Ştiri cu tagul "O lună în Thailanda"
-
Cavalerii Bayardului şi trofeul lor
28.09.2012După o lungă tradiţie, de 27 de ani deja, Festivalul filmului francofon are loc la Namur, mereu la începutul toamnei. Trofeul pus în joc este Bayardul (aur, argint şi bronz), o frumoasă statuetă înfăţişând un cal desprinzându-şi călăreţul de sol, copie a monumentului de la Dendermonde, obiectiv turistic mult frecventat în Belgia. Interesant mi se pare că ansamblul a fost dedicat nu unui cavaler, ci armăsarului de sub el. E drept şi că patrupedul n-a fost un cabalin oarecare, ci unul înaripat, elogiat pentru prima oară, cu un mileniu în urmă, într-unul din acele Chanson de Gestes care au traversat secolele. Aşadar, ca în fiecare an, cavalerii cinematografiilor francofone contemporane se întrec într-un turnir artistic având ca obiect murgul din poveste! La s... citeşte Taguri: Toată lumea din familia noastră, O lună în Thailanda, Ioana Blaj, Frédéric Fonteyne, Tango libre
-
Negoescu, debut promiţător
03.09.2012Este probabil cel mai tânăr film realizat vreodată în România (la concurenţă cu Elevator al lui George Dorobanţu): O lună în Thailanda, debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, se lansează vineri pe ecranele din întreaga ţară. Află din cronica de mai jos cum a întâmpinat Cinemagia debutul tânărului regizor şi de ce sunt toate şansele ca filmul să-ţi placă şi ţie. După ce scurtmetrajele sale au fost incluse în competiţiile festivalurilor de la Cannes şi Berlin, Negoescu face trecerea la lungmetraj, rezultatul fiind subtilul O lună în Thailanda. În ciuda titlului exotic (şi mult mai nimerit decât titlul provizoriu 365 de Revelioane, sub care am auzit prima oară de proiectul lui Negoescu), producţia este cât se poate de românească. Povestea se conc... citeşte Taguri: Vlad Trandafir, Sînziana Nicola, Victoria Răileanu, Legături bolnăvicioase, O lună în Thailanda, Tudor Aaron Istodor, Ioana Anastasia Anton, Andrei Mateiu, Paul Negoescu
-
Toate filmele de la Veneţia!
24.08.2012Este cel mai vârstnic festival al lumii (a împlinit anul acesta 80 de ani, deşi a ajuns doar la a 69-a ediţie) şi e fără îndoială unul dintre cele mai importante. Cu o ediţie de tranziţie, Veneţia 2012 are o mulţime de oferit cinefililor, iar Cinemagia are ocazia şi anul acesta să-ţi povestească despre cele mai interesante titluri din selecţie.Cu un nou director în 2012 (Marco Mueller a plecat la festivalul de la Roma, fiind înlocuit cu Alberto Barbera), festivalul suferă şi o schimbare de direcţie, care neglijează întrucâtva celebrităţile, în avantajul filmelor mai mici, dar probabil mai relevante. Anul acesta vor fi mai puţine vedete pe covorul roşu, dar sunt toate şansele ca selecţia să fie mai variată decât în anii anteriori, iar filmele să se dov... citeşte Taguri: Izmena, Linhas de Wellington, Sinapupunan, Spring Breakers, Pieta, Autoreiji: Biyondo, Superstar, Un giorno speciale, È stato il figlio, Lemale et ha'halal
-
Trailer O lună în Thailanda
19.08.2012Poate cunoşti mai bine proiectul sub numele 365 de Revelioane. O lună în Thailanda (schimbare fericită de titlu) este debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, tânărul regizor cunoscut pentru scurtmetraje precum Derby, Renovare, Târziu şi Examen.O să afli cu plăcere că Negoescu aduce cinema-ul românesc, atât de pasionat de trecut, în vremurile noastre şi, mai mult de atât, în lumea generaţiei tinere, din jurul vârstei de 30 de ani. Evenimentele au loc într-o singură zi, cea de 31 decembrie, iar subiectul se învârte în jurul alegerilor pe care le facem şi al schimbărilor de direcţie necesare la un moment dat în viaţă.Eroul este Radu (Andrei Mateiu, foto), un tânăr care se întreabă, în noaptea de Revelion, dacă nu ar fi cazul să facă nişte schimbăr... citeşte Taguri: Sînziana Nicola, Ionuţ Grama, Tudor Aaron Istodor, Ioana Anastasia Anton, Victoria Răileanu, Sinziana Nicola, Vlad Trandafir, Andrei Mateiu, O lună în Thailanda, Paul Negoescu
-
Ce filme vedem la Veneţia?
24.07.2012Ieri aflam cu bucurie că O lună în Thailanda, debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu, a fost inclus în competiţia secţiunii Settimana Internationale della Critica. Tot zilele acestea am aflat că The Reluctant Fundamentalist al regizoarei Mira Nair (câştigătoare a Leului de Aur în 2001 cu Monsoon Wedding). Selecţia oficială se va anunţa joi, pe 26 iulie, în cadrul unei conferinţe de presă prezidate de noul director al festivalului, Alberto Barbera, dar până atunci să trecem în revistă principalele posibilităţi în materie de premiere mondiale în cadrul evenimentului găzduit de insula Lido.Acum câteva săptămâni Barbera anunţa că numărul de filme de anul acesta va fi mai mic decât la ediţiile anterioare, pe principiul "puţin, da' bun". Acest detaliu nu... citeşte Taguri: Susanne Bier, ang lee, Life of Pi, Jeanne Moreau, Claudia Cardinale, Gebo et l'ombre, Manoel de Oliveira, Ryan Gosling, Only God Forgives, Drive
Articole 21 - 25 din 25
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Animal Friends
- Nobody 2
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
O lună în Thailanda