Ştiri cu tagul "Lampa cu căciulă"
-
„Țara moartă”, din 25 august în cinematografe
17.07.2017Producția „Țara moartă”, semnată de regizorul Radu Jude, va rula în cinematografele din România din 25 august 2017. Filmul va fi lansat imediat după premiera internațională care va avea loc, luna viitoare, în cadrul celei de-a 70-a ediții a Festivalului Internațional de la Locarno (2-12 august). „Țara moartă” a fost inclus în secțiunea „Signs of Life”, program dedicat cineaștilor care explorează în mod inovativ limbajul cinematografic. Filmul, prezentat luna trecută în premieră mondială la TIFF, este un eseu documentar compus din peste 500 de fotografii din cele peste 8500 ale colecției Costică Acsinte, texte de Emil Dorian și fragmente de pe coloana sonoră a filmelor de propagandă din anii '30-'40.Montajul documentarului este semnat de Cătălin Cri... citeşte Taguri: Aferim!, Trece şi prin perete, O umbră de nor, Toată lumea din familia noastră, Cea mai fericită fată din lume, Alexandra, Lampa cu căciulă, Radu Jude, Țara moartă
-
„Inimi cicatrizate”, selectat în cadrul „Coproduction Village” al Festival de Cinema Europeen des Arcs
18.11.2013Cel mai nou proiect al regizorului Radu Jude, Inimi cicatrizate, a fost selectat în cadrul „Coproduction Village” din cadrul „Festival de Cinema Europeen des Arcs”. Inimi cicatrizate este o adaptare liberă a textelor literare autobiografice ale scriitorului Max Blecher și în special a romanului omonim. Regizorul Radu Jude continuă, cu acest nou proiect, să exploreze „relația omului cu corpul, cu finitudinea și cu degradarea corporală”, temă abordată și în scurtmetrajul O umbră de nor. Legat de acest nou proiect regizorul Radu Jude menționează: „cred că forța cinematografului nu stă în poveste, nici în diversele filozofii din spatele poveștilor, ci în uriașa lui capacitate descriptivă. Sper că acest film nu va 'spune' ceva, nu va avea un 'sens', nu v... citeşte Taguri: Toată lumea din familia noastră, Cea mai fericită fată din lume, O umbră de nor, Alexandra, Lampa cu căciulă, Bogdan Mirică, Fixeur, Adrian Sitaru, Radu Jude, Inimi cicatrizate
-
Ada Solomon, distinsă cu Premiul Eurimages pentru Coproducţii
18.11.2013Producătoarea Ada Solomon a fost distinsă cu Premiul European Eurimages pentru Coproducţii, un premiu ce recunoaşte rolul decisiv al coproducţiilor în ansamblul industriei europene de film, conform unui comunicat remis astăzi publicaţiei Cinemagia. Înca de la înfiinţarea propriei ei companii de producţie, HiFilm, Ada Solomon a produs scurtmetraje premiate, semnate de regizori precum Cristian Nemescu (Marilena de la P7), Radu Jude (Lampa cu căciulă), şi filme de debut (Cea mai fericită fată din lume - Radu Jude, Felicia, înainte de toate - Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu, Thailanda - Paul Negoescu) sau documentare (Kapitalism - Reţeta noastră secretă, de Alexandru Solomon). Ada Solomon a produs filmul finanţat prin Eurimages Din dragoste cu cele mai bune intentii,... citeşte Taguri: actor, Tudor Giurgiu, Călin Peter Netzer, Poziţia copilului, Aferim!, Toată lumea din familia noastră, Adrian Sitaru, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, Alexandru Solomon, Kapitalism - Reţeta noastră secretă
-
Premii şi jurnal de la TimiShort 2012
08.05.2012După criza managerială survenită acum câteva luni, care pentru o vreme păruse să pună sub semnul întrebării însăşi supravieţuirea festivalului - se retrăsese Paul Negoescu, unul dintre "părinţii" festivalului, şi Mihai Fulger, selecţioner al primelor două ediţii şi prezent în calitate de filmolog şi la cea de-a treia - echipa de la Timişoara, în frunte cu directoarea Andreea Dinca şi managerul Cristina Docea, a reuşit să readucă pe picioare celebrul TimiShort, ajuns la ediţia a patra, într-o formulă predominant similară cu cea tradiţională. Din fericire, lucrurile au stat la fel de bine ca în ceilalţi ani la capitolul esenţial - cel al filmelor proiectate. Gala de deschidere a fost onorată de "Toată lumea din familia noastră" (2012) de Radu Jude - ... citeşte Taguri: Rauschgift, Las Palmas, Graffitiger, Fireworks, Bench Seat, L'Ambassadeur & moi, Cecília Felméri, Végtelen percek, Millo Simulov, Hello Kitty
-
Programul NexT 2012
22.03.2012Cea de-a şasea ediţie a popularului festival de scurtmetraj debutează pe marile ecrane din capitală miercuri, 28 martie. Găzduit de cinematografele Scala şi Studio, NexT te va pune la curent cu cele mai noi, apreciate sau populare scurtmetraje, dându-ţi ocazia să parcurgi o multitudine de stiluri, genuri şi subiecte în filme provenind din zeci de ţări, cu durate de la un minut la peste 30 de minute.Iată mai jos programul noii ediţii, unde găseşti nu doar proiecţiile de film, ci şi evenimentele conexe ale festivalului, cum ar fi masterclass-urile şi seminariile ţinute de actori şi regizori cunoscuţi.Miercuri, 28 martieCinema Scala18.30 - 19.00: Gala de deschidere19.00 - 21.30: Competiţie I + Q&A- Aglaée, regia Rudi Rosenberg, Franţa, 2010, 19’- Călugăriţele iadului, regia Roland Petrizza, A... citeşte Taguri: Fata din Transilvania, Linia fierbinte, Superman Spiderman sau Batman, eclipsa, My Tired Father, The Dreamer, Gogu contraatacă, Derby, Apele tac, La gran carrera
-
Începe NexT 2011!
06.04.2011Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 6-10 aprilie 2011 la Cinema Scala, Cinema Elvira Popescu şi Mansarda Cărtureşti. Miercuri, prima zi de NexT, începe în forţă de la ora 19 cu primul program de competiţie şi va continua cu lungmetrajul Cold Souls/Suflete moarte şi scurtmetrajele nominalizate la Premiile Academiei Europene de Film. Consultă la finalul acestui articol programul integral.Joi la NexT: seminarii, programe de competiţie, secţiuni în premieră şi proiecţii speciale Cea de-a doua zi de NexT va începe încă de dimineaţă, de la ora 10.00 cu seminarul de regie al cărui invitat este Marian Crişan şi va continua cu prezentarea Media Desk şi seminarul de critică, de la ora 14:00. Seria seminariilor NexT 2011 este centrată în special pe cr... citeşte Taguri: Sophie Barthes, Cold Souls, Rosario Garcia-Montero, Las malas intenciones, Victor Carrey, La huida, Li Yang, Velislava Gospodinova, Farat, Samer Najari
-
Festivalul Internaţional de Film NexT 2010 - program
06.04.2010Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT are loc în perioada 13-18 aprilie 2010 la Cinema Scala, Cinemateca Eforie, Băneasa Drive In Cinema şi Mansarda Cărtureşti.Competiţia NexT aduce, în primul rând, scurtmetrajele multipremiate: Diploma (r. Yaelle Kayam, Israel, 2009), premiat în secţiune Cinéfondation a Festivalului de la Cannes, How I Met Your Father (r. Alex Montoya, Spania, 2008), câştigător al trofeului pentru scurtmetraj la Sundance sau Derby (România, 2010), scurtmetrajul lui Paul Negoescu selecţionat în competiţia Festivalului de la Berlin şi proiectat în premieră în România la NexT.... Dar şi filme radicale, provocatoare atât prin subiectele lor, cât şi prin maniera în care sunt realizate: Run.Out. (r. Nadia Migdal, Elveţia, 2009), Français (r. Nawapol Th... citeşte Taguri: Hanoi - Warszaw, Miasto ucieczki, Wazki, The Memory, Melodramat, Children Like Teddy Bears, American Dream, The Loop, Poste restante, De Zwemles
-
SPECIAL "mini" GOPO 2010
22.02.2010NCRR ne propune să recuperăm sau să revedem producţiile româneşti nominalizate anul acesta la Premiile Gopo. Ni se oferă un "tratament pentru împrospătarea memoriei", înainte de Gală: 3 zile de proiecţii. Până la decernarea premiilor se va oferi spectatorilor posibilitatea de a viziona majoritatea filmelor din 2009. Iată programul după care vor rula filmele: Katalin Vargaregia Peter StricklandMarti, 23 februarie, ora 18:30Cea mai fericită fată din lumeregia Radu Jude Marti, 23 februarie, ora 20:30Joi, 25 februarie, ora 17:00Cealaltă Irinaregia Andrei Gruzsniczki Joi, 25 februarie, ora 19:00Dacia, dragostea mearegia Ştefan Constantinescu si Julio Soto Miercuri, 24 februarie, ora 19:00BEST of the BEST - cele mai bune scurtmetraje într-o singură proiecţie, România (105 min.)Miercuri, 24 feb... citeşte Taguri: Corneliu Porumboiu, Poliţist adjectiv, Răzvan Săvescu, Icre Negre, Lampa cu căciulă, Acasă, Paul Negoescu, Renovare, Julio Soto, Ştefan Constantinescu
-
Stii exact la ce filme sa mergi la NexT? Afla programul si detalii despre filme!
10.04.2008Iata mai jos programul Festivalului International de Scurt si Mediumetraj NexT, aflat la a doua editie, iar la link, prezentarile filmelor, astfel incat sa faci alegerea cea mai buna. Vizionare placuta! Joi, 10 aprilieOrange Concept Store11.00 Cat de importanta este coloana sonora pentru un regizor? – Jamie Travis12.00 Bucuresti - Paris - Bucuresti: o calatorie tur-retur in muzica de film si coloana sonora - Cristinel sirli & Vasile sirli Cinemateca Eforie 10.30 Competitie (II) + Q&A – RELUARE13.30 Festival Cities (II) – Milano- In religioso disagio / Semnele religiei (Italia, 2005), regia: Massimiliano Maci Verdesca, 18’- Bargain / Chilipir (UK, 2007), regia: Gunhild Enger, 9’- Night Bus / Nitbus / Autobuzul de noapte (Spania, 2007), by regia: Junajo Gimenez Peña, 9’- The Majesty of the ... citeşte Taguri: Networking Friday, Joyride, The Faeries of Blackheath Woods, Rolla Saor, Pump Action, Deep Breaths, Rapace, Antes de Amanhã, Stuart, Jantar en Lisboa
-
Primul Festival Anual Romanesc din Toronto
15.01.2008Programat a se desfasura in primele zile ale lunii februarie 2008, pe datele de 1, 2 si 3, Primul Festival Anual al Filmului Romanesc urmareste sa satisfaca dorinta publicului din Toronto pentru cinematografia fara frontiere si exprimarea cinematografica inca neexplorata. Acest festival de film intentioneaza sa dezvaluie influentele realitatii pre-, post- dar si contemporan-comuniste, precum si influenta fimului modern si capacitatea sa de a se desprinde de un trecut care este de multe ori neinteles. ToRo va dedica programul primei seri regretatului regizor Cristian Nemescu, prezentind filmul sau California Dreamin', cistigator al premiului Un Certain Regard pentru cel mai bun film de la Cannes 2007. In prealabil, vom viziona scurt-metrajul pentru lucrarea sa de diploma Poveste la Scara C... citeşte Taguri: Reconstituirea, Valuri, Scurta istorie, Restul e tăcere, Marele jaf comunist, Lampa cu căciulă, California Dreamin' (nesfârşit)
-
La Sagrada Familia: Trofeul Transilvania la TIFF
10.06.2007Un scenariu de 12 pagini, trei zile de filmare si cativa actori care au fost nevoiti sa improvizeze incontinuu. Acestea au fost ingredientele necesare pentru a crea castigatorul trofeului Transilvania la TIFF 2007, "La Sagrada Familia", debutul in lungmetraj al chilianului Sebastian Campos. Cu doar 200.000 de dolari si camera pe umar, Campos a reusit unul dintre cele mai sensibile si in acelasi timp radicale filme din competitie, uimind juriul cu economia sa de mijloace si inventivitatea cu care a facut ca problemele financiare ale filmului sa nu se vada pe ecran. Un Sebastian Campos foarte emotionat a urcat pe scena Teatrului National din Cluj pentru a multumi pentru acest premiu, pe care-l considera cel mai important din cele 25 castigate de filmul sau de la lansarea din 2006. Premiul ... citeşte Taguri: Beyond the Forest, Luca Lionello, Sebastian Campos, Ragnar Bragason, Lampa cu căciulă, La sagrada familia, La antena, Azul oscuro casi negro, Anamaria marinca, 4 luni 3 săptămâni şi 2 zile
-
"Lampa cu caciula" – Cel mai bun scurtmetraj la San Francisco
14.05.2007"Lampa cu caciula", in regia lui Radu Jude, a primit distinctia pentru Cel mai bun scurtmetraj de fictiune la cea de-a 50-a editie a Festivalului International de la San Francisco. Recent filmul a mai obtinut Marele Premiu la sectiunea internationala pentru scurtmetraje a Festivalului de Film Independent de la Lisabona, IndieLisboa, care s-a desfasurat intre 19 si 29 aprilie. Premiul a fost ridicat de Florin Lazarescu, autorul scenariului, care a fost prezent si la proiectia filmului in timpul festivalului si la discutiile cu spectatorii. "Lampa cu caciula" mai are in palmares un prestigios premiu al juriului in competitia internationala de la Sundance, Marele Premiu la Bilbao, Marele Premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de la Montpellier, premiul pentru scurtmetraj la Cottbus, premiul... citeşte Taguri: Radu Jude, Lampa cu căciulă
-
Festivalul de Film Romanesc la Londra
10.04.2007A patra editie a Festivalului de Film Romanesc de la Londra va avea loc intre 26 si 29 aprilie. Fundatia Ratiu este organizatorul festivalului si una dintre noutatile acestui an este un grant in valoare de 1.500 de lire sterline, STEPdoc, destinat unui cineast roman aflat la inceputul carierei. Festivalul va debuta pe 26 aprilie cu un documentar de 11 minute despre Ion Ratiu, care ar fi implinit 90 de ani anul acesta si cu debutul in lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu "A fost sau n-a fost?", ce va fi lansat in cinematografele din Marea Britanie in luna septembrie. In cadrul Festivalului vor mai fi prezentate "Hartia va fi albastra" - regia Radu Muntean, "Legaturi bolnavicioase" - Tudor Giurgiu si "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" - Catalin Mitulescu. De asemenea vor mai putea fi vizi... citeşte Taguri: Tertium non datur, Poveste la Scara C, Radu Muntean, Marilena de la P7, Marele jaf comunist, Legături bolnăvicioase, Lampa cu căciulă, Hârtia va fi albastră, Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii, Corneliu Porumboiu
-
Castigatorii primei editii NexT
28.03.2007Castigatorii primei editii a festivalului NexT au fost: The Saddest Boy in the World - Canada, 2006, 14' - Premiul publicului. The Patterns Trilogy - Canada, 2006, 41' - Cel mai bun soundtrack. A Drop of Water/Bir damla su - Franta/Turcia, 2006, 19' - Premiul NexT acordat dnei Deniz Gamze Erguven - pentru Cel mai bun regizor. The Substitute/Il supplente - Italia, 2006, 15' (regizor Andrea Jublin) - Marele Premiu NexT. Joi, 29 martie, ora 11.00 la Cinemateca Romana -Sala Eforie, a debutat prima editie a Festivalului International de Scurt si mediu Metraj "NexT". Un festival bucurestean de trei zile, desfasurat atat in sala Eforie, cat si la Orange Concept Store – locatia celor doua seminarii ale festivalului. NexT este o initiativa a Societatii Culturale NexT, infiintata in memoria l... citeşte Taguri: Alinuţa, Wasp, In the morning, Hochhaus, The Tragic Story of Nling, Tanghi Argentini, Security, Peace Talk, One rat short, Moment de gloire
-
Premiile GOPO s-au decernat!
21.03.2007Premiile Gopo s-au decernat! Corneliu Porumboiu a fost premiat pentru cel mai bun scenariu, cea mai buna regie si cel mai bun film de lung metraj. Ion Sapdaru, pentru interpretarea din A fost sau n-a fost? a obtinut si el un trofeu GOPO. Cea mai buna actrita intr-un rol principal a fost desemnata Dorotheea Petre pentru rolul Ryna si premiul "Tanara speranta" i-a fost acordat Madalinei Ghitescu pentru rolul din filmul Marilena de la P7. Cinemagia v-a pregatit cateva interviuri in exclusivitate pe care le veti putea urmari incepand cu saptamana aceasta pe site-ul nostru, la sectiunea "video", care se va inaugura incepand cu acest eveniment: Premiile Gopo. In prima editie a Premiilor Gopo s-au intrecut cinci filme de lung metraj, 4 scurt metraje, 4 documentare, cat si 4 filme europene... citeşte Taguri: Volver, Ion Săpdaru, Cătălina Murgea, Mădălina Ghiţescu, Marius Panduru, Andi Vasluianu, Cornel Mihalache, Lucian Pintilie, Daniel Raduta, Ryna
-
Scurtmetraje romanesti la ICR Bucuresti
20.03.2007Scurtmetrajele "Lampa cu caciula" de Radu Jude si "Clara B." de Alexandru Solomon, vor fi proiectate pe 28 martie la Institutul Cultural Roman din Bucuresti. Filmele vor fi prezentate de criticul Andrei Gorzo. "Lampa cu caciula", in regia lui Radu Jude si cu un scenariu semnat de Florin Lazarescu, este un road-movie despre relatia tata-fiu si despre importanta lucrurilor mici. Scurtmetrajul a fost distins cu numeroase premii la festivaluri internationale, printre care: Marele premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de film de la Montpellier, Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de la Cottbus, Marele premiu la Festivalul de film de la Bilbao, Marele premiu la Festivalul de film de la Trieste, Marele premiu al juriului la Festivalul de la Sundance, Premiul pentru cel mai bun... citeşte Taguri: Clara B, Radu Jude, Lampa cu căciulă, Alexandru Solomon
-
"Noi regizori/Noi filme" la New York
05.03.2007Unul dintre cele mai premiate scurtmetraje romanesti realizate in 2006, "Lampa cu caciula", regizat de Radu Jude, va participa la evenimentul "Noi regizori/Noi filme", ce va fi organizat intre 21 martie si 1 aprilie de Muzeul de Arta Moderna si Film Society of Lincoln Center din New York. Aceasta este una dintre cele mai importante ocazii pentru tinerii cineasti de a-si prezenta productiile. Au debutat aici Pedro Almodóvar, Guillermo del Toro, Spike Lee, Richard Linklater si Tom Tykwer. Anul acesta va fi przentat spectatorii si "Lampa cu caciula", un scurt road-movie bazat pe un scenariu de Florin Lazarescu. "Lampa cu caciula" a fost premiat la Sundance, a luat Marele Premiu la Bilbao, Marele Premiu pentru scurtmetraj la Festivalul de la Montpellier, premiul pentru scurtmetraj la Cottbus ... citeşte Taguri: Radu Jude, Lampa cu căciulă
-
Castigatorii premiilor Uniunii Cineastilor din Romania
02.03.2007Lungmetrajul “A fost sau n-a fost?”, scris, regizat si produs de Corneliu Porumboiu, a obtinut anul acesta Marele Premiu al Uniunii Cineastilor din Romania (UCIN). Premiile au fost decernate astazi.Regizorii Radu Muntean, Corneliu Porumboiu si Catalin Mitulescu au primit Premiul Special al juriului pentru filmele “Hartia va fi albastra”, “A fost sau n-a fost?” si “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Cel mai bun regizor a fost desemnat Catalin Mitulescu pentru lungmetrajul sau de debut “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Razvan Radulescu, Alexandru Baciu si Radu Muntean au primit premiul pentru Cel mai bun scenariu cu filmul “Hartia va fi albastra”. Premiul Opera Prima le-a fost decernat ex-aequo regizorilor Ruxandra Zenide pentru “Ryna” si Tudor Giurgiu pentru “Legaturi bolnavicioase”.... citeşte Taguri: Lampa cu căciulă, Marilena de la P7, Ryna, Radu Jude, Tudor Giurgiu, Ruxandra Zenide, Cătălin Mitulescu, Radu Gabrea, Radu Muntean, Legături bolnăvicioase
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Lampa cu căciulă