Ştiri cu tagul "Marele jaf comunist"
-
Arsenie. Viața de apoi, de Alexandru Solomon, în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF
31.05.2023Lungmetrajul Arsenie. Viața de apoi, road movie documentar scris și regizat de Alexandru Solomon, a fost selectat în competiția “Proxima” a celei de-a 57-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary. Evenimentul va avea loc între 30 iunie și 8 iulie 2023. Filmul lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie canonizat. „În miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine de trei decenii ne promite o lume mai bun?... citeşte Taguri: Ouăle lui Tarzan, România: Patru patrii, Kapitalism - Reţeta noastră secretă, Cold Waves - Război pe calea undelor, Marele jaf comunist, Alin Zăbrăuţeanu, Sophie Reiter, Cătălin Cristuţiu, Marius Beșu, Tudor Platon
-
Closer to the Moon, energic
05.03.2014Am mai văzut staruri trecând prin filme realizate în România, dar niciodată Hollywood-ul nu ne-a vizitat cu atâta aplomb: cu Closer to the Moon, Nae Caranfil reuşeşte cea mai titrată producţie românească, iar îndelungata aşteptare a premierei a luat sfârşit, căci filmul de epocă se lansează vineri pe ecrane. Iată mai jos la ce să te aştepţi de la această vizită în Bucureştiul de acum mai bine de cinci decenii.Am spune că de la 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile nu a existat subiect în cinema-ul românesc care să se compare ca potenţial cu Closer to the Moon. O poveste absurdă, un extraordinar act de frondă, o palmă dată pe obrazul unui sistem totalitar şi un act de sacrificiu, totul ambalat într-un film ce refuză să se înscrie într-un gen fiind pe r... citeşte Taguri: Marele jaf comunist, Poziţia copilului, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile, Closer to the Moon, Mark Strong, Vera Farmiga, Nae Caranfil
-
Jafuri care au devenit filme!
16.09.2011Hollywood-ul adoră să se inspire din viaţă pentru a realiza câteva dintre cele mai apreciate filme ale sale, iar poveştile din jurul unor jafuri de succes nu aveau cum să scape atenţiei scenariştilor, spun cei de la Empire. Cu ocazia lui Drive, în care Ryan Gosling interpretează un cascador care, în timpul liber, îşi oferă serviciile de şofer unor specialişti în însuşit lucruri ce nu le aparţin, iată câteva jafuri reale, sursă de inspiraţie pentru filme de succes. La anul vom putea mări lista cu Closer to the Moon, filmul regizat de Nae Caranfil, despre jaful asupra Băncii Naţionale, ce a inspirat şi documentarul lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist. ... citeşte Taguri: actor, Les égouts du paradis, The Pursuit of D.B. Cooper, Phil Collins, Robbery, Jason Statham, Roger Donaldson, The Bank Job, Al PAcino, Dog Day Afternoon
-
Closer to the Moon, de Nae Caranfil, se filmează din 5 septembrie
02.09.2011În urmă cu şapte ani, regizorul Alexandru Solomon îi înmâna lui Nae Caranfil scenariul viitorului documentar Marele jaf comunist, despre notoriul jaf din august 1959 - în valoare de 1,6 milioane de lei - de la Banca Naţională a României. Citindu-l, Caranfil a simţit că faimosul hold-up este un subiect valabil de ficţiune, ceea ce i-a şi mărturisit documentaristului, după care a început să lucreze la propriul scenariu. Atunci se scriau primele rânduri din Alice în ţara tovarăşilor, scenariu care a obţinut cea mai mare sumă la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, sesiunea iulie-august 2007. Joi, Evenimentul Zilei anunţa că filmările sub bagheta lui Caranfil vor demara luni, 5 septembrie, la Bucureşti. Producţia a căpătat un nume pe gustul producătorului american, Michael Fitzger ... citeşte Taguri: Tim Plester, Michael FitzGerald, Closer to the Moon, Vera Farmiga, actor, Tinker Tailor Soldier Spy, Christian McKay, Mark Strong, Virgil Calotescu, Harry Lloyd
-
Alexandru Solomon - Documentarul ca atitudine
22.06.2011Într-un interviu pe care i l-am luat acum un an, la lansarea celui mai recent film al său, "Kapitalism - Reţeta noastră secretă", Alecu Solomon afirma că "documentarul a avut cel mai mult de suferit de pe urma confuziei din societatea românească", în special prin faptul că, fiind cea mai "ancorată în realitate" specie cinematografică, nu şi-a mai găsit un loc - asemenea multor realizatori talentaţi şi pricepuţi de la Sahia care înainte de Revoluţie făcuseră lucruri foarte interesante, iar apoi nu şi-au mai găsit un drum şi un loc - instalându-se astfel acea pauză de aproape un deceniu, din anii nouăzeci. Cum bine ştim, însă, acelaşi lucru se întâmpla şi în sfera filmului de ficţiune, care în perioada respectivă agoniza către cvasi-decesul din 2000 (anul cu zero premiere româneşti), parcă... citeşte Taguri: actor, Marele jaf comunist, Franzela exilului, Omul cu o mie de ochi, Viata de caine, Paznic de cetate, Cronica de la Zurich, Reconstituirea, Via Regis, Duo pentru Paoloncel si Petronom
-
O competiţie ca un roller-coaster al emoțiilor, în aprilie, la NexT
06.03.2011A mai rămas o săptămână până la începerea celei de-a cincea ediții a Festivalului Internațional de Film NexT, iar programul de anul acesta se arată mai consistent ca niciodată. NexT își așteaptă spectatorii cu genuri diferite de filme și cu feluri diferite de a face cinema, cu secțiuni surpriză și programe speciale care împreună provoacă un halucinant roller-coaster al emoțiilor.Competiția de anul acesta cuprinde 26 de titluri, din cele 1000 înscrise, selecționate de criticul de film Andrei Gorzo și co-selecționera sa din acest an, Irina Trocan, câștigătoarea concursului de critică inițiat de NexT în 2010. ...e cea mai plină de culoare și cea mai antrenantă competiție de până acum. Cu genuri pe care nu le-am mai avut: SF, filme cu submarine, cu câteva filme foarte frumoase despre relaț... citeşte Taguri: Cristian Nemescu, California Dreamin' (nesfârşit), Alexandru Solomon, Marele jaf comunist, Cristi Puiu, Moartea domnului Lăzărescu, Tudor Giurgiu, Legături bolnăvicioase, Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu
-
Festival de film la Roma: 1989 – Înainte şi după în cinematografia română
13.11.2009Accademia di Romania din Roma organizează, în perioada 16-18 noiembrie 2009, festivalul de film "1989 – prima e dopo nella cinematografia romena”, la Cinematograful Nuovo Olimpia din Roma, anunţă Institutul Cultural Român.Fatidicul an 1989 va putea fi reanalizat, în multiplele sale faţete, prin ochii noii generaţii de regizori români: colaps al unui sistem (ca în Hârtia va fi albastră, regia: Radu Muntean, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, regia: Cătălin Mitulescu), moment de trezire a conştiinţei (precum în cele două documentare ale lui Alexandru Solomon, Marele jaf comunist şi Război pe calea undelor, şi Amintiri din Epoca de Aur şi 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, în regia lui Cristian Mungiu), început şi chiar laitmotiv al noilor timpuri (precum în California Dreamin’, regia: Cristian ... citeşte Taguri: Veronica Lazar, Radu Muntean, Marele jaf comunist, Hârtia va fi albastră, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Cristian Nemescu, cristian mungiu, Corneliu Porumboiu, Cold Waves - Război pe calea undelor, Cătălin Mitulescu
-
Festivalul de Film Istoric la Cetatea Râşnov
29.08.2009Prima ediţie a Festivalului de Film Istoric de la Cetatea Râşnov se va desfăşura între 4-6 septembrie. În cele trei zile de festival vor fi prezentate filme istorice vechi şi noi, expoziţii şi lansări de carte pe teme istorice, dar şi un seminar pe tema "Cetatea ca patrimoniu în pericol" şi o petrecere într-o hală industrială.Vor fi trei secţiuni: "Spada" (filme istorice filmate la Râşnov, cu recorduri în materie de încasări la vizionarea lor în cinematografe), "Secera" (filme cu subiecte comuniste şi strânge sub semnul său filme româneşti premiate la Cannes încă din 1965), "Ciocanul" (filme documentare care au şocat prin tematică şi abordare lumea cinematografică internaţională).Vor fi proiectate: Dacii (Sergiu Nicolaescu), Mihai Viteazul (Sergiu Nicolaescu), Pădurea spânzuraţilor (Liviu ... citeşte Taguri: Dacii, Sergiu Nicolaescu, Pădurea spânzuraţilor, Mihai Viteazul, Marele jaf comunist, Liviu Ciulei, Florin Iepan, Das Experiment 770 - Gebären auf Befehl, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, cristian mungiu
-
Primul Festival Anual Romanesc din Toronto
15.01.2008Programat a se desfasura in primele zile ale lunii februarie 2008, pe datele de 1, 2 si 3, Primul Festival Anual al Filmului Romanesc urmareste sa satisfaca dorinta publicului din Toronto pentru cinematografia fara frontiere si exprimarea cinematografica inca neexplorata. Acest festival de film intentioneaza sa dezvaluie influentele realitatii pre-, post- dar si contemporan-comuniste, precum si influenta fimului modern si capacitatea sa de a se desprinde de un trecut care este de multe ori neinteles. ToRo va dedica programul primei seri regretatului regizor Cristian Nemescu, prezentind filmul sau California Dreamin', cistigator al premiului Un Certain Regard pentru cel mai bun film de la Cannes 2007. In prealabil, vom viziona scurt-metrajul pentru lucrarea sa de diploma Poveste la Scara C... citeşte Taguri: Reconstituirea, Valuri, Scurta istorie, Restul e tăcere, Marele jaf comunist, Lampa cu căciulă, California Dreamin' (nesfârşit)
-
Festivalul de Film Romanesc la Londra
10.04.2007A patra editie a Festivalului de Film Romanesc de la Londra va avea loc intre 26 si 29 aprilie. Fundatia Ratiu este organizatorul festivalului si una dintre noutatile acestui an este un grant in valoare de 1.500 de lire sterline, STEPdoc, destinat unui cineast roman aflat la inceputul carierei. Festivalul va debuta pe 26 aprilie cu un documentar de 11 minute despre Ion Ratiu, care ar fi implinit 90 de ani anul acesta si cu debutul in lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu "A fost sau n-a fost?", ce va fi lansat in cinematografele din Marea Britanie in luna septembrie. In cadrul Festivalului vor mai fi prezentate "Hartia va fi albastra" - regia Radu Muntean, "Legaturi bolnavicioase" - Tudor Giurgiu si "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" - Catalin Mitulescu. De asemenea vor mai putea fi vizi... citeşte Taguri: Tertium non datur, Poveste la Scara C, Radu Muntean, Marilena de la P7, Marele jaf comunist, Legături bolnăvicioase, Lampa cu căciulă, Hârtia va fi albastră, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Corneliu Porumboiu
-
A aparut numarul 20 al revistei CineMagia
09.09.2005A aparut numarul 20 al revistei CineMagia, singura revista specializata de cinema existenta pe piata din Romania. Acum cu un nou design! Spicuim din cuprinsul numarului 20: Detalii despre premierele lunii septembrie 2005: Fantastic Four, Bewitched, Charlie and the Chocolate Factory, The Wedding Crashers, Sahara, Moartea domnului Lazarescu, The Wedding Date, Sin City, The Merchant of Venice, Marele jaf comunist, Stealth, Raise Your Voice, 15 (amanat ulterior pentru octombrie) Stiri, barfe, noutati Box-office Romania si SUA In curand: filmele lunilor viitoare in Romania Interviu - Robert Rodriguez Star portret - Jessica Alba - deloc invizibila Special: Taramul Mortii - Fascinanta lume a lui George A Romero Efecte si defecte: Razboiul Lumilor Iconoclast: Nil by Mouth Festi... citeşte Taguri: The Wedding Crashers, Frank Miller's Sin City, Moartea domnului Lăzărescu, The Wedding Date, Merchant of Venice, 15, Sahara, Raise Your Voice, Stealth, Bewitched
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
PRO TV
01:15
|
Teenage Mutant Ninja Turtles: Out of the Shadows(2016)Ţestoasele Ninja 2
|
![]()
PRO TV
20:00
|
Jack Reacher(2012)Jack Reacher. Un glonț la țintă
|
![]()
PRO TV
22:30
|
The Count of Monte Cristo(2002)Contele de Monte Cristo
|
CineCloud
Chori Chori Chupke Chupke
Niet Schieten
Tomer Sisley
Jason Clarke
The Best of Me
Karyme Lozano
Up
The Postman Always Rings Twice
Three Thousand Years of Longing
Marine Vacth
One for the Money
Casualties of War
Cameron Richardson
Za granyu realnosti
Reign
A Good Man
Kingsman: The Golden Circle
Shazam!
Patrick Melrose
The Borgias
Summer Camp Island
Xing Elena Ling
Shogun
Judd Apatow
Laura Voicu
Angel Eyes
Ayaka Komatsu
The Pillars of the Earth
Common
Liceenii în alertă
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Bad Guys 2
- The Naked Gun
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Marele jaf comunist