Ştiri cu tagul "Game of Thrones"
-
La La Land, victorie totală la Globurile de Aur
09.01.2017A 74-a ediţie a Globurilor de Aur, prezentată de Jimmy Fallon, şi-a încheiat festivităţile, marcată de un discurs aprig al lui Meryl Streep - premiată pentru întreaga carieră - vădit îndreptat către Donald Trump, din cauza lipsei sale de empatie (şi nu numai), emoţionant prin modul în care a fost transmis şi apelul la o uniune a membrilor industriei cinematografice, alături de presă, indiferent de ţara de origine, sub cupola artei. "Violenţa invită la violenţă. Lipsa de respect, la fel. [...] Transformă-ţi inima rănită cu ajutorul artei", a mai spus ea, citând-o pe una din partenerele sale de scenă, Carrie Fisher. Scena a aparţinut în mare parte favoritului serii, musical-ul La La Land, ce şi-a transformat toate nominalizările în trofee şi a devenit astf... citeşte Taguri: The Dresser, Thandie Newton, Mandy Moore, Chrissy Metz, Lena Headey, Olivia Colman, John Travolta, Christian Slater, John Lithgow, Sterling K. Brown
-
Top. Iată cele mai populare 20 de seriale ale lui 2016
03.01.2017Urzeala tronurilor a fost de departe cel mai popular serial din lume în 2016, conform unei analize întreprinse de Parrot Analytics, citate de BusinessInsider. Serialul The Walking Dead a venit pe locul doi, urmat de Pretty Little Liars și Westworld. The Flash e cel mai popular supererou al micului ecran.Parrot Analytics a luat în calcul nu doar punctele de rating, scrie Businessinsider.com, ci și partajările de tip peer-to-peer, discuțiile din mediile de socializare, și alți factori pentru estimarea cererii telespectatorilor pentru anumite seriale. Aceste măsurători combinate au dus la determinarea cererii pentru fiecare serial în parte. Deși formula de calcul nu a fost dată publicității, clasamentul pare a fi unul dintre cele mai bune în compararea serialelor prin aduna... citeşte Taguri: Grey's Anatomy, Friends, American Horror Story, supernatural, Legends of Tomorrow, House of Cards, Once Upon a Time, Breaking Bad, The Night Of, Naruto: Shippûden
-
Game of Thrones, din nou cel mai piratat serial al anului
28.12.2016Finalul de an este prilej de retrospective şi clasamente, iar în ceea ce priveşte industria divertismentului, este interesant, de ceva vreme, să se măsoare nivelul de interes al publicului pentru anumite titluri şi prin topul celor mai piratate producţii. În clasamentul celor mai piratate seriale prezentat de site-ul TorrentFreak s-a poziţionat din nou în vârf Game of Thrones, pentru al cincilea an la rând. Hit-ul HBO a pierdut doar în 2011, în faţa lui Dexter. Faţă de anul trecut, în top au intrat titluri noi – Supergirl, Mr. Robot şi The Blacklist. Una dintre noutăţi – o producţie cu totul diferită de restul – este The Grand Tour, programul britanic cu şi despre automobile. Potrivit site-ului, numărul descărcărilor ilegale nu a înregistrat cifre mai mari... citeşte Taguri: Westworld, The Flash, Arrow, The Big Bang Theory, Vikings, lucifer, Suits, The Blacklist, Mr. Robot, Supergirl
-
A murit interpretul lui Maester Aemon Targaryen din Game of Thrones
07.12.2016Actorul britanic Peter Vaughan, cunoscut pentru rolul său din Game of Thrones - Maester Aemon Targaryen - a decedat ieri la vârsta de 93 de ani. Moartea sa a fost una liniştită, alături de familie, a menţionat pentru site-ul Deadline agentul actorului, fără să mai specifice o anume cauză a morţii. Vaugan a încheiat astfel o lungă carieră, începută în 1959, cu roluri mici în seriale TV, până la o apariţie mai de substanţă în 1964, în Smokescreen. A avut roluri notabile în Brazil, Straw Dogs, The Remains of the Day şi An Ideal Husban. Serialele TV în care a mai fost remarcat au fost Porridge, Citizen Smith (BBC) şi Drama Chancer (ITV). În Game of Thrones, Vaughan a apărut în primele cinci sezoane, în rolul lui Maester-ului din Rondul de Noapte, ca protector a... citeşte Taguri: Game of Thrones, actor, Peter Vaughan
-
Westworld a avut cel mai vizionat prim sezon dintre serialele originale HBO
07.12.2016După succesul extraordinar înregistrat de serile recente ca True Detective sau Game of Thrones, HBO are un nou hit –Westworld. Primul sezon s-a încheiat în acest week-end şi a bifat un record, scrie Deadline.com. „The Bicameral Mind” a fost cel mai vizionat episod al serialului în Statele Unite, cu 2,2 milioane de puncte TV ce au urmărit emisia. Cu reluările şi preview-urile de pe HBO Now şi HBO Go, numărul de vizionări a crescut la 3,6 milioane în mai puţin de 24 de ore. Cel mai vizionat episod al lui Game of Thrones a avut, în acelaşi interval, 3,04 milioane de vizionări. Westworld, al cărui buget de producţie a fost de 100 de milioane de dolari, a ridicat sus ştacheta. În medie, a obţinut 12 milioane de spectatori pe toate platformele şi a devenit, astfel, c... citeşte Taguri: Game of Thrones, Westworld
-
La ce să ne aşteptăm de la spin-off-ul cu Han Solo
23.11.2016Despre noul film derivat din universul Star Wars, cu tânărul Han Solo în prim-plan, nu se ştiu până acum prea multe – în afară de actorul ales în rol principal, Alden Ehrenreich (Hail, Caesar!) şi de cei desemnaţi recent ca partenerii săi de aventură: starul lui Game of Thrones, Emilia Clarke şi Donald Glover, care îl va juca pe Lando Calrissian. Preşedinta LucasFilm, Kathleen Kennedy, a ridicat însă un pic vălul misterului în ceea ce priveşte genul de peliculă spre care se îndreaptă realizatorii şi a arătat, astfel, că vom avea parte, cu siguranţă, de o producţie dinamică, captivantă. „Va fi un fel de western sau un heist movie. Am discutat despre tablourile lui Frederic Remington şi despre cum acele culori primare din operele lui vor fi definitorii pe... citeşte Taguri: The Lego Movie, 22 Jump Street, Christopher Miller, Phil Lord, Rogue One: A Star Wars Story, Kathleen Kennedy, Donald Glover, Emilia Clarke, Game of Thrones, Hail Caesar!
-
Cel mai bine plătiţi actori din producţiile pentru televiziune
21.11.2016Tot mai multe staruri de cinema acceptă roluri în seriale pentru televiziune, iar odată cu ei se transferă spre micul ecran şi producţiile de buget mare, alături de remuneraţiile impresionante. Site-ul The Hollywood Reporter a publicat o analiză a acestui „trend” ce plasează actorii celebri de film în producţii ale HBO, Netflix şi Amazon, din care se evidenţiază şi sumele mari de bani pe care aceste companii sunt dispuse să le plătească numelor cu greutate. Astfel se justifică prezenţa lui Robert De Niro sau Meryl Streep în titluri noi pentru TV, dar şi longevitatea unor seriale de mare succes, ale căror vedete au fost motivate să-şi reia personajele şi datorită numărului mare de zerouri înscris în contract. Cel mai bine plătit nume din TV în acest ... citeşte Taguri: Kiefer Sutherland, Emma Stone, Jonah Hill, Ballers, Dwayne Johnson, The Walking Dead, Andrew Lincoln, Norman Reedus, Nikolaj Coster-Waldau, Lena Headey
-
HBO vrea un spin-off al lui Game of Thrones
16.11.2016Cum finalul serialului Game of Thrones se apropie – în 2018 va fi difuzat al optulea şi ultimul sezon – cei de la HBO se gândesc deja cum să folosească şi să menţină, printr-o nouă producţie, succesul lui The Cronicles of Ice and Fire. Într-un interviu acordat Entertainment Weekly, preşedintele Direcţiei de programe a postului, Casey Bloys, a declarat că au fost demarate unele discuţii cu autorul George R.R. Martin despre o posibilă poveste, a cărei acţiune s-ar desfăşura la sute de ani de la conflictele din Westeros şi care ar putea fi sursa unei noi saga. „Există unele idei pe care le analizăm, însă nu aş putea indica spre una ca fiind cea definitivă”, a spus acesta. Cu ceva timp în urmă, le arăta că, pentru ca ideea unui spin-off să fie valabilă... citeşte Taguri: George R.R. Martin, Game of Thrones
-
Actor din Game of Thrones, într-un film despre viaţa lui Andrea Bocelli
11.11.2016Viaţa celebrului tenor italian ajunge pe marele ecran. Potrivit Variety.com, cel care îl va interpreta în biopicul The Music of Silence va fi Toby Sebastian, interpretul lui Trystane Martell din Game of Thrones. Filmul va fi inspirat din memoriile publicate în anii ’90 de legendarul muzician. The Music of Silence va fi regizat de Michael Radford, nominalizat la Oscar pentru The Postman, care a stat şi la cârma unor producţii ca 1984, The Merchant of Venisce şi Dancing at the Blue Iguana. Va spune povestea tânărului Andrea, îndemnat de familie să se îndrepte spre muzică încă din copilărie (6 ani), atunci când a arătat că este posesorul unui talent muzical peste medie. După ce, la 12 ani, a orbit în urma unei lovituri la cap într-un meci de fotbal, a câştigat pri... citeşte Taguri: The Music of Silence, Andrea Bocelli, actor, Game of Thrones, Toby Sebastian
-
Urzeala Tronurilor. Alianța pe care toată lumea a așteptat-o urmează să aibă loc în Sezonul 7
26.10.2016Chiar dacă a durat șase sezoane, în cele din urmă Daenerys Targaryen (Emilia Clarke, care astăzi împlinește 30 de ani) se îndreaptă către Westeros ca să capete ceea ce i se cuvine, cu foc și cu sabie. Iar acel parteneriat din Game of Thrones pe care l-am așteptat cu toții urmează să aibă loc în Sezonul 7. Ultimul sezon din GoT a surprins-o pe Daenerys pe o navă care se îndreaptă spre vest, în timp ce, în nord, Jon Snow și Sansa Stark recuceresc Winterfell-ul cu ajutorul armatei lui Littlefinger. Fanii au crezut că aceasta este o împlinire a profeției lui Azor Ahai „prințul a fost făgăduit, și al lui este cântecul de foc și gheață”. El este gheața focului ei - și de altfel exista un pact după care o prințesă Targaryen ar trebui să se căsătoreas... citeşte Taguri: Game of Thrones, Emilia Clarke
-
Recorduri în istoria premiilor Emmy. Iată palmaresul din 2016
19.09.2016„Urzeala tronurilor”/„Game of Thrones” a condus lista de nominalizări la Premiile Emmy iar duminică noapte a câștigat 38 de trofee, stabilind un record în istoria premiilor. Avându-i ca noi competitori în categorie pe „Mr. Robot” și „The Americans”, fantasy-ul nu a fost declasat de cele două producții inteligente. Faptul că anul trecut votul pentru premiile Emmy, la catgoriile „serial dramatic” și „comedie”, s-a deschis tuturor membrilor Academiei Americane de Televiziune, nu doar unui comitet, s-a văzut: The People vs OJ Simpsons, populara dramatizare a notoriului proces pentru crimă omonim, s-a situat pe locul 2 ca număr de nominalizări, imediat după Game of Thrones, și a câștigat trofeul în categoria sa. Dezbaterea de la Hollywood cu privire ... citeşte Taguri: Louie Anderson, Sarah Paulson, Courtney B. Vance, Julia Louis-Dreyfus, Tatiana Maslany, Jeffrey Tambor, Mr. Robot, Rami Malek, Veep, Game of Thrones
-
The Night Of, entuziasmant
30.08.2016Vara lui 2016 a oferit deja o mini-serie excelentă, Stranger Things a celor de la Netflix (cronica noastră aici), dar nu şi-a epuizat surprizele: HBO a lansat The Night Of/În acea noapte, o excelentă explorare a investigaţiei unei crime din New York. Cronicile entuziaste au transformat povestea lui Steven Zaillian şi Richard Price în producţia de televiziune cel mai bine primită a verii. Iată de ce nu ar trebui să ratezi În acea noapte. The Night Of se bazează pe Criminal Justice, o miniserie britanică lansată în 2008. Varianta HBO păstrează premisa, cea a cazului unui tânăr care, după o noapte de beţie şi droguri, îşi descoperă partenera de sex ocazional ucisă cu zeci de lovituri de cuţit, dar complică lucrurile cu etnia eroului: interpretat de Riz Ahmed (vă... citeşte Taguri: American Gangster, Gangs of New York, Schindler's List, Exodus: Gods and Kings, Westworld, Game of Thrones, Rogue One: A Star Wars Story, Nightcrawler, Riz Ahmed, John Turturro
-
Khal Drogo revine în sezonul 7 din Urzeala Tronurilor?
25.08.2016Duminică, Jason Momoa - viitorul Aquaman și Khal Drogo în serialul fantasy Game of Thrones - a postat o imagine în care se află alături de David Benioff și D.B. Weiss, creatorii serialului HBO, la o bere, în Irlanda. Acest lucru a reaprins speranța fanilor că actorul se va întoarce în serial - fie în carne și oase, fie ca o apariție onrică ori ocultă pentru personajul Daenerys Targaryen, scrie Esquire. Acum câteva luni, o serie de poze pe Instagram a provocat discuții printre fanii serialului HBO Ureala Tronurilor cu privire la revenirea în sezonul 7 a actorului Jason Momoa. Momoa îi spunea pe Instagram Emiliei Clarke („Mama dragonilor” în serial) că „ne vedem curând” și „ne vedem în Irlanda” - locul unde se pregătesc filmările pentru sezonul 7. Ca o... citeşte Taguri: Game of Thrones
-
După Game of Thrones urmează Wild Cards - un alt univers literar imaginat de R.R. Martin
09.08.2016Game of Thrones, fascinanta ecranizare a luptei pentru Tronul de Fier, se apropie de sfârşit – sezonul opt, programat pentru anul viitor, va fi ultimul - însă fanii lui George R.R. Martin pot sta liniştiti. Un alt univers captivant imaginat de autor se îndreaptă spre zona de producţie TV, anunţă Variety.com. Este vorba despre antologia SF cu supereroi pe care Martin a dezvoltat-o vreme de 30 de ani împreună cu Melinda Snodgrass. Proiectul a fost achiziţionat de Universal Cable Productions şi constă într-o serie de volume, romane grafice şi jocuri. Seria conţine 22 de romane şi, după cum subliniază şi celebrul autor, ar putea oferi material chiar mai complex şi mai bogat decât Game of Thrones: „Este vorba, în principal, de un univers divers şi fascinant, aseme... citeşte Taguri: George R.R. Martin, Game of Thrones
-
Cine merită să stea pe Tronul de Fier din Game of Thrones?
02.08.2016Pentru a ţine treaz interesul publicului faţă de sezonul următor – şi ultimul – al serialului hit Game of Thrones, cei de la HBO au creat, sub hashtag-ul #GoT2016, o pagină web în care fanii să aleagă personajul pe care şi-ar dori să îl vadă aşezat, la final, pe Tronul de Fier, drept conducător al celor Şapte Regate din Westeros. Site-ul conţine atât un îndemn cu sonoritate maximă - mai ales în contextul cursei prezidenţiale din Statele Unite, („Vrem lideri puternici (Jon Snow), care sunt alături de cei care se sacrifică (Daenerys), care ştiu ce înseamnă să-ţi depăşeşti condiţia (Baelish), care nu ezită să schimbe regulile jocului (Cersei) - bannerele şi calităţile ce recomandă personajele, dar şi numele partenerilor ce le stau alături.Pagina ... citeşte Taguri: Game of Thrones
-
Urzeala tronurilor: start magnific pentru următorul sezon
28.06.2016Cele 69 de minute ale celui mai recent episod din Urzeala tronurilor au fost atât de pline de momente şocante, încât satisfacţia privitorului e cu siguranţă mai mare decât la vizionarea, de exemplu, premierei de pe marile ecrane Ziua Independenţei: Renaşterea. Winds of Winter este unul dintre acele episoade care te fac să te bucuri că ai investit timp în episoadele anterioare, chiar dacă anumite momente ale acestora nu s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor. Atenţie, urmează spoilere din întregul sezon şase al serialului! Ce impresionează la Winds of Winter este modul cum se redistribuie forţele în lupta pentru putere în Westeros. Ca spectator, nu îţi puteai dori alegeri scenaristice mai bune şi cu potenţial mai mare decât cele făcute de echipa condusă de ... citeşte Taguri: Dean-Charles Chapman, Nikolaj Coster-Waldau, Lena Headey, Kit Harington, Maisie Williams, Sophie Turner, Peter Dinklage, Emilia Clarke, George R.R. Martin, D.B. Weiss
-
O finală de sezon VI extinsă pentru Urzeala Tronurilor
11.06.2016Zvonurile sunt adevărate: HBO.com a confirmat atât titlurile, cât și durata de difuzare pentru ultimele două episoade din Urzeala Tronurilor, sezonul 6. Unele dintre acestea pot fi considerate spoilere, așa că cei care vor să nu afle detalii din poveste să se oprească aici. Titlul episodului 9 (spoiler!) este „Battle of the Bastards”, scrie EW, făcând probabil referire la apriga înfruntare între Jon Snow și Ramsay Bolton, care a fost pregătită tot sezonul. Producătorii serialului vorbesc despre cea mai amplă bătălie din istoria Urzelii Tronurilor și probabil au motive întemeiate. În plus, episodul are 60 de minute, ceea ce e mai mult decât de obicei. Difuzarea în Româna va fi pe 20 iunie, de la ora 20 (dar și de la 4 dimineața, pentru cei mai matinali dintr... citeşte Taguri: Jóhannes Haukur Jóhannesson, Rory McCann, Ian McShane, Game of Thrones
-
Cum l-a întrecut Jon Snow pe Donald Trump
11.05.2016Canalul TV Fox (parte a Fox Broadcasting Company) a difuzat duminică seară cel de-al treilea episod al serialului Game of Thrones, iar rating-ul considerabil obţinut s-a ridicat peste unul dintre cele mai de actualitate subiecte de pe teritoriul american – lupta pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Aproximativ 7,3 milioane de telespectatori au stat cu sufletul la gură pentru a afla ce se va întâmpla cu Jon Snow, mai ales după surpriza rezervată de scenarişti la finalul celui de-al doilea episod. Potrivit TheWrap.com, serialul HBO a avut mult mai mulţi spectatori decât transmisiunile celorlalte posturi TV americane al căror rating a crescut duminică prin discursul lui Donald Trump (urmărit de 5,2 milioane de oameni) legat de victoria sa la primarele republicane din stat... citeşte Taguri: Fear the Walking Dead, Donald Trump, Game of Thrones
-
Urzeala Tronurilor. Posibila evoluție a lui Jon Snow după evenimentele din episodul 2 al sezonului VI
05.05.2016Cel de-al doilea episod din sezonul VI al serialului fantasy Urzeala tronurilor a fost difuzat de HBO, iar soarta lui Jon Snow ia un nou curs. Imediat după ce Jon Snow (jucat de Kit Harington) a murit pe ecran, mulți spectatori au avut totuși încredere că el își va găsi drumul înapoi în lumea celor vii. Și aceea care a reușit, în cele din urmă, a fost Melisandre (Carice van Houten), preoteasa roșie din Asshai. Cel de-al doilea episod al sezonului 6, Home, a oferit în cele din urmă ceea ce toți sperau cu privire la Jon: acesta revine în lumea celor vii datorită lui Melisandre. Vrăjitoarea oferă înainte și o altă surpriză: se dovedește a fi foarte bătrână, iar tinerețea ei e doar o aparență întreținută prin magie. Luni, 25 aprilie, a debutat pe micile e... citeşte Taguri: Game of Thrones
-
„Moarte” e laitmotivul primului episod al noului sezon din Urzeala Tronurilor
25.04.2016Sezonul VI al serialului Urzeala tronurilor/Game of Thrones debutează luni, 25 aprilie, la HBO, de la ora 20. Primul episod se poate urmări și pe platforma online HBO GO, gratuit, singura cerință fiind instalarea plug-in-ului Silverlight (extrem de simplă, de altfel). Primul episod acordă fără parcimonie spațiu pe ecran principalelor personaje ale serialului, purtându-ne de la Nordul înghețat în Sud, apoi de la Est la Vest. Un episod extrem de concentrat, cu multă acțiune și promisiunea unei desfășurări ulterioare pline de twisturi. „Moarte” pare să fie cuvântul de ordine al episodului, în perfect acord cu afișul oficial al sezonului. Episodul începe de acolo de unde ne lăsase finalul sezonului anterior. Jon Snow (Kit Harington) zace în zăpadă, ucis de memb... citeşte Taguri: Maisie Williams, Nikolaj Coster-Waldau, Peter Dinklage, Liam Cunningham, Lena Headey, Kit Harington, Owen Teale, Game of Thrones
Articole 181 - 200 din 366
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Experiment 77
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Game of Thrones