Ştiri cu tagul "Taxi Driver"
-
Rolul din The Dying of Light ,,l-a albit” pe Nicolas Cage
07.03.2014După ce s-a aflat în România pentru aproximativ două săptămâni, cu prilejul filmărilor la The Dying of Light, Nicolas Cage a continuat producția în Australia, unde paparazzii au fost surprinși de noul look al acestuia. Dacă la filmările din țara noastră Cage a apărut grizonat și îmbătrânit, iată că de această dată a ,,albit” de tot, actorul ieșind din mâinile celor de la machiaj și hair-styling total schimbat. Actorul de 50 de ani și-a asortat părul alb cu perciunii și barba pentru rolul din filmul scris și regizat de Paul Schrader (Taxi Drive), cel al unui agent CIA care începe să-și piardă treptat vederea în timpul ultimei sale misiuni. Într-un interviu acordat recent site-ului TheFlickeringMyth, Cage menționa că se află, profesional, într-o ,,... citeşte Taguri: actor, Paul Schrader, Taxi Driver, Nicolas Cage, The Dying of the Light
-
Regizorul lui American Gigolo şi Cat People ţine un masterclass sâmbătă, la UNATC
19.02.2014Regizorul şi scenaristul american Paul Schrader vine sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14, în Sala de Cinema a UNATC (Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, strada Matei Voievod 75-77), pentru a ține un Masterclass, moderat de scenarista Raluca Mănescu. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile. Paul Schrader se află în România pentru a turna cel mai recent film al său, The Dying of the Light, un thriller care îi are în distribuție pe Nicolas Cage, Anton Yelchin și Irène Jacob. În trecut, regizorul a realizat filme precum American Gigolo (1980), Cat People (1982), Mishima: A Life in Four Chapters (1985) și Auto Focus (2002). Ca scenarist, a colaborat cu Martin Scorsese pentru Taxi Driver (1976), Raging Bull (1980),... citeşte Taguri: Lindsay Lohan, The Canyons, Willem Dafoe, Susan Sarandon, Nick Nolte, Richard Gere, Nastassja Kinski, Mosquito Coast, Peter Weir, Obsession
-
Leonardo DiCaprio: „Nu am luat niciodată droguri”
06.02.2014Moartea lui Philip Seymour Hoffman, pusă pe seama consumului excesiv de droguri, a reaprins în media discuţiile despre „tentaţiile” cărora le cad pradă starurile Hollywood-ului şi care îi fac pe aceştia să se „retragă” din activitate mult prea devreme. Într-un interviu acordat recent publicaţiei Los Angeles Times, Leonardo DiCaprio a vorbit despre modul în care a crescut şi cum acest lucru l-a ajutat să se ţină departe de droguri, ulterior, când a devenit mare star la Hollywood. Actorul din The Wolf of Wall Street, apărut prima dată într-un show TV în 1989, a mărturisit că primii săi ani petrecuţi în vecinătatea rău-famată a Hollywood-ului l-au ferit de excesele pe care le făceau mulţi dintre copii-vedetă. „Exista un adevărat cerc vicios în ap... citeşte Taguri: actor, Taxi Driver, The Wolf of Wall Street, leonardo dicaprio, Philip Seymour Hoffman
-
10 omisiuni majore în istoria Oscarurilor
19.01.2014Alegerile Academiei Americane de Film stârnesc, an de an, proteste și controverse în rândul celor ”uitați” de către membrii acesteia și în rândul susținătorilor acestora. Pur și simplu nu există loc pentru toată lumea la nominalizări, însă acest lucru pare și mai greu de acceptat atunci când cei cu adevărat merituoși par a fi excluși pe nedrept de pe lista finală. De această dată, Academia i-au lăsat fără nominalizări pe Robert Redford (All is Lost), Emma Thompson (Saving Mr. Banks), Tom Hanks (Captain Phillips), Joaquin Poenix (Her), Oprah Winfrey (The Butler). Cele 10 cazuri prezentate, neîndreptățite la Oscaruri sunt însă mult mai regretate de fanii celei de-a șaptea arte. ... citeşte Taguri: cristian mungiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Harrison Ford, Shakespeare in Love, Saving Private Ryan, Kramer Vs. Kramer, Robert Benton, Apocalypse Now, The Godfather, Francis Ford Coppola
-
Scene memorabile, neregizate
03.06.2013...fie că e vorba de o replică, o mişcare sau o simplă privire. Haideţi să vedem care sunt cele mai tari scene improvizate din filme!O galerie realizată de site-ul axn.ro. Vezi toată selecţia, aici.... citeşte Taguri: Robert De Niro, Taxi Driver, Malcolm McDowell, A Clockwork Orange, Annie Hall, Woody Allen
-
Personaje inspirate din realitate
28.05.2013Au devenit unele dintre cele mai cunoscute, originale sau populare personaje din istoria filmului, dar nu sunt întrutotul rodul imaginaţiei scenariştilor: unele dintre personajele iubite (sau temute!) ale marelui ecran au rădăcini puternice în realitate, aventuri, fapte sau experienţe extreme ale unor oameni reali inspirând poveşti de surprins pe peliculă. Iată în materialul de mai jos, realizat cu ajutorul celor de la Total Film, câteva dintre sursele de inspiraţie ale personajelor.Dirty Harry/seria Dirty HarryPoate cel mai iubit personaj al lui Clint Eastwood, Dirty Harry apărea pe ecran în 1971 şi schimba o dată pentru totdeauna modul în care erau priviţi detectivii. Sursa de inspiraţie, spun cei de la Total Film, este Dave Toschi, detectivul ce a condus investigaţ... citeşte Taguri: Mark Ruffalo, Charlton Heston, The Secret of the Incas, Psycho, rain man, The Terminal, Jaws, Zodiac, Taxi Driver, Alfred Hitchcock
-
Momente penibile în filme
12.09.2012Avem cu toţii prieteni mai ciudaţi (sau ghinionişti), iar păţaniile lor (şi, sperăm mai rar, ale noastre) ne-au amuzat adesea la o bere. Momentele penibile şi gafele monumentale nu aveau cum să lipsească de pe marele ecran, iar noi ne-am gândit, cu ajutorul celor de la Total Film, să-ţi arătăm câteva dintre ele.Care este preferata ta?... citeşte Taguri: Bridget Jones's Diary, Planes Trains & Automobiles, There's Something About Mary, American Pie, Carrie, Meet the Parents, Borat: Cultural Learnings of America for Make Benefit Glorious Nation of Kazakhstan, Taxi Driver
-
Filme celebre: 30 de secrete
05.04.2012Cei de la Total Film publică un material cu detalii interesante din culisele unora dintre cele mai celebre filme din toate timpurile, iar noi vă facem o selecţie cu cele mai simpatice şi inedite dintre ele. Poţi parcurge lista de mai jos nu doar ca o succesiune de trivia, ci şi ca o listă plină de recomandări: toate titlurile din ea sunt clasice pe care noi le considerăm obligatorii!Care ţi se pare cel mai interesant detaliu din listă?... citeşte Taguri: Taxi Driver, Robert De Niro, Martin Scorsese, Paul Thomas Anderson, John Rhys-Davies, The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring, There Will Be Blood, No Country for Old Men, Fargo, North by Northwest
-
Noul film Robocop va include acţiune dar şi elemente de satiră
27.12.2011Într-un interviu recent, regizorul Jose Padilha a dat unele detalii inedite despre noul film RoboCop, programat pentru lansare în 2013. Potrivit afirmaţiilor sale, reboot-ul va include o mulţime de comentarii satirice, de care, crede el, „este nevoie” în filmele zilelor noastre. Padilha a declarat pentru The Telegraph: „Elementul de satiră din RoboCop este, cred eu, foarte necesar în vremurile pe care le trăim”, a explicat el. „Acel gen de satiră agresivă îndreptată împotriva societăţii, pe care nu am prea sesizat-o în filmele din ultima perioadă. Şi se pare că politica şi violenţa practicate acum în lume o cer: Să ridiculizeze şi să critice cineva felul în care merg astăzi lucrurile!, se spune parcă . Aşa că vom răspunde îndrăzneței provocări”, a mai adăugat regizorul. Includerea unui el... citeşte Taguri: Tropa de Elite, Taxi Driver, Michael Fassbender, RoboCop, Jose Padilha
-
Declinul actorilor, în şase semne
13.10.2011Decizii bune şi proaste au fost la Hollywood de când lumea, dar unele sunt mult mai proaste ca altele, iar efectul lor este pe termen lung. Reputatul critic şi comentator Roger Ebert a publicat un material în The Economist în care analizează ce decizii prevestesc o carieră în declin. Eşti de acord cu el?Un exemplu ar fi Rosamund Pike. Este posibil să o fi remarcat prima oară în Die Another Day, filmul cu James Bond, dar cariera ulterioară a actriţei a mai cuprins apreciatele Mândrie şi prejudecată din 2005 sau O lecţie de viaţă din 2009. Cu toate acestea Rosamund Pike a decis să joace în Johnny English Reborn, unde începe o neverosimilă relaţie cu mototolul agent interpretat de Rowan Atkinson. Roger Ebert consideră această decizie "ciudată" şi ne oferă prima regulă:1. Nu juca într-o parodi... citeşte Taguri: actor, Basic Instinct 2, Michael Douglas, Sharon Stone, The Fast and The Furious, Vin Diesel, Jason Lee, Brendan Fraser, Taxi Driver, The Adventures of Rocky & Bullwinkle
-
„Hors Satan" şi „Habemus Papam", dramă şi comedie la „Les Films de Cannes à Bucarest"
11.10.2011„Habemus Papam”, în regia lui Nanni Moretti, povestea unui cardinal care suferă un atac de panică după ce este ales Papă, deschide evenimentul Les Films de Cannes à Bucarest vineri, 14 octombrie, de la 20.30, la Cinema Studio. Proiectată pentru prima dată în România, comedia cineastului italian premiat cu Palme d’Or pentru „Camera fiului”/ „La stanza del figlio” (2001) a rulat anul acesta în competiţia Festivalului de la Cannes. Les Films de Cannes à Bucarest îl aduce în atenţia cinefililor şi pe unul dintre cei mai interesanţi autori din cinema-ul contemporan – Bruno Dumont. Patru dintre filmele sale, multi-premiate în festivaluri, vor putea fi vizionate la Cinema Studio şi Noul Cinematograf al Regizorului Român, inclusiv cel mai recent dintre ele, „Hors Satan”, selecţionat în Un Certain... citeşte Taguri: actor, Ken Loach, Route Irish, Aki Kaurismäki, Le Havre, Elena, L'humanité, cristian mungiu, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Mâna lui Paulista
-
Şapte trăsniţi care au inspirat filme
06.10.2011Unele dintre cele mai de succes filme din istorie au avut la bază personaje inspirate din realitate. Bineînţeles, ar fi greşit să ne aşteptăm că aventurile respectivilor nu au fost înfrumuţesate la trecerea pe marele ecran, dar uneori adevărul este mai aproape decât am crede. Cei de la Empire au găsit şapte figuri (la propriu şi figurat) care au inspirat filme de succes.Care este preferatul tău?... citeşte Taguri: Taxi Driver, Rocky, The Terminal, 50 First Dates, Catch Me If You Can, Top Gun, The Mask of Zorro
-
12 filme româneşti selectate la Cannes, proiectate la Bucureşti
05.10.2011Sub titulatura „De la film de şcoală, la film de Cannes”, spectatorii sunt invitaţi să (re)vadă filmele cineaştilor Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristian Nemescu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Andrei Ujică, şi să participe la discuţii cu ocazia proiecţiilor, în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (14 – 20 octombrie). La 10 ani de când „Marfa şi banii”, în regia lui Cristi Puiu, a dat startul prezenţelor la Festivalul de la Cannes a unei noi generaţii de cineaşti, Les Films de Cannes à Bucarest îi celebrează pe regizorii români ai ultimului deceniu. Fiecare dintre cele şapte zile ale festivalului va fi dedicată unui regizor român – aceştia urmând să vorbească deopotrivă despre filmele lor şi despre prezenţa la Cannes, precum şi despre un titlu din se... citeşte Taguri: Mâna lui Paulista, Marţi după Crăciun, 17 minute intarziere, Pe aripile vinului, A fost sau n-a fost?, Înainte de micul dejun, Taxi Driver, Midnight in Paris, Melancholia, The Tree of Life
-
Covorul roșu cannez, în 12 imagini hipnotizante!
12.05.2011"Declaro il Festivale di Cannes aperto! I declare the Festival de Cannes open". Anul acesta, Festivalul de la Cannes a fost deschis de către Bernardo Bertolucci. Regizorului italian, adus în scaun cu rotile, i-a fost decernat un Palme d'Or de onoare de către Gilles Jacob, miercuri seara, în prezenţa Juriului şi a gazdei ceremoniei, Mélanie Laurent, care a prezentat impecabil gala, dând clasă Dianei Kruger (colegă de platou în Inglourious Basterds, dar și Maitresse de Cérémonie la Cannes în 2009), poate cea mai cu trac prezentatoare pe care a avut-o vreodată Gala. Tânăra actriţă franţuzoaică îl introduce în sfârșit pe președintele juriului: "Când cauţi 'actor' în dicţionar, îl găseşti pe Robert De Niro. Convingeţi-vă!". Urmează un montaj video, cu o selecție a celor mai bune roluri ale lui... citeşte Taguri: actor, Antonio Banderas, Salma Hayek, Midnight in Paris, Woody Allen, Alicia Keys, Olivier Assayas, Johnnie To, Jude Law, Martina Gusman
-
Scandal la Globurile de Aur 2011!
18.01.2011Supranumită cea mai "rea" (şi poate nu doar în sensul figurat al cuvântului), ultima ediţie a Globurilor de Aur a fost dominată de răutăţile împărţite în stânga şi-n dreapta de prezentatori, dar şi de organizatori sau câştigători. Campionul răutăţilor este fără îndoială Ricky Gervais, care cu siguranţă nu va mai fi niciodată invitat să prezinte o gală de asemenea importanţă la Hollywood. În momentul când prezentatorul precizează în monologul de început că "i-a avertizat" pe organizatori, îţi dai seama că publicul nu va avea parte de comentarii delicate.După ce ţi-a prezentat câştigătorii ediţiei cu numărul 68, Cinemagia îţi trece în revistă şi cele mai răutăcioase declaraţii, glume şi comentarii făcute în timpul acesteia. Mel Gibson, Tim Allen, Scarlett Johansson, Angelina Jolie, Cher, C ... citeşte Taguri: Darren Aronofsky, Mila Kunis, Michael Douglas, Black Swan, Glee, Chris Colfer, Natalie Portman, Taxi Driver, The Fighter, Javier Bardem
-
Adolescenţii pe ecran
27.07.2010Motto 1:În fiecare regizor zace câte un actor adormit. Ssst - să nu-l treziţi!(Ion Henter)Motto 2:În mulţi actori se deşteaptă la bătrâneţe un regizor. Le dorim o tinereţe veşnică!(Mihnea Columbeanu - în replică)Actorii sunt, în esenţă, nişte copii. Poate chiar mai copii decât cei propriu-zişi, dat fiind că, la maturitate, pronumele reflexiv dispare: copilul se joacă; actorul joacă - şi atât... Nu e hiperbolă, nici glumă nu e. Psihologia jocului actoricesc şi cea a jocului copilăresc folosesc resorturi comune din categoria ludicului - o anume putere de a crede în ficţiuni cu totul specială. Copilul o are din necesitate proprie - căci, pentru ca antrenamentele pentru viaţă ascunse în spatele jocurilor sale să dea cu adevărat roade, el trebuie să creadă în ele din tot sufletul. Asemenea şi a... citeşte Taguri: Les quatre cents coups, Georges Lampin, La Tour prends garde!, Domicile conjugal, Baisers voles, Jean-Pierre Léaud, William Friedkin, The Exorcist, Linda Blair, Randal Kleiser
-
Scandalosul Cannes...
19.04.2010Nu degeaba este festivalul de la Veneţia cel mai venerabil din lume: Cannes-ul a apărut ca un răspuns al ediţiei din 1938, când juriul Mostrei veneţiene a acordat premiul cel mare filmului de propagandă Olympia, regizat de Leni Riefenstahl, şi nu dramei anti-război a lui Jean Renoir, La grande illusion. După ce guvernul francez a ales mica staţiune Cannes drept gazdă pentru festival, lucrurile au decurs ca unse... Cu excepţia primei ediţii, al cărei debut a coincis cu invadarea Poloniei de către Germania pe 1 septembrie 1939.Prima ediţie organizată cum se cuvine a avut loc în 1946, când cinefilii au putut vedea crema regizorilor de la Hollywood alături de cei mai renumiţi cineaşti europeni. Deocamdată scandalurile s-au lăsat aşteptate, notează cei de la Total Film, dar lucrurile nu au întâ... citeşte Taguri: festival:cannes 2010, Les quatre cents coups, Armageddon, Bruce Willis, europa, Lars Von Trier, Roman Polanski, Martin Scorsese, Taxi Driver, Ai no corrida
-
Când Oscarurile o dau în bară
28.02.2010Să nu ne ascundem după deget, gala premiilor Oscar este un eveniment atât de important, încât membrii Academiei nu ar trebui să-şi permită astfel de greşeli. Cum vom afla câştigătorii din 2010 exact peste o săptămână, a venit vremea să vedem care sunt cele mai mari gafe şi scăpări din istoria recentă a celei mai importante festivităţi din domeniul filmului. Cei de la Total Film ne ajută să facem o listă cu filmele care nu au impresionat membrii Academiei (sau i-au impresionat atât de rău, încât aceştia au preferat să nu le acorde nominalizări), deşi şi-ar fi meritat din plin un loc în lunga listă a câştigătorilor celei mai râvnite statuete galbene din lume.Nu a trecut mult de când membrii Academiei au trecut cu vederea unul dintre cele mai importante filme ale ultimilor ani, unul care a r... citeşte Taguri: Cidade de Deus, Apocalypse Now, Goodfellas, Taxi Driver, Pulp Fiction, Se7en, Blade Runner, Saving Private Ryan, The Dark Knight, oscar
-
Martin Scorsese şi Lars von Trier îşi unesc forţele pentru un nou Taxi Driver
16.02.2010O nouă variantă a celebrului film Taxi Driver ar putea fi regizată tot de Martin Scorsese, în colaborare cu cineastul danez Lars von Trier, anunţă Slashfilm. Rolul principal ar urma să fie interpretat tot de Robert De Niro.Un anunţ oficial va fi făcut în curând, conform unei declaraţii a producătorul Peter Aalbak.Pelicula originală a fost lansat în 1976 şi a avut patru nominalizări la Premiile Oscar.Scorsese ar fi al treilea regizor important care ar realiza un remake al unui film propriu. Alfred Hitchcock a realizat de două ori The Man Who Knew Too Much (1934 şi 1956), iar germanul Michael Haneke a realizat Funny Games de două ori, unul vorbit în germană (1997), iar celălalt în engleză (2007).... citeşte Taguri: Funny Games U.S., Michael Haneke, Alfred Hitchcock, Robert De Niro, Taxi Driver, remake, Martin Scorsese, Lars Von Trier
-
Fred Astaire, Harvey Keitel, ca şi Julieta Szonyi (protagonista din Felix şi Otilia) celebraţi în mai
27.04.2009Fred Astaire şi Harvey Keitel pe de-o parte, Julieta Szonyi, Jean Lorin Florescu şi Mihnea Gheorghiu pe de alta, sunt omagiaţi sau comemoraţi în luna mai la Cinemateca Eforie din Bucureşti. Muzicalurile cu Fred Astaire, Dueliştii cu Harvey Keitel vă aşteaptă alături de Felix şi Otilia, Hyperion şi Zodia Fecioarei. Iată programul:JEAN LORIN FLORESCU, 75 de aniDe-aş fi... Harap AlbMarţi 5 mai 17:00, miercuri 6 mai 19:00, sâmbătă 30 mai 13:00România, 1965/ color/v.o./ Film basm, ecranizare a basmului omonim de Ion CreangăR: Ion Popescu Gopo Cu: Florin Piersic, Cristea Avram, Irina Petrescu, Jean Lorin Florescu"Prima importantă ecranizare făcută de cineast după povestitorul humuleştean este De-aş fi...Harap Alb, un film pe cât de somptuos scenografic, pe atât de nuanţat în interpretările date... citeşte Taguri: Shall We Dance, Angela merge mai departe, The Band Wagon, On the Beach, Hyperion, Cei care plătesc cu viaţa, Zodia Fecioarei, De-aş fi... Harap Alb, The Duellists, Felix şi Otilia
Articole 21 - 40 din 41
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Carolina Tejera
Agneepath
Monica Vitti
Ready or Not
Tornado and the Kalahari Horse Whisperer
Pistruiatul 3 - Insurectia
How to Lose a Guy in 10 Days
The Grudge
The In-Laws
Asla Vazgeçmem
Hee-Seon Kim
Final Fantasy VII: Advent Children
Jessica Alba
Sushmita Sen
Transporter: The Series
Cillian Murphy
Long Story Short
The First Wives Club
Benoît Poelvoorde
Kelly Overton
We're No Angels
Acceleration
Fantastic Beasts and Where to Find Them
For Richer or Poorer
Around the World in 80 Days
Home of the Brave
Unsealed: Alien Files
Ghost Rider: Spirit of Vengeance 3D
Anthony Minghella
Chris Kattan
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Taxi Driver