lockhart, un tânăr agent de bursă de pe Wall Street, care este trimis de firma sa la u... citeşte Taguri: Mia Goth, Un prophète, stephen king, The Green Mile, Glissando, dracula, Harry Groener, Celia Imrie, Jason Isaacs, Dane DeHaan
-
TV: şapte filme de văzut în săptămâna 23-29 ianuarie 2017
23.01.2017Vineri am vorbit despre cele patru premiere ale săptămânii, iar astăzi trecem în revista oferta posturilor TV. Câteva filme bune ne aşteaptă în program de-a lungul următoarele şapte zile, de la o comedie mult-iubită în anii '90 până la unul dintre cele mai lăudate action-uri ale deceniului trecut. Nu lipsesc filmul de festival şi nici indie-ul american cu încasări de zece ori mai mari decât bugetul. Un profet/Un prophète (2009)luni, 22.10, TVR 2Câştigător al Grand Prix-ului cannez, Un profet este unul dintre cele mai intense şi lăudate filme franţuzeşti ale ultimului deceniu. În centul atenţiei este Malik (Tahar Rakim), un francez de origine algeriană închis pentru infracţiuni mărunte. Filmul lui Jacques Audiard, regizor care, şase ani mai târziu, va câ... citeşte Taguri: Journey to the Center of the Earth 3D, The Bourne Ultimatum, Buried, John Carter, Once Upon a Time in Mexico, Blind Date, Un prophète
-
Son of Saul, cu românul Levente Molnár, a luat Marele Premiu. Palmaresul de la Cannes 2015
25.05.2015Dheepan, un film de Jacques Audiard (Rugină şi oase, Un profet, Şi inima mi se opri în loc, Citind pe buze, Un heros tres discret etc.), a câștigat inima juriului de la Cannes, prezidat de Ethan și Joel Coen, obținând Palme dOr-ul, duminică seara. Drepturile de difuzare ale filmului în România au fost deja achiziționate de către distribuitorul Independența Film. Ca să scape de războiul civil din Sri Lanka, un fost soldat, o tânără și o fetiță se dau drept o familie. Ei ajung să se stabilească într-un proiect de locuințe în afara Parisului. Abia se cunosc unul pe altul, dar încearcă să construiască o viață împreună. Aceasta este premisa filmului Dheepan. Joel şi Ethan Coen au spus duminică la conferința de după decernarea premiilor: „Hotărârea de... citeşte Taguri: Jane Fonda, Peter Tscherkassky, Fyzal Boulifa, Arnaud Desplechin, Ciro Guerra, Ian Garrido López, Victor XX, Maria Guskova, Pippa Bianco, Andrei Creţulescu
-
Remake-uri (la care nimeni nu se gândea) în pregătire la Hollywood
16.04.2014The Prophet/Un prophète (2009) Originalul: Un film dur, semnat Jacques Audiard, despre ascensiunea unui tânăr aflat la închisoare către putere a captat cu repeziciune atenţia publicului după debutul la Festivalul de la Cannes. Filmul trata subiectul violenţei, al moralei, având parte de un joc excelent al actorilor. De altfel, filmul acesta este cel care l-a lansat ca actor pe Tahar Rahim. Acum? Sony a anunţat în iunie 2013 că a achiziţionat drepturile pentru un remake al filmului, cu Neal Moritz - producătorul lui Fast & Furious - ales pentru a coordona proiectul. Nu se cunosc multe despre cum s-ar adapta povestea în varianta americană, însă fanii filmelor poliţiste au primit noi speranţe atunci când Dennis Lehane, scenaristul lui Shutter Island şi al The Drop, a fo... citeşte Taguri: The Mummy Returns, Starship Troopers, Ju-on: The Grudge, The Transporter, The Mummy, The Wild Bunch, Van Helsing, Un prophète
-
"À perdre la raison" - o tragedie de familie... cu cele mai bune intenţii
25.04.2013Infanticidul este una dintre cele mai absurde crime, şi devine cu atât mai absurd când are loc într-o familie aparent normală, cu o stare materială bună şi cu părinţi civilizaţi şi iubitori, bine integraţi în societate. Cazul care a făcut vâlvă în Belgia anului 2007 scotea la iveală atât labilitatea psihică aflată de obicei la originea unui asemenea act, cât şi disfuncţiile familiale care te fac, la rândul lor, "să-ţi pierzi minţile" - traducerea corectă (şi mult mai adecvată) a titlului "À perdre la raison". Varianta de distribuţie internaţională, "Our Children" (preluată şi la noi, sub forma "Copiii noştri") induce parţial în eroare: deşi sunt situaţi în centrul acţiunii, atât ca victime cât şi ca origini colaterale ale tragediei, cei patr... citeşte Taguri: Domestic, Tahar Rahim, Le scaphandre et le papillon, Un prophète, Niels Arestrup, Émilie Dequenne, Eleve libre, Ça rend heureux, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Adrian Sitaru
-
Premiile GOPO 2011
28.03.2011Victor Rebengiuc fură seara comandantului vasului "Speranţa", aventurierului din Toate pânzele sus - Ion Besoiu - ridicând în picioare peste 400 de profesionişti din domeniul cinematografic, personalităţi din media şi peisajul cultural românesc, vedete şi personalităţi mondene, la Gala GOPO 2011, care a avut loc - timp de trei ore - luni seară. Marele învingător al serii a fost Eu când vreau să fluier, fluier (r. Florin Şerban), care şi-a adjudecat nu mai puţin de şapte trofee GOPO dintre cele 12 categorii la care a fost nominalizat, inclusiv "Cel mai bun film" şi premiul "Tânără speranţă" (George Piştereanu, protagonistul). Pe locul doi în palmares este Caravana cinematografică, cu patru trofee Gopo. La egalitate, cu câte doi omuleţi Gopo, Medalia de onoare, Portretul luptătorului la t ... citeşte Taguri: Zoltán Szabó, Victoria Bobu, Vlad Logigan, Constantin Diţă, Vincent Regan, Anuşavan Salamanian, Un prophète, L'illusionniste, Antichrist, An Education
-
Proiecţii open air în parcul Bazilescu
15.07.2010În perioada 17 – 31 iulie 2010, în parcul Bazilescu din sectorul 1 al capitalei, cinefilii bucureşteni se vor putea bucura de o serie de proiecţii open air de senzaţie, în cadrul evenimentului CINEMA ÎN PARC. Prin această iniţiativă, Primăria Sectorului 1 şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) îşi propun să atragă publicul larg spre cea de-a şaptea artă, oferindu-i producţii de succes, apreciate de critica de specialitate sau recompensate în cadrul celor mai prestigioase festivaluri internaţionale de film.Timp de două săptămâni, bucureşteni de toate vârstele vor putea viziona în noua locaţie open air, în fiecare seară, de la ora 21.45, unele dintre cele mai bune filme româneşti şi străine din ultima perioadă. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Progra... citeşte Taguri: Caravana cinematografică, Un prophète, Kapitalism - Reţeta noastră secretă, Le renard et l'enfant, The Heartbreak Kid, Călătoria lui Gruber, Public Enemies, Le concert, Inglourious Basterds, Fragile
-
Au fost decernate Oscarurile italiene! Concertul - Cel mai bun film din Uniunea Europeană
10.05.2010Concertul, regizat de Radu Mihăileanu, a fost marele câştigător de anul acesta, la categoria Cel mai bun film din Uniunea Europeană, la premiile David di Donatello 2010, Oscarurile italiene, conform daviddidonatello.it. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc sâmbătă seară, la Roma.La categoria Cel mai bun film din Uniunea Europeană, au mai fost nominalizate Das weisse Band al lui Michael Haneke, Un prophète de Jacques Audiard, Soul Kitchen de Fatih Akin şi Welcome al lui Phillip Lioret.Nu este prima dată când Mihăileanu obţine un Oscar italian. În 1999, regizorul a obţinut un premiu David di Donatello, pentru filmul Train de vie.Revenind la premiile acordate anul acesta, Vincere, regizat de Marco Bellocchio, a obţinut nu mai puţin de opt trofee, inclusiv pentru Cel mai bun regizor.L... citeşte Taguri: Quentin Tarantino, Inglourious Basterds, Marco Bellocchio, Vincere, Train de vie, Fatih Akin, Soul Kitchen, Jacques Audiard, Un prophète, Michael Haneke
-
Tahar Rahim şi Johnny Depp în următoarele proiecte ale lui Kusturica
29.03.2010Actorul francez Tahar Rahim, cel care a făcut senzaţie cu interpretarea din Un prophète, şi care a avut partea sa de contribuţie în nominalizarea filmului la Oscar, este în negocieri pentru rolul titular din Cool Water - film pe care îl va regiza Emir Kusturica. Rahim ar urma să intre în pielea unui bărbat care încearcă să sustragă trupul lipsit de viaţă al tatălui său, din Ierusalim, ascunzându-se de poliţia israeliană, dar şi de mafioţii ruşi. Prin urmare, o comedie neagră. Filmările ar urma să înceapă în septembrie, conform TotalFilm. Rolul principal în Cool Water nu ar fi primul după Un prophète pentru Tahar Rahim. Francezul va fi văzut în The Eagle of the Ninth, regizat de Kevin Macdonald. Pe de altă parte, Kusturica se va întoarce la Johnny Depp, cu care a colaborat pentru Arizona ... citeşte Taguri: Seven Friends of Pancho Villa and the Woman with Six Fingers, Arizona Dream, Johnny Depp, Kevin Macdonald, The Eagle of the Ninth, Un prophète, Emir Kusturica, Tahar Rahim
-
Alice, un pic mai mică, dar tot mare
16.03.2010Noul film al lui Tim Burton, Alice în Ţara Minunilor, a rămas pe primul loc în box-office-ul din ţară, deşi vineri cinci noi titluri s-au lansat în cinematografele noastre. Situaţie rară în clasamentul încasărilor, primele trei locuri sunt ocupate de filme prezente de cel puţin o săptămână în circuitul cinematografic din România.Cu 38.294 spectatori de vineri până duminică, Alice e urmat de la distanţă de Avatar, cu 8.100 spectatori, în timp ce Shutter Island obţine bronzul cu 9.298 de bilete vândute (diferenţa de preţ la biletul pentru o sală 3D duce şi la depăşirea filmului lui Martin Scorsese de către cel al lui James Cameron).Remember Me, cu Robert Pattinson, a avut 6.351 spectatori, urmat de Legion, cu 4.969. The Lovely Bones, noul film al lui Peter Jackson, s-a clasat pe locul şase,... citeşte Taguri: Legion, Avatar, Remember Me, Un prophète, The Lovely Bones, Daybreakers, Shutter Island, Alice in Wonderland, James Cameron, Martin Scorsese
-
Totul despre El secreto de sus ojos, câştigătorul Oscarului pentru Cel mai bun film străin, şi despre contracandidaţii lui
08.03.2010Atenţie, prezentarea filmelor conţine spoilere! „Trebuie să vezi ochii aceia... exprimă dragostea pură", (ne) invită protagonistul din El secreto de sus ojos, câştigătorul de anul acesta al Oscarului pentru film străin. Dacă Un prophète, de Jacques Audiard şi Das weisse Band, de Michael Haneke, au fost favoriţii acestei categorii a Premiilor Oscar 2010, obţinând la Cannes - cel mai important festival de film al lumii - Marele premiu al Juriului, respectiv Palme d'Or, iată că membrii Academiei Americane de Film au fost seduşi de captivantul thriller argentinian The Secret In Their Eyes, filmul presărat cu dialoguri sclipitoare, care urmăreşte „destinul" a două poveşti de dragoste, desfăşurate pe parcursul a 25 de ani. Ce a prevalat în favoarea filmului argentinian în ochii membrilor Acad... citeşte Taguri: Meryl Streep, Das weiße Band, Ajami, La teta asustada, Un prophète, El secreto de sus ojos
-
Nu rata în martie!
07.03.2010Oscarurile şi premiile Gopo, dar şi o nouă ediţie a premiilor Cinemagia, iată unele din cele mai importante evenimente cinematografice ale lunii. Cum acestea au loc în afara sălii de cinema, să le lăsăm deoparte (le vom acorda suficientă atenţie cu alte ocazii) şi să ne concentrăm pe ce vom putea vedea pe ecrane în martie.Alice în Ţara Minunilor s-a lansat deja în cinematografe, aşa că te invităm să ne spui ce părere ţi-a lăsat noua colaborare a lui Tim Burton cu cei de la Disney. Nu este doar o ecranizare a cărţilor lui Lewis Carroll (cărţi cu atât mai interesante cu cât cititorul este mai departe de vârsta copilăriei), ci o reinterpretare a acestora: Alice are acum 19 ani, iar vizita ei în Ţara Minunilor, acum intitulată Ţara de Jos, este de fapt o reîntoarcere în lumea Iepurelui Alb, a... citeşte Taguri: An Education, Remember Me, How to Train Your Dragon, Cop Out, Antichrist, Un prophète, Eu când vreau să fluier fluier, Tooth Fairy, Daybreakers, The Lovely Bones
-
Oscar 2010: The Hurt Locker a obţinut şase premii
07.03.2010Ceremonia Oscar 2010 a avut loc noaptea trecută! Marele câştigător al serii a fost filmul The Hurt Locker, care a luat şase premii, inclusiv la cele mai importante categorii (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor). Totodată, Kathryn Bigelow a devenit prima femeie care a reuşit să obţină Oscarul pentru regie. (Pont: poţi achiziţiona filmul pe DVD la chioşcurile de ziare, împreună cu Gazeta Sporturilor, la preţul de 14.99 lei). Avatar-ul lui James Cameron nu a reuşit să ia decât trei premii, pentru efecte vizuale, scenografie şi imagine.Cea de-a 82-a ediţie a Premiilor Academiei Americane de Film s-a desfăşurat la Kodak Theatre din Hollywood, California. Gazdele serii au fost actorii Alec Baldwin si Steve Martin.Iată lista completă a câştigătorilor de anul acesta: CEL MAI BUN FILM: THE HURT ... citeşte Taguri: Miracle Fish, Kavi, Istället för abrakadabra, Joachim Back, Wallace and Gromit in 'A Matter of Loaf and Death', La dama y la muerte, Granny O'Grimm's Sleeping Beauty, French Roast, Nicolas Schmerkin, Królik po berlinsku
-
Ceremonia premiilor César, în direct - sâmbătă
24.02.2010TV 5 Monde, cea mai mare "sală" de cinema în limba franceză din lume, difuzează şi anul acesta Ceremonia premiilor César, în direct în Europa pentru a oferi acestui rendez-vous cu cinematografia franceză cea mai bună expunere posibilă, în funcţie de fusurile orare pe diferite semnale de transmisie. Ceremonia premiilor César 2010 va fi prezentată de Valérie Lemercier şi Gad Elmaleh - sâmbătă, 27 februarie, la Théâtre du Châtelet din Paris. Cei doi au mai prezentat ceremonia, respectiv ediţiile 2006-2007 şi 2004-2005. Anul acesta, favoriţii din competiţie la prestigioasele recompense ale cinematografiei franceze sunt filmele Un prophète, de Jacques Audiard, À l'origine, de Xavier Giannoli, Welcome, de Philippe Lioret, Coco avant Chanel, de Anne Fontaine, Le concert, de Radu Mihăi... citeşte Taguri: Le concert, Coco avant Chanel, Welcome, À l'origine, Un prophète
-
Concertul, şase nominalizări la "Oscarurile" franceze
22.01.2010Concertul, ultimul film al lui Radu Mihăileanu pe care încă îl poţi urmări în cinematografele din România (vezi aici sau la pagina filmului programul proiecţiilor), a primit şase nominalizări la premiile César, echivalentul francez al Oscarurilor.Coproducţia franco-ruso-română va concura pentru titlul de cel mai bun film cu Un prophète al lui Jacques Audiard, À l'origine al lui Xavier Giannoli, Les herbes folles al lui Alain Resnais, La journee de la jupe al lui Jean-Paul Lilienfeld, Rapt al lui Lucas Belvaux şi Welcome al lui Philippe Lioret.Concertul mai concurează la categoriile Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu original, Cea mai bună coloană sonoră, Cel mai bun sunet şi Cel mai bun montaj.Cu 13 nominalizări, filmul favorit al următoarei ediţii a premiilor César est... citeşte Taguri: Welcome, Un prophète, Radu Mihăileanu, Les herbes folles, Le concert, La journee de la jupe, À l'origine, cesar, nominalizari
Articole 1 - 20 din 36
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Un prophète