Ştiri cu tagul "Elina Löwensohn"
-
Elina Löwensohn, de la „Lista lui Schindler” la „Miracolul din Tekir”
25.02.2016În Miracolul din Tekir, Elina Löwensohn joacă rolul lui Lili, o femeie foarte bogată, venită în România pentru a găsi o soluție mai puțin convențională pentru problema ei: nu poate rămâne însărcinată. Ajunge astfel să o cunoască pe Mara (Dorotheea Petre), cea care ar putea să facă un miracol pentru ea. Tot în România îl cunoaște și pe Julio (George Piștereanu), un gigolo pe care îl angajează în același scop. Relația pe care Lili o are cu cei doi este pe cât de diferită, pe atât de intensă, la nivel emotional. „Mă documentasem, văzusem filmele Elinei, curioasă și entuziasmată. Îmi propusesem să o înțeleg înainte, dar am avut o chimie specială cu ea, am comunicat încă de prima dată la un alt nivel emotional, așa că a fost foarte ușor și... citeşte Taguri: Elina Löwensohn, The Miracle of Tekir
-
Miracolul din Tekir, din 4 martie în cinematografele din România
27.01.2016La 10 ani distanță de filmul „Ryna”, regizoarea Ruxandra Zenide reia colaborarea cu actrița Dorotheea Petre în „Miracolul din Tekir”, o co-producție Elveția-România ce dezbate o temă sensibilă și incomodă: misticismul. În acest film, Ruxandra Zenide crează un univers specific în care natura, în aspectul ei misterios și creator, este un personaj central în film. Povestea filmului se creează în jurul Marei (Dorotheea Petre), o femeie de 30 de ani, cunoscută în satul în care trăiește ca o femeie-vraci, ce tratează sătenii prin puterea nămolului. Când Mara rămane însărcinată şi povesteşte apropiaților că sarcina se datorează nămolului şi nu unui om, sătenii o acuză de vrăjitorie şi o alungă. Ajunge astfel într-o clinică din zona lacului Tec... citeşte Taguri: Ruxandra Zenide, Nelly Quettier, Hélène Louvart, George Pistereanu, Bogdan Dumitrache, Elina Löwensohn, Dorotheea Petre, The Miracle of Tekir
-
Ruxandra Zenide filmează Miracolul din Tekir
18.11.2014La aproape un deceniu de la debutul în lungmetraj Ryna (2005), Ruxandra Zenide colaborează din nou cu actriţa Dorotheea Petre pentru cel de-al doilea film al regizoarei, Miracolul din Tekir. Este o coproducţie Elveţia-România despre credinţă, superstiţie şi dorinţa de a deveni mamă, povestea bazându-se pe relaţia extraordinară dintre două femei extrem de diferite. Dorotheea Petre o interpretează pe Mara, vraciul unui sat de pescari din Delta Dunării. Cu ajutorul nămolului special din zonă ea tratează beteşugurile sătenilor, bucurându-se de respectul şi aprecierea lor. Dar când Mara rămane gravidă și declară că sarcina se datorează nămolului și nu unui bărbat, sătenii o acuză de vrăjitorie și o alungă. Ascunzându-și sarcina, femeia reuşeşte să ... citeşte Taguri: Ryna, Miracolul din Tekir, Bogdan Dumitrache, George Piştereanu, Elina Löwensohn, Dorotheea Petre, Ruxandra Zenide
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Elina Löwensohn