Ştiri cu tagul "Bradley Cooper"
-
Încă o fotografie din The Hangover 2
15.01.2011 Cea de-a doua parte a comediei de succes lansată în 2009 a încheiat recent filmările în Thailanda şi se pregăteşte pentru lansare, urmând să potolească, până atunci, curiozitatea fanilor, cu un trailer ce va apărea luna următoare, anunţă Collider. O singură imagine a mai fost până acum lansată oficial şi iată că, prin intermediul Entertainment Weekly, putem vedea acum o alta. După ce i-am admirat pe Phil (Bradley Cooper), Stu (Ed Helms), Alan (Zach Galifianakis) şi Doug (Justin Bartha), în aeroport, gata să se îmbarce spre exoticele tărâmuri ale Thailandei pentru nunta lui Stu, iată că îi regăsim acum, total schimbaţi, holbându-se la o… maimuţă. Motivul pentru care se uită astfel la ciudat îmbrăcata creatură, de ce este Galifianakis ras în cap, ce e cu tatuajul lui Helms şi unde era Jus... citeşte Taguri: actor, Bill Clinton, mike tyson, Liam Neeson, Justin Bartha, Zach Galifianakis, Ed Helms, Bradley Cooper, The Hangover 2 -
Liam Neeson, din nou alături de regizorul lui A-Team
06.01.2011 Proiectul lui Joe Carnahan, The Grey, anunţat încă din luna septembrie a anului trecut, a primit undă verde şi va începe filmările săptămâna viitoare. Liam Neeson a fost confirmat recent în acest film, care îl va reuni cu regizorul lui A-Team, scrie Deadline. Iniţial, rolul îi fusese oferit lui Bradley Cooper, un alt coleg de pe platourile de filmare de la The A-Team, însă acesta l-a refuzat. The Grey va spune povestea unui grup de lucrători petrolieri, al căror avion se prăbuşeşte undeva în Alaska. Ei vor trebui să supravieţuiască unei haite de lupi înfometaţi, pe teritoriul cărora se află. Spre deosebire de precedentul film la care a lucrat anterior cu Neeson, ce a costat nu mai puţin de 110 milioane de dolari, noua producţie a lui Carnahan se va baza pe un buget infinit mai mic, fiin... citeşte Taguri: actor, Bradley Cooper, The A-Team, Joe Carnahan -
Şi totuşi, despre ce este vorba în Marea mahmureală 2?
24.11.2010 Marea mahmureală 2/The Hangover 2 se lansează în toată lumea peste opt luni, prin urmare cam venise timpul să aflăm despre ce este vorba în continuarea celei mai profitabile comedii ireverenţioase a tuturor timpurilor.După ce o mulţime de ştiri au analizat zvonuri despre filmul lui Todd Phillips, iată că cei de la Warner Bros. publică sinopsisul oficial al continuării, împreună cu prima imagine oficială, care ni-i arată pe Phil (Bradley Cooper), Alan (Zach Galifianakis, însoţit de o cârcă de valize), Stu (Ed Helms) şi Doug (Justin Bartha) gata să se îmbarce spre... Bangkok.În continuarea aventurilor din primul film, cei patru prieteni călătoresc în Thailanda pentru căsătoria lui Stu. Speriat de consecinţele extremele ale petrecerii burlacilor din Las Vegas, Stu a ales o distracţie mult mai... citeşte Taguri: The Hangover 2, Justin Bartha, Ed Helms, Bradley Cooper, Zach Galifianakis, Todd Phillips -
Pride and Prejudice and Zombies e din nou pe val
17.11.2010 Lunile trecute au fost pline de suişuri şi coborâşuri pentru adaptarea cinematografică a romanului-satiră Pride and Prejudice and Zombies. Un regizor şi câţiva actori cunoscuţi au fost ataşaţi producţiei, pentru ca apoi să renunţe la ea în favoarea altor proiecte. Deadline ne anunţă ca Lionsgate l-a adus la cârma proiectului pe Mike White, cel care a scris, printre altele, scenariul pentru comedia School of Rock şi a debutat ca regizor prin comedia-dramă Year of the Dog. David O. Russell acceptase iniţial regia filmului, dar a renunţat după ce Natalie Portman a refuzat rolul principal, cel al lui Elisabeth Bennet. Actriţa va rămâne totuşi unul din producătorii peliculei, iar locul său în distribuţie a fost atribuit momentan lui Scarlett Johansson, care nu şi-a confirmat nici ea particip... citeşte Taguri: actor, Bradley Cooper, Scarlett Johansson, Natalie Portman, David O. Russell, Year of the Dog, School of Rock, Mike White, Pride and Prejudice and Zombies -
Ca nuca-n perete! Apariţii surprinzătoare ale lui Bill Clinton şi Jean Claude Van Damme
17.11.2010 Se pare că filmele regizorilor Todd Philips şi James Bobin vor beneficia de cameo-uri extrem de interesante, care au început deja să facă vâlvă în presă, atrăgând atenţia asupra producţiilor aflate în lucru. Apariţiile surpriză sunt însă atât de neobişnuite încât, la prima vedere, par de-a dreptul hilare. Dar poate acesta este şi scopul lor. Pentru The Hangover 2, după ce Mel Gibson a fost înlocuit de Liam Neeson, pe platourile de filmare a mai fost invitat şi... Bill Clinton. Fostul preşedinte american a fost văzut, scrie MSN Today, în Bangkok, alături de actorii principali din film, Zach Galifianakis şi Bradley Cooper, iar ceea ce a început ca un zvon, a fost ulterior confirmat. Clinton, însoţit de o gardă de corp, s-a aflat acolo pentru a filma o apariţie în film, deşi nu ne putem imag... citeşte Taguri: actor, Jean-Claude Van Damme, Billy Crystal, Alan Arkin, Bradley Cooper, Zach Galifianakis, Liam Neeson, Mel Gibson, The Hangover 2, James Bobin -
Chris Pine, propus pentru The Flash
31.10.2010 Chris Pine, actorul din Star Trek şi Unstoppable, film ce va avea premiera românească pe 12 noiembrie, este propus pentru rolul eroului din universul DC Comics, Flash, personaj cu reflexe supraomeneşti şi abilitatea de a alerga şi a se mişca extrem de rapid, scrie The Playlist. Recent, Bradley Cooper fusese anunţat ca posibil candidat pentru acest rol, însă acesta a infirmat oferta, astfel încât pe lista posibilităţilor pentru The Flash se află acum Pine. Cum producţia unui film cu eroul DC Comics este în vizorul producătorilor de la Hollywood de câţiva ani, alte două nume cunoscute au fost vehiculate în trecut pentru rolul principal, Ryan Reynolds şi Tom Hardy, dar din diverse motive, proiectul nu s-a materializat. De această dată studiourile Warner se pare că vor merge până la ... citeşte Taguri: actor, Green Lantern, Ryan Gosling, Justin Timberlake, Greg Berlanti, Marc Guggenheim, Tom Hardy, Ryan Reynolds, Bradley Cooper, Unstoppable -
Stallone şi De Niro ar putea boxa împreună în Grudge Match
21.10.2010 După ce au boxat separat în Raging Bull şi Rocky, şi au jucat împreună în Cop Land, Sylvester Stallone şi Robert De Niro se vor putea reîntâlni în Ground Match, anunţă The Hollywood Reporter. Warner Bros. a achiziţionat încă din luna mai scenariul lui Tim Kelleher (First Kid, In Living Color). Participarea celor doi actori nu este încă confirmată, ei aflându-se deocamdată în discuţii cu Warner.Filmul îi are în centru pe Billy "The Kid" McGuigan şi Henry "Razor" Sharp, doi foşti boxeri, rivali de-o viaţă. După 50 de ani de la ultima lor întâlnire în ring, ei se vor înfrunta pentru un ultim meci.Mark Steven Johnson (Ghost Rider) ar putea fi regizorul acestei producţii, iar Bill Gerber (Gran Torino, Get Carter) se va ocupa de producţie. Va fi primul film al lui Sly după The Expendables şi ani... citeşte Taguri: actor, Monica Bellucci, Abbie Cornish, Bradley Cooper, Jason Statham, The Killer Elite, The Zookeeper, The Expendables, Get Carter, Gran Torino -
Mel Gibson, cameo în Hangover 2
19.10.2010 După succesul incontestabil al lui Hangover de anul trecut, era cât se poate de firesc să vedem şi o continuare, pe care o vom primi anul viitor. Iar dacă primul film l-a avut ca invitat-surpriză pe Mike Tyson, se pare că în sequel îl vom vedea pe nimeni altul decât Mel Gibson, conform publicaţiei The New York Post.Chiar dacă viaţa lui personală a fost marcată de numeroase scandaluri în ultima vreme, cariera lui Gibson pare a merge înainte, prestaţia sa din The Beaver, filmul încă nelansat al lui Jodie Foster, primind critici extrem de favorabile şi vorbindu-se chiar de o potenţială nominalizare la Oscar (asta dacă filmul va fi lansat la timp).Iar până la următorul proiect Mel Gibson se va distra timp de două săptămâni interpretând un specialist în tatuaje într-o apariţie din Hangover 2. V... citeşte Taguri: actor, Todd Phillips, Heather Graham, Ken Jeong, Justin Bartha, Ed Helms, Bradley Cooper, The Hangover 2, Jodie Foster, The Beaver -
Ryan Reynolds şi Bradley Cooper, poliţişti într-o nouă comedie
30.08.2010 Ryan Reynolds şi Bradley Cooper au semnat pentru a juca într-o comedie de acţiune încă fără titlu, scrisă de Sheldon Turner (Up in the Air), pentru o sumă care se ridică la şapte cifre, anunţă hollywoodreporter.comPovestea urmăreşte doi prieteni, poliţişti în San Francisco, ai căror taţi au făcut echipă, tot în Poliţie. Filmul are influenţe din Lethal Weapon. Neal Moritz (The Bounty Hunter), Andrew Panay (Wedding Crashers) şi Komack Martin (Van Wilder) produc alături de J.C. Spink şi Chris Bender, care au în spate experienţa producerii filmului A History of Violence.Proiectul, numit în urmă cu cinci ani, când era în faza de dezvoltare, Blowback se va face cel mai probabil sub umbrela Sony, unde se produce şi The Green Hornet.Cel mai recent l-am văzut la cinema pe Ryan Reynolds în The Prop ... citeşte Taguri: The A-Team, The Proposal, The Green Hornet, A History of Violence, The Wedding Crashers, The Bounty Hunter, Lethal Weapon, Up in the Air, Bradley Cooper, Ryan Reynolds -
Natalie Portman regizoare: simţ plastic în compunerea cadrelor
12.08.2010 Natalie Portman în calitate de regizoare a putut fi descoperită la Anonimul 2010, cu ocazia proiecţiei nocturne din prima zi a festivalului, când a avut loc premiera în România a filmului New York, I Love You. Film omnibus, al doilea din seria de producţii colective Cities of Love (concepută de Emmanuel Benbihy) a fost coprodus de Marina Grasic (Crash - trei premii Oscar în 2006); atât Benbihy, cât şi Grasic au fost membri ai Juriului în ediţia din 2007 a Festivalului Anonimul, fiind prezenţi la Sfântul Gheorghe, în Delta Dunării, pe toată perioada evenimentului.Portman a trecut în spatele camerei pentru o poveste despre o zi din viaţa unui tată şi a fiicei lui, într-un New York pe care îl descoperim cu ochii fetiţei, ce poate să facă toate clădirile să danseze - dacă îşi acoperă pe rând o... citeşte Taguri: Nimród Antal, Fatih Akin, Maggie Q, Andy Garcia, Paris je t'aime, Orlando Bloom, Bradley Cooper, Julie Christie, Robin Wright Penn, New York I Love You -
Un nou proiect misterios pentru M. Night Shyamalan
22.06.2010 Ultimul războinic al aerului se pregăteşte să apară pe marile ecrane, prin urmare a cam venit vremea pentru pentru M. Night Shyamalan sa pregătească un nou proiect. Acesta nu e continuarea aventurii din cele patru tărâmuri guvernate fiecare de un element, ci un film de sine-stătător, care-i aparţine exclusiv regizorului şi nu este o adaptare, relatează IGN.Nimic nu se ştie în acest moment despre noul scenariu, doar că acesta este purtat în mare secret pe la capii marilor studiouri de film, care nici n-apucă bine să-l termine, că şi apare un asistent al regizorului să se asigure că paginile nu sunt citite de altcineva!Cel mai important amănunt este că M. Night Shyamalan şi-a ataşat câteva nume extrem de cunoscute în distribuţie, ceea ce ridică foarte mult potenţialul de public al noului pro... citeşte Taguri: Mark Wahlberg, The Happening, The Last Airbender, Bradley Cooper, Gwyneth Paltrow, Bruce Willis, M. Night Shyamalan -
Trupe de şoc
21.06.2010 Echipa de şoc e de vineri pe ecrane, iar sincronizarea cu zgomotosul film al lui Joe Carnahan ne face să trecem în revistă câteva dintre cele mai spectaculoase (şi uneori improbabile) trupe de şoc care îşi vor face apariţia în curând pe marile noastre ecrane. Nu ajungem şi la Saga Amurg: Eclipsa (deşi trailerul film sugerează că ameninţarea unei noi specii de vampiri îi va reuni pe protagonişti într-o super-echipă om-vampir-vârcolac), dar la aşteptatul action de modă veche The Expendables da, ca şi la Predators, care face paşi serioşi în direcţia SF, sau The Last Airbender, unde călcăm apăsat pe patru tărâmuri fantasy.Probabil că Echipa de şoc nu va reuşi să impresioneze mai mult decât un film de acţiune gen "more balls than brains", care suplineşte cu o avalanşă de explozii şi focuri de ... citeşte Taguri: Inception, Christopher Nolan, Nimród Antal, Bradley Cooper, Sharlto Copley, Liam Neeson, The Last Airbender, predators, The Expendables, The Twilight Saga: Eclipse -
Bradley Cooper va juca într-o dramă despre baseball
18.06.2010 Bradley Cooper va juca într-un nou proiect Disney despre baseball. Realizatorii descriu noua producţie ca o combinaţie între Scent of a Woman şi The Rookie, scrie Empire.Drama cu accente comice nu are încă un nume şi nici un regizor.Scenariul filmului va fi scris de Allan Loeb, cunoscut pentru Wall Street: Money Never Sleeps şi 21.Bradley Cooper va putea fi văzut de săptămâna viitoare şi în cinematografele din România în The A-Team (Echipa de Şoc).... citeşte Taguri: The A-Team, Allan Loeb, Wall Street: Money Never Sleeps, The Rookie, Scent of a Woman, drama, disney, comedie, Bradley Cooper, baseball -
MTV Movie Awards 2010: Comedia The Hangover - cele mai multe nominalizări
13.05.2010 Una dintre cele mai de succes comedii ale anului trecut, The Hangover, a obţinut cele mai multe nominalizări la ediţia de anul acesta a MTV Movie Awards, anunţă Hollywood Reporter. În topul nominalizărilor se mai află Avatar şi New Moon.The Hangover este nominalizat la şase categorii, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun personaj negativ (Ken Jeong) şi Cel mai bun actor de comedie (Bradley Cooper).Lista nominalizărilor a fost stabilită de public care va decide şi câştigătorii prin votul online pe MovieAwards.MTV.com, până pe 5 iunie. Ceremonia de decernare a premiilor va avea loc pe 6 iunie la Los Angeles.Iată lista completă a nominlizărilor de anul acesta:Cel mai bun filmAlice in WonderlandAvatarHarry Potter and the Half-Blood PrinceThe HangoverThe Twilight Saga: New MoonCea mai ... citeşte Taguri: Rain, Angelina Jolie, Alison Lohman, Jesse Eisenberg, Katie Featherston, Sharlto Copley, District 9, Paranormal Activity, Drag Me to Hell, Johnny Depp -
Tom Cruise şi Cameron Diaz - printre prezentatorii MTV Movie Awards 2010
05.05.2010 MTV a anunţat câţiva dintre prezentatorii ediţiei de anul acesta a MTV Movie Awards. Printre ei se numără Tom Cruise, Cameron Diaz şi Zac Efron, scrie Access Hollywood.Pe scenă vor mai urca Christina Aguilera, Jonah Hill, Jessica Biel, Bradley Cooper, Steve Carell, Miranda Cosgrove, Shaun White, Vanessa Hudgens, Sean "Diddy" Combs şi Russell Brand.MTV a confirmat şi informaţia conform căreia Christina Aguilera va interpreta în cadrul galei noul său single, "Not Myself Tonight".Anul acesta, vor exista trei noi categorii: "Biggest Bad A** Star," "Best Scared As S*** Performance" şi "Global Superstar". Nominalizările vor fi anunţate pe 12 mai, iar ceremonia va avea loc pe 6 iunie.... citeşte Taguri: Russell Brand, Vanessa Hudgens, Miranda Cosgrove, Steve Carell, Bradley Cooper, Jessica Biel, Jonah Hill, Christina Aguilera, Zac Efron, MTV Movie Awards -
Actorii din Marea mahmureală se întorc pentru continuare
31.03.2010 Marea mahmureală 2 a fost anunţat încă dinainte ca primul film să apară pe marile ecrane, dar drumul spre începutul filmărilor nu a fost deloc uşor. De-abia acum cei trei actori principali au semnat contractele pentru a apărea în continuare, iar motivul, ai ghicit, sunt banii.Nu mai puţin de o jumătate de an au durat negocierile, iar cei trei actori vor încasa, se pare, nu mai puţin de cinci milioane de dolari fiecare pentru efortul lor. Sau 4 la sută din încasările din cinematografe ale filmului, dacă acest procent este mai mare de cinci milioane USD. Reuşita pentru Bradley Cooper, Zach Galifianakis şi Ed Helms (sau pentru managerii lor) este ieşită din comun, mai ales că cei trei actori au fost plătiţi un milion de dolari ÎMPREUNĂ pentru a apărea în primul film.Şi regizorul Todd Phillips... citeşte Taguri: Ed Helms, Zach Galifianakis, Bradley Cooper, continuare, comedie -
Gerard Butler şi Bradley Cooper - în premieră pe scena Oscarurilor
04.03.2010 Actorii Gerard Butler, Bradley Cooper, Tom Ford, Jake Gyllenhaal, Chris Pine, Keanu Reeves, Ryan Reynolds şi Sam Worthington se numără printre prezentatorii galei Oscar de duminică, anunţă Hollywood Reporter.Butler, Cooper, Ford, Pine, Reynolds şi Worthington vor urca pentru prima dată pe scena Oscarurilor, în timp ce Gyllenhaal a mai fost prezentator Oscar de două ori. Nici Reeves nu este străin de această ipostază! Va urca pentru a cincea oară pe scena Oscarurilor.Lista vedetelor care vor înmâna premii anul acesta este impresionantă: Barbra Streisand, Kathy Bates, Charlize Theron, Robert Downey Jr., Samuel L. Jackson, John Travolta, Sacha Baron Cohen, Jason Bateman, Steve Carell, Tina Fey, Ben Stiller, Miley Cyrus, Kristen Stewart şi Taylor Lautner.Cea de-a 82 a ediţie a Premiilor Oscar ... citeşte Taguri: Steve Martin, Alec Baldwin, Taylor Lautner, Kristen Stewart, Miley Cyrus, Ben Stiller, Tina Fey, Steve Carell, Jason Bateman, Sacha Baron Cohen -
Comedia romantică Valentine's Day este number one în Statele Unite
15.02.2010 Valentine's Day, filmul care reuneşte în distribuţie o mulţime de staruri de la Hollywood, se află pe primul loc în box office-ul american, anunţă Hollywood Reporter. Pelicula a avut încasări de 52,4 milioane de dolari.Lungmetrajul Valentine’s Day prezintă poveştile complicate şi diverse de viaţă ale unui grup de oameni din Los Angeles, care uneori trec de la dragoste la despărţire într-o singură zi… chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Din distribuţia filmului fac parte: Jessica Alba, Jessica Biel, Julia Roberts, Taylor Lautner, Anne Hathaway, Ashton Kutcher şi Bradley Cooper.Filmul fantasy Percy Jackson , regizat de Chris Columbus, se află pe locul al doilea în topul încasărilor din ultimele trei zile, cu 31,1 milioane de dolari.The Wolfman, cu Emily Blunt, ... citeşte Taguri: James Cameron, Avatar, Benicio del Toro, Anthony Hopkins, Emily Blunt, The Wolfman, Chris Columbus, Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief, Valentine's Day, Taylor Lautner -
Valentine's Day va avea o continuare
10.02.2010 Lungmetrajul Valentine's Day, care va fi lansat în cinematografe în următoarele săptămâni, va avea parte de o continuare, scrie Femalefirst.co.uk. Povestea din cel de-al doilea film se va petrece în preajma Anului Nou.Comedia romantică, ce îi are în distribuţie pe Julia Roberts, Ashton Kutcher, Anne Hathaway, Patrick Dempsey, Bradley Cooper şi Jennifer Garner, va fi lansat vineri în Statele Unite, în ajunul Valentine's Day. În România, filmul va ajunge în cinematografe pe 19 februarie.Producătorii sunt atât de siguri că filmul va avea succes încât au plănuit deja o continuare. Acţiunea noului lungmetraj se va petrece la New York şi va prezenta poveştile personajelor din primul film, dar de această dată în ajunul Anului Nou.Regia se pare că va fi semnată tot de Garry Marshall, iar filmul va... citeşte Taguri: Garry Marshall, Bradley Cooper, Patrick Dempsey, Ashton Kutcher, Valentine's Day, Julia roberts, Jennifer Garner, continuare, Anne Hathaway -
This Means War: regizorul Terminator Salvation faţă-n faţă cu Reese Witherspoon
05.02.2010 Regizorul Terminator Salvation, McG, se întoarce pe teritoriul comediilor de acţiune de tipul Charlie's Angels: e în negocieri cu studiourile Fox pentru a filma This Means War, anunţă Reuters. McG o vrea ca protagonistă pe Reese Witherspoon. Bradley Cooper va juca şi el în această poveste despre doi prieteni foarte buni, spioni amândoi şi ambii îndrăgostiţi de aceeaşi femeie (Reese Witherspoon). Competiţia pentru inima aceleiaşi femei rupe însă legătura dintre cei doi şi declanşează un conflict de proporţii. Proiectul This Means War a cam zăcut prin rafturile studiourilor. Cei de la Fox sunt în posesia scenariului încă din 1998, şi de atunci producători, regizori (inclusiv Gore Verbinski) şi actori (precum Martin Lawrence) au venit şi au plecat, interesaţi iniţial de proiect, renunţând ma... citeşte Taguri: This Means War, Reese Witherspoon, Bradley Cooper, Charlie's Angels, McG, Terminator Salvation
Articole 201 - 220 din 243
Categorii articole
Gossip
-
Anne Hathaway a avut de sărutat zece actori la audiție, pentru ca agenții de casting să-i identifice partenerul perfect de film
Anne Hathaway lansează pe streaming The Idea of You, în care joacă alături de Nicholas Galitzine (Mary & George) - Brad Pitt, „o ființă îngrozitoare”, scria fiul său, Pax, pe Instagram
- Momentul penibil al anului? Cuplul Kutcher-Kunis prezintă scuze publice
- Nasul prostetic mare al lui Bradley Cooper din filmul Maestro, subiect de controversă
- După 11 ani de căsnicie, Natalie Portman se desparte de soțul ei, în contextul zvonurilor despre infidelitate
Ştiri cinema
-
Seri de film sub stele: începe Herăstrău Open Air by Happy Cinema
Herăstrău Open Air debutează pe data de 1 iunie, cu Prieteni imaginari, un film dedicat copiilor și întregii familii. - 28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie
- Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes
- Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods
- Michelle Yeoh, rol major în mini-seria Blade Runner 2099
Producţie
-
Film românesc cu tematică LGBTQ, în postproducţie
Trei kilometri până la capătul lumii spune povestea unui adolescent respins de familie - Trei kilometri până la capătul lumii, cu Bogdan Dumitrache și Laura Vasiliu, în post-producție
- Un remake anime la hitul live-action One Piece, în lucru la Netflix
- Se filmează noi episoade pentru The Sandman
- Un nou Karate Kid, cu Ralph Macchio şi Jackie Chan
Cronică
-
How to Have Sex – Ghidul unei generații despre cum să NU faci sex
Debutul în lungmetraj al lui Molly Manning Walker este mult mai profund decât dezvăluie titlul. Producția britanică a primit premiul Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2023 și urmează să fie proiectată în cinematografele din țară. - Noul Planeta maimuţelor: preambul spre viitor
- În inima naționalei: operațiune reușită de PR a FRF
- How to save the immortal - Magie și aventură pentru copii
- Briganzii - sau de ce gustul popular nu e tot aia cu un serial bun
Dosarele X
-
Haosul drepturilor de autor: peste zece ani Superman nu va mai zbura!
Ce se va întâmpla când personaje precum Batman şi Superman vor deveni domeniu public? - Cât de (i)relevante sunt procentajele de pe RottenTomatoes?
- The Witcher: de la 9,5 la 4,2. Care e explicaţia?
- Rasismul la Hollywood: cazul Lost
- Regina Elisabeta a II-a: șapte actrițe care au jucat-o fără cusur
Filme de urmărit la TV
FILM CAFE
20:00
|
Speed(1994)Speed: Cursa infernală
|
Warner TV
20:30
|
Kiss Kiss Bang Bang(2005)Săruturi și focuri de armă
|
PRO TV
01:00
|
King of Killers(2023)Regele criminalilor
|
CineCloud
De-Lovely
Masters of Horror
Ava
Tinto Brass
Dwayne Johnson
The New Adventures of Ocean Girl
Frozen
Olivier Martinez
Hawaii
Isabelle Huppert
Bordello of Blood
Breach
Cop Dog
Exit Wounds
The Omen
Bluey
My Best Friend's Wedding
Daniela Alvarado
Jonathan Jackson
Colton Haynes
The Pact
White House Plumbers
Kung Fu Panda: Legends of Awesomeness
S.W.A.T.
De ce eu?
Chris Noth
Cara Delevingne
Carmen Electra
Take Shelter
Sipur Shematchil Belevaya Shel Nachash
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Filme 2023
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2024
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
- The Strangers: Chapter 1
- Lefkovicsék gyászolnak
- How to Have Sex
- În inima Naționalei
- The Garfield Movie
În curând la cinema
- Furiosa: A Mad Max Saga
- Giants of la Mancha
- Gekijôban Haikyû!! Gomi Suteba no Kessen
- Weekend de vis
- Tarot
- If
- Mașa și cele 6ase umbre
- Thabo and the Rhino Case
- Borromini e Bernini. Sfida alla perfezione
- The Watchers
- My Sweet Monster
- Les gardiennes de la planète
- Bad Boys: Ride or Die
- Inside Out 2
- DogMan
- Nina et le secret du hérisson
- The Bikeriders
- Mothers' Instinct
- Bastarden
- A Quiet Place: Day One
- Despicable Me 4
- The Exorcism
- Love Lies Bleeding
- Fly Me to the Moon
- Gekijô-ban Blue Lock -Episode Nagi-
- Noah's Ark
- Les Indésirables
- Twisters
- Deadpool & Wolverine
Filme noi în SUA
- Kingdom of the Planet of the Apes
- Terra Infirma
- The Crow
- Firebrand
- Kinds of Kindness
- Horizon: An American Saga - Chapter 1
- MaXXXine
- Mufasa: The Lion King
- Thunderbolts
- Trap
- Harold and the Purple Crayon
- Borderlands
- Alien: Romulus
- They Listen
- Jessica Frost
- Beetlejuice Beetlejuice
- Speak No Evil
- Transformers One
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe
Copyright© 2000-2024 Cinemagia®
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Bradley Cooper