Ştiri cu tagul "Jean Dujardin"
-
Jean Dujardin ar fi putut rata Oscarul!
02.03.2012Trofeul Academiei Americane de Film a fost înmânat luni dimineaţă actorului francez Jean Dujardin pentru interpretarea sa din filmul anului, The Artist. Însă, potrivit foxnews.com, ceea ce nu au ştiut votanţii Oscarurilor până în momentul acordării statuetelor a fost că filmul Les Infidels (The Players), pe care Dujardin l-a scris, regizat şi în care a jucat, conţinea iniţial o glumă legată de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, scenă care ar fi fost considerată ofensatoare de către aceştia. În film, actorul de 39 de ani joacă rolul unui soţ infidel din New York. Într-o scenă ce are loc la un hotel, el se află în faţa ferestrei, vorbind la telefon cu soţia sa, pe care o asigură „Da, da, draga mea, totul este în regulă!”, moment în care un avion intră într-unul dintre turnurile g... citeşte Taguri: actor, Les infidèles, The Artist, Jean Dujardin
-
Gala Oscar, diseară la HBO
28.02.2012Gala de decernare a premiilor Oscar, transmisă în direct de HBO în noaptea dintre duminică şi luni la ora 3.30, va fi redifuzată diseară, într-o versiune scurtată şi subtitrată, de la ora 20. Poţi vedea cele mai interesante glume ale lui Billy Crystal, ţinutele celebrităţilor care au prezentat categoriile, dar mai ales câştigătorii şi reacţiile lor.Cinemagia a încercat să te pună la curent cu tot ce a fost important în legătură cu cel mai mare eveniment de film al anului, dar emoţia resimţită de Octavia Spencer, glumele în doi peri ale lui Billy Crystal şi imaginile cu imensa sală a fostului Kodak theatre decorată pentru a sugera prezenţa într-unul din opulentele cinematografe din zorii cinema-ului poate că ar trebui experimentată cu propriii ochi.Poţi citi AICI un material cu lista comple... citeşte Taguri: Octavia Spencer, Christopher Plummer, Michel Hazanavicius, Jean Dujardin, Meryl Streep, Billy Crystal, oscar 2012
-
Câştigători Oscar: planuri de viitor
28.02.2012Un premiu Oscar reprezintă cel mai adesea un salt înainte în cariera unui actor de la Hollywood. Onorariile sale cresc, iar primul efect al reuşitei sale este acela că primeşte un vraf de scenarii pentru noi proiecte. Nu ştim deocamdată ce surprize în carieră la aduce Oscarul, dar ştim deja câteva planuri de viitor pentru fiecare câştigător important al galei de ieri dimineaţă.Unul dintre Oscarurile surpriză a fost cel acordat lui Meryl Streep pentru The Iron Lady (toţi ne aşteptam să câştige Viola Davis). Ei bine, Streep, care nu are nevoie de ajutorul celei de-a treia statuete Oscar pentru a fi vânată de agenţii de casting, pregăteşte în acest moment patru proiecte.La unul dintre ele a şi terminat filmările, iar premiera americană este programată pentru luna august. Actriţa împarte ecran... citeşte Taguri: Bérénice Bejo, The Artist, Muhammad Ali's Greatest Fight, Tina Fey, Mommy & Me, Snow Piercer, Joon-ho Bong, Frank Langella, Stephen Frears, Christopher Plummer
-
Oscar 2012: surprizele
27.02.2012Cu greu puteai găsi o ediţie mai previzibilă decât cea de-a 84-a decernare a premiilor Oscar, dar chiar şi aşa seara (sau noaptea) trecută nu a fost lipsită de surprize. Citeşte mai jos la ce categorii ne-au surprins pe noi alegerile membrilor Academiei şi de ce.Totul a început cu primul Oscar, căci, oricât de bine ar arăta Hugo (şi arată foarte bine), nu ne aşteptam ca Robert Richardson să câştige pentru filmul lui Martin Scorsese. Ignorarea lui Emmanuel Lubezki, omul din spatele fabuloaselor cadre din The Tree of Life al lui Terrence Malick, i-a luat pe nepregătite pe mulţi dintre pariori, convinşi că, dacă laureatul cu Palme d'Or de anul trecut va fi ignorat la categoriile importante (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor), imaginea lui Lubezki îi va aduce categoric acestuia o statuetă.... citeşte Taguri: Robert Richardson, Brad Pitt, George Clooney, The Artist, Omar Sy, Intouchables, Sophie's Choice, Hugo, The Tree of Life, Terrence Malick
-
The Artist obţine şapte trofee la premiile BAFTA
13.02.2012Distincţii britanice echivalente Oscarurilor, premiile Academiei de Film şi Televiziune Britanice (BAFTA) au fost decernate duminică seară, la Londra. Cele mai multe trofee, în număr de şapte, au mers către The Artist, omagiul alb-negru adus filmului mut american. The Artist a fost considerat Cel mai bun film, cu Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu original (Michel Hazanavicius), iar protagonistul său, Jean Dujardin (în fotografie, lângă producătorul Thomas Langmann), Cel mai bun actor. The Artist şi-a adjudecat şi trei premii tehnice, pentru Cea mai bună imagine, Cea mai bună coloană sonoră şi Cel mai bun design de costume. Meryl Streep şi-a continuat victoria de la Globurile de Aur luând acasă premiul BAFTA al Celei mai bune actriţe pentru rolul ce a transformat-o în Margaret... citeşte Taguri: La piel que habito, Rango, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, Hugo, Tyrannosaur, Martin Scorsese, Asif Kapadia, Diarmid Scrimshaw, Paddy Considine, Bridget O'Connor
-
Oscar 2012: Gary Oldman, nominalizat
10.02.2012Gary Oldman este cunoscut milioanelor de spectatori ca Sirius Black din Harry Potter, dar şi ca partenerul pentru dreptate al lui Batman, Comisarul Gordon. Memorabile pentru cariera actorului nominalizat în 2012 la Oscar pentru Tinker Tailor Soldier Spy / Un spion care ştia prea multe sunt personajele Dracula, Beethoven, Lee Harvey Oswald, sau Sid Vicious, pentru a menţiona numai câteva dintre personajele impresionante pe care le-a creat în cei aproape 20 de ani de prezenţă pe marile ecrane. Tom Hardy şi Alexander Skarsgard l-au desemnat pe Oldman ca actor favorit. Oldman i-a inspirat, se pare - printre alţii - pe Ryan Gosling şi Shia LaBeouf. În 2011, Oldman făcea o listă a filmelor sale preferate din toate timpurile, pe primele cinci locuri numind Apocalypse Now (1979), The Conversation ... citeşte Taguri: A Better Life, Demián Bichir, The Descendants, George Clooney, The Artist, Jean Dujardin, Moneyball, Brad Pitt, Uma Thurman, Harry Potter and the Prisoner of Azkaban
-
Imagine cu (aproape) toţi nominalizaţii la Oscar!
08.02.2012Una dintre tradiţiile Academiei este organizarea anuală a unui prânz al nominalizaţilor, la care posibilii câştigători de Oscar apar în număr mare, ştiind prea bine că Oscarul este mai degrabă un premiu de popularitate şi deci îşi pot obţine voturi schimbând o glumă cu unul, lăudând pe altul şi aşa mai departe.Iată mai jos o imagine (via Deadline) cu toţi nominalizaţii veniţi duminică la evenimentul organizat de Academie. În galerie poţi vedea o versiune mare a fotografiei, pentru a vedea cine a stat lângă cine şi cum mai arată unele dintre cele mai apreciate staruri de la Hollywood.Şi acum un mic concurs (fără premii): spune-ne într-un scurt comentariu câţi nominalizaţi poţi recunoaşte! Dacă eşti dezamăgit de număr, iată mai jos lista persoanelor prezente în fotografie... Vezi AICI o lis... citeşte Taguri: oscar 2012, Martin Scorsese, Michelle Williams, Jonah Hill, Gary Oldman, Kenneth Branagh, Viola Davis, Max von Sydow, Nick Nolte, Meryl Streep
-
Jean Dujardin stârneşte controverse din cauza unui poster sexist
03.02.2012Pentru rolul principal din The Artist, Jean Dujardin a câştigat deja premiul Asociaţiei Actorilor de Film Americani şi este un favorit al cursei pentru un Oscar la Categoria Cel mai bun actor. Însă un scandal iscat recent de posterul unui film lansat în Franţa, ţara sa de origine, pare a-i ameninţa şansele la statuetă. Potrivit The Guardian, Les Infidèles, o antologie de filmuleţe ce au ca subiect infidelitatea masculină este punctul de plecare a controversei ce îl are în centru pe Dujardin, care nu doar joacă în această producţie, dar şi regizează unul dintre filmele din serie. Unul din posterele acestei producţii franceze îl înfăţişează pe acesta în costum, cu cravata dată pe spate, privind dintre picioarele unei femei aflată pe spate. Subtitlul se traduce prin „Intru în şedinţă”. Cata... citeşte Taguri: actor, Cyrano de Bergerac, Gérard Depardieu, Jean Dujardin, The Artist
-
Filmele lunii februarie 2012!
31.01.2012Este luna premiilor Oscar, prin urmare aşteaptă-te la o mulţime de filme nominalizate anul acesta. Nu lipsesc action-urile şi comediile. Iată mai jos titlurile care nouă ne fac cel mai mult cu ochiul în această lună!Care ţi se pare cel mai interesant?... citeşte Taguri: Poulet aux prunes, Persepolis, Golshifteh Farahani, Vincent Paronnaud, Marjane Satrapi, Mathieu Amalric, Liam Neeson, The Grey, The Artist, Nicolas Cage
-
Trei premii pentru The Help, la gala Asociaţiei Actorilor de Film Americani
30.01.2012Asociaţia Actorilor de Film Americani şi-a anunţat câştigătorii în cadrul celei de-a 18-a gale de decernare a premiilor desfăşurată ieri la Los Angeles, iar The Help, drama inspirată din romanul lui Kathryn Stockett, şi-a adjudecat trei premii, anunţă The Wrap. Unul dintre premii a mers către distribuţia peliculei, în timp ce două dintre starurile sale, Viola Davis şi Octavia Spencer, au fost recompensate pentru interpretarea din rolul principal, respectiv rolul secundar din film. Davis le-a întrecut astfel pe Meryl Streep (The Iron Lady) şi Michelle Williams (My Week with Marilyn), câştigătoare la Globurile de Aur de anul acestas, în timp ce Spencer le-a avut printre contracandidate la categoria sa pe Bérénice Bejo (The Artist) şi Jessica Chastain (tot din The Help). Christopher Plummer ... citeşte Taguri: Michel Hazanavicius, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, Jean Dujardin, Christopher Plummer, Jessica Chastain, The Artist, My Week with Marilyn, Michelle Williams, Meryl Streep, The Iron Lady
-
Nominalizările la premiile César!
27.01.2012The Artist, filmul lui Michel Hazanavicious de zece ori nominalizat anul acesta la Oscar, a fost întrecut la Oscarurile franceze, premiile César, de Polisse, regizat de Maïwenn Le Besco.La Source de femmes, filmul regizorului de origine română Radu Mihăileanu, a primit două nominalizări, una pentru Cea mai bună actriţă la debut, iar a doua pentru costumele create de românca Viorica Petrovici.Drama Polisse este programată să apară pe marile noastre ecrane la începutul lunii aprilie.Poţi vedea mai jos toate categoriile la premiile César 2012.Gala de decernare va avea loc pe 24 februarie.Cel mai bun filmLa guerre est déclarée de Valérie DonzelliLe Havre de Aki KaurismäkiThe Artist de Michel HazanaviciusIntouchables de Pierre SchoellerL'exercice de l'État de Eric Toledano & Olivier NakachePat... citeşte Taguri: Jean Dujardin, L'exercice de l'État, Maïwenn Le Besco, Polisse, La guerre est déclarée, Intouchables, The Artist, Le Havre, La source des femmes, Viorica Petrovici
-
Recorduri la Oscar 2012!
26.01.2012Marţi am aflat nominalizările la Oscar 2012 (le poţi trece în revistă AICI), iar ieri am făcut câteva pronosticuri în legătură cu cei care ar putea câştiga pe 26 ianuarie o statuetă (detalii AICI). Ca să rămânem în ton cu cel mai mare eveniment cinematografic al începutului de an, iată mai jos câteva dintre cele mai importante premiere, recorduri şi informaţii despre această ediţie a premiilor Oscar. Cei de la The Hollywood Reporter punctează foarte bine: este primul an din istoria Oscarurilor când nouă producţii sunt nominalizate la categoria Cel mai bun film. Dintre acestea, Hugo a primit numărul cel mai mare de nominalizări, prin urmare e timpul pentru o statistică importantă din istoria Oscarurilor: în ultimele două decenii, producţia cu cel mai mare număr de nominalizări a primit ... citeşte Taguri: War Horse, Moneyball, The Help, Pina, Schindler's List, Walt Disney, John Williams, The Fighter, Extremely Loud and Incredibly Close, The Artist
-
Oscar 2012: şansele nominalizaţilor
25.01.2012Nominalizaţii celei de-a 84-a ediţii a premiilor Oscar s-au anunţat marţi după-amiază, arătând - prin cele 11 nominalizări ale filmului Hugo şi 10 ale producţiei The Artist - nostalgia membrilor Academiei după vremuri demult apuse ori în curs de a deveni istorie. În Hugo este pastişată scena antologică cu locomotiva ce parcă iese din ecran, spre spectator, legendarul Georges Méliès fiind jucat de către Ben Kingsley, iar în The Artist omagiu este adus cinematografului mut. Vezi lista completă a nominalizaţilor aici. The Girl With The Dragon Tattoo, Bridesmaids, Drive, The Ides of March ies prematur din cursa pentru "Cel mai bun film", lăsând loc unei reale confruntări în categorie filmelor The Artist, The Descendants şi Hugo. Midnight in Paris, cu nominalizare şi la "Cel mai bun film"... citeşte Taguri: Midnight in Paris, The Tree of Life, The Iron Lady, The Help, Meryl Streep, Viola Davis, Brad Pitt, Gary Oldman, George Clooney, Jean Dujardin
-
Nominalizările la Oscar 2012!
24.01.2012Două producţii-omagiu adus cinema-ului sunt în fruntea nominalizaţilor la Oscar anul acesta: Hugo - în care faimosul regizor Georges Melies este jucat superb de către Ben Kingsley - şi The Artist, o scrisoare de iubire adresată cinematografului mut. Martin Scorsese şi al său film Hugo - călătorie incitantă într-o lume fabuloasă şi - totodată - un omagiu imperfecţiunilor filmului pe peliculă, a fost nominalizat la cele mai multe categorii ale premiilor Oscar, marţi, 24 ianuarie. Pe locul al doilea, cu 10 categorii la care a fost strigat (faţă de 11 nominalizări ale lui Hugo) este The Artist, considerat până la conferinţa de presă de astăzi principalul favorit. The Tree of Life, după ce lua Palme d'Or la Cannes în luna mai a anului trecut, dar era complet ignorat la Globuri, este nominaliza... citeşte Taguri: The Tsunami and the Cherry Blossom, Saving Face, Incident in New Baghdad, The Barber of Birmingham: Foot Soldier of the Civil Rights Movement, Undefeated, Pina, Paradise Lost 3: Purgatory, If a Tree Falls: A Story of the Earth Liberation Front, Hell and Back Again, Rise of the Planet of the Apes
-
Mega-succesul The Artist, lansat în România
20.01.2012The Artist, filmul regizat de Michel Hazanavicius al cărui titlu este pe buzele tuturor după succesul de la Cannes din mai anul trecut, îşi face loc şi pe marile ecrane din România. Distribuitorul Forum Film anunţă Cinemagia că premiera comediei mute şi în alb-negru are premiera programată pentru 24 februarie, exact cu trei zile înainte de gala Oscarurilor. Că Artistul va fi nominalizat la Oscaruri este aproape o certitudine, iar pe 24 ianuarie, când se anunţă nominalizările la premiile Academiei, vom afla câte şanse are producţia franceză la mult-râvnita statuetă. Până atunci Globurile de Aur pentru Cel mai bun film de comedie şi Pentru cel mai bun actor de comedie (Jean Dujardin) sunt motive suficiente pentru a întâmpina cu bucurie premiera românească a filmului.Forum Film aduce pe ecra... citeşte Taguri: The Artist, My Week with Marilyn, Simon Curtis, Michelle Williams, Michel Hazanavicius, Jean Dujardin
-
The Artist, în fruntea nominalizărilor la premiile BAFTA 2012
18.01.2012Peliculele The Artist şi Tinker Taylor Soldier Spy conduc nominalizările la premiile BAFTA 2012, echivalentul britanic al Oscarurilor, anunţă The Huffington Post. Nominalizările au fost anunţate ieri la sediul central al Academiei Britanice de Film şi Televiziune din Londra, de către starul lui Harry Potter, Daniel Radcliffe şi cel al serialului The Borgias, Holliday Grainger. Câştigător recent al unui premiu Golden Globe (a fost numit Cel mai bun film musical sau comedie) The Artist a fost nominalizat la 12 categorii, cu una mai mult decât drama cu spioni a lui Tomas Alfredson, Tinker Taylor Soldier Spy. Filmul lui Martin Scorsese, Hugo, a primit 8 nominalizări, regizorul urmând să primească anul acesta premiul Academiei Britanice pentru întreaga activitate, BAFTA Fellowship. The Artist ... citeşte Taguri: actor, Stephen Fry, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, Lynne Ramsay Jr., Nicolas Winding Refn, Michel Hazanavicius, Viola Davis, Tilda Swinton, Michelle Williams, The Iron Lady
-
Ce prezic Globurile despre premiile Oscar
18.01.2012Globurile, care s-au decernat luni dimineaţă, ne-au încălzit spiritele pentru cea mai importantă Gală de premiere din industria filmului, Oscarurile. Nominalizaţii vor fi anunţaţi de Jennifer Lawrence într-o conferinţă de presă, pe 24 ianuarie, dar - până atunci - palmaresul Globurilor face posibile o serie de predicţii legate de premiile Oscar 2012.... citeşte Taguri: oscar 2012, The Help, Octavia Spencer, The Descendants, The Artist, Jean Dujardin, Viola Davis, Woody Allen, Meryl Streep, Jennifer Lawrence
-
The Descendants şi The Artist triumfă la Globurile de Aur 2012!
15.01.2012Marile câştigătoare ale celei de-a 69-a ediţii a premiilor Globul de Aur, desfăşurată în această dimineaţă în Beverly Hills şi transmisă live de HBO România, sunt peliculele The Descendants şi The Artist. Ambele producţii s-au aflat în fruntea nominalizărilor din acest an, dar şi printre preferinţele criticilor de film. Pelicula alb-negru a regizorului francez Michel Hazanavicius pleacă acasă cu trei premii – Cel mai bun film comedie sau musical, Cel mai bun actor (Jean Dujardin) şi Cea mai bună coloană sonoră, în timp ce The Descendants, a lui Alexander Payne, câştigă la secţiunile Cel mai bun film – dramă şi Cel mai bun actor într-o dramă (George Clooney). Actriţele pe care majoritatea criticilor de film au pariat în acest an, Meryl Streep şi Michelle Williams, au coincis cu câştigătoa... citeşte Taguri: globurile de aur 2012, American Horror Story, Jessica Lange, Game of Thrones, Peter Dinklage, Mildred Pierce, Kate Winslet, Luther, Idris Elba, Downton Abbey
-
2011: marile succese
30.12.2011Ca în fiecare an, din avalanşa de titluri şi nume de actori care ni se perindă prin faţa ochilor, câteva ies în evidenţă. Cinemagia s-a gândit ca, în prag de 2012, să treacă în revistă câteva dintre cele mai răsunătoare succese ale lui 2011.În primul rând trebuie să pomenim de Oscaruri şi ce nume să ne vină primul în minte dacă nu cel al lui Natalie Portman? 2011 a fost un an cu totul şi cu totul extraordinar pentru actriţa din The Black Swan. Rolul încercatei balerine Nina i-a adus nu doar un Oscar, ci şi un Glob de Aur, trofeul Asociaţiei Actorilor de la Hollywood şi un premiu BAFTA. Mai mult de-atât, în România ai putut s-o vezi anul acesta în nu mai puţin de patru filme: The Black Swan, No Strings Attached, Your Highness şi Thor, ceea ce o transformă pe Portman într-una din cele mai oc... citeşte Taguri: Pirates of the Caribbean: On Stranger Tides, Eu când vreau să fluier fluier, Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2, The King's Speech, Haywire, Prometheus, X-Men: First Class, Black Swan, The Artist, Helena Bonham Carter
-
Cinci actori de comedie pentru un Glob de Aur în 2012
23.12.2011Jean Dujardin intră în cursa pentru un Glob de Aur în 2012 cu toată vâlva care s-a făcut la Cannes în jurul filmului ce-l are ca protagonist (The Artist fiind cea mai urmărită producţie selecţionată anul acesta în prestigiosul festival). Brendan Gleeson, celebru în Irlanda, face un personaj care îmbină atractiv comicului cu tristeţea în The Guard (2011), iar Joseph Gordon-Levitt 50/50 (2011) se îmbolnăveşte de cancer, dar nu fără o mulţime de turnuri comice în filmul autobiografic al lui Will Reiser. Ryan Gosling este super-carismatic în Crazy, Stupid, Love, iar Owen Wilson aşa cum îl ştim de obicei, în Midnight in Paris (2011). 24 de zile ne mai despart până la decernarea Globurilor. Pe cine v-aţi pune banii?... citeşte Taguri: Will Reiser, Joseph Gordon-Levitt, 50/50, The Guard, Brendan Gleeson, Crazy Stupid Love., Ryan Gosling, Owen Wilson, Midnight in Paris, The Artist
Articole 21 - 40 din 47
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
The Beatles și weekendul care a făcut istorie - TWST: Things We Said Today
După 14 ani de la Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu, cineastul Andrei Ujică revine cu un nou film de docu-ficțiune inedit, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Veneția, în afara competiției. - Când viața îți dă lămâi... profită de moment! – Leneși pe roți
- Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
- Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Carolina Tejera
Agneepath
Monica Vitti
Ready or Not
Tornado and the Kalahari Horse Whisperer
Pistruiatul 3 - Insurectia
How to Lose a Guy in 10 Days
The Grudge
The In-Laws
Asla Vazgeçmem
Hee-Seon Kim
Final Fantasy VII: Advent Children
Jessica Alba
Sushmita Sen
Transporter: The Series
Cillian Murphy
Long Story Short
The First Wives Club
Benoît Poelvoorde
Kelly Overton
We're No Angels
Acceleration
Fantastic Beasts and Where to Find Them
For Richer or Poorer
Around the World in 80 Days
Home of the Brave
Unsealed: Alien Files
Ghost Rider: Spirit of Vengeance 3D
Anthony Minghella
Chris Kattan
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Jean Dujardin