Ştiri cu tagul "Bill Murray"
-
Oscar 2014: surprizele ediţiei
03.03.2014Cu 12 ani de sclavie laureat al celei mai importante categorii la Oscar 2014, Cel mai bun film, şi Gravity câştigător a nu mai puţin de şapte statuete (lista completă a câştigătorilor AICI) nu se poate spune că cea mai recentă gală a Premiilor Academiei Americane de Film au uimit lumea întreagă cu răsturnările de situaţie. Practic cele mai importante previziuni s-au adeverit, spre nemulţumirea celor (ne numărăm printre ei) care, dintre cei doi favoriţi deja pomeniţi, ar fi preferat Gravity.Astfel, Steve McQueen devine primul regizor de culoare câştigător al cărui film nominalizat este votat în bloc de membrii Academiei. De asemenea, Alfonso Cuarón devine primul regizor de origine latinoamericană premiat pentru regie la Oscaruri, într-o ediţie ce ar putea fi... citeşte Taguri: Harold Ramis, Bill Murray, Ellen DeGeneres, Lupita Nyong'o, Alfonso Cuarón, leonardo dicaprio, The Wolf of Wall Street, American Hustle, 12 Years a Slave, Gravity
-
Berlin: fotografii interesante
12.02.2014O ediţie cu mai multe evenimente neprevăzute, al 64-lea festival de la Berlin merita explorat şi din punct de vedere fotografic. Iată şase imagini emblematice, cu cei mai celebri, importanţi sau măcar imprevizibili actori invitaţi în festival.... citeşte Taguri: The Grand Budapest Hotel, Nymphomaniac: Volume 1, The Monuments Men, Bill Murray, Saoirse Ronan, Ralph Fiennes, Wes Anderson, Christian Bale, George Clooney, Lars Von Trier
-
The Lego Movie cucereşte box office-ul american
10.02.2014Primul lungmetraj de animaţie al companiei Lego, în regia lui Phil Lord şi Chris Miller (Cloudy With a Chance of Meatballs), a ocupat în acest week-end prima poziţie în box office-ul nord-american. Suma obţinută din vânzarea biletelor a fost, conform datelor obţinute de BoxOfficeMojo.com, peste aşteptările producătorilor: 69,1 milioane de dolari. Printre numele celebre care au dat glas simpaticelor figurine se numără Will Ferrell, Morgan Freeman, Will Arnett, Chris Pratt, Liam Neeson şi Elizabeth Banks. Pe locul doi în top, cu 22,7 milioane de dolari încasări, a intrat noul film al lui George Clooney (regizor, scenarist şi actor principal), The Monuments Men, în a cărui distribuţie se regăsesc mai mulţi actori celebri: Matt Damon, Bill Murray, Cate Blanchett şi J ... citeşte Taguri: Labor Day, Jack Ryan: Shadow Recruit, The Nut Job, Lone Survivor, Vampire Academy, That Awkward Moment, Frozen, Ride Along, John Goodman, Cate Blanchett
-
The Monuments Men, doar agreabil
09.02.2014The Monuments Men/Eroii monumentelor, a cărui premieră din România este aşteptată vinerea viitoare, este genul de film pe care criticii se grăbesc să-l desfiinţeze, dar în care spectatorii pot găsi o mostră de cinema agreabil. Chiar dacă George Clooney, în calitate de regizor şi actor principal, nu reuşeşte să se ridice la înălţimea aşteptărilor unei surse de inspiraţie fenomenale, aventurile eroilor de pe ecran sunt în adesea amuzante şi emoţionante pentru ca numai celor mai exigenţi dintre spectatori să le pară rău că au plătit biletul la cinema.În prim plan se află Frank Stokes (George Clooney), un specialist în artă ce descoperă un complot al lui Hitler de a pune mâna pe cele mai valoroase picturi şi sculpturi ale Europei pentru a deschide cel mai... citeşte Taguri: Matt Damon, festival: berlin 2014, The Monuments Men, Bob Balaban, Hugh Bonneville, Jean Dujardin, John Goodman, Cate Blanchett, Bill Murray, George Clooney
-
Eroii de acţiune ai lui 2014
29.01.2014La începutul anului Cinemagia ţi-i prezenta pe supereroii aşteptaţi în următoarea perioadă pe marile ecrane (click AICI), dar cum i-am putea nesocoti pe cei ce nu dispun de vreo putere specială, dar sunt gata să se sacrifice pentru binele celor dragi sau pur şi simplu pentru binele general, aruncându-se în luptă cu o mulţime de răufăcători? Iată-i mai jos pe cei mai interesanţi eroi umani ai lui 2014.De vinerea trecută i-am văzut pe Ice Cube şi Dragoş Bucur urmărindu-se în Ride Along/Un poliţist şi jumătate, iar de vineri îi avem pe ecrane pe Kellan Lutz în Legenda lui Hercule şi pe Nicolas Cage în Tokarev. Să vedem cine urmează în celelalte luni ale anului. Pe care dintre ei l-ai sau i-ai vrea alături într-o luptă pe viaţă şi pe moarte?Eroii monum ... citeşte Taguri: Aaron Paul, Need for Speed, Wesley Snipes, Jason Statham, Mel Gibson, Harrison Ford, Antonio Banderas, Jet Li, Dolph Lundgren, Arnold Schwarzenegger
-
Al Pacino l-ar fi putut interpreta pe Han Solo, dar nu a înţeles scenariul
04.06.2013În cadrul unui eveniment organizat ieri la la teatrul London Palladium - „O seară cu Al Pacino” – veteranul actor, acum în vârstă de 73 de ani – a răspuns mai multor întrebări legate de cariera sa de succes, presărându-şi răspunsurile cu detalii picante, aşa cum a precum cel legată de faptul că George Lucas i-a oferit rolul lui Han Solo în Star Wars. „Era al meu dacă mi-l doream”, îl citează pe actor cei de la publicaţia The Telegraph. „Dar nu am înţeles scenariul”, a explicat apoi Pacino. La acea vreme, Lucas nu era un cineast prea cunoscut, însă Pacino era un actor cu notorietate, având în palmares nominalizări la Oscar pentru rolurile sale din Naşul şi Serpico. Cel care a facilitat întâlnirea celor doi a fost Francis Ford Coppola, creato... citeşte Taguri: American Graffiti, Harrison Ford, Chevy Chase, Bill Murray, Jack Nicholson, Francis Ford Coppola, Serpico, The Godfather, George Lucas, Al PAcino
-
10 filme ce ne fac să iubim viaţa
28.04.2013Pentru că în săptămâna următoare vom avea parte de un week-end extins - 1 mai urmat de sărbătoarea Paştelui – am întocmit o listă de filme pentru care merită să ne desprindem de mici, cozonaci şi mesajele de rigoare declanşate de ciocnitul ouălor roşii. Sunt filme ce apelează tocmai la acele corzi sensibile acordate mai abitir odată cu apropierea sărbătorii tradiţionale a (re)învierii, a speranţei şi a triumfului Binelui. Am ocolit intenţionat titluri precum It's a Wonderful Life, Amelie, American Beauty sau Forrest Gump şi am ales o seamă de producţii relativ recente, care (daca nu au fost încă) merită să fie descoperite şi urmărite. ... citeşte Taguri: Anthony Hopkins, The World's Fastest Indian, Bill Murray, Groundhog Day, Wes Anderson, Moonrise Kingdom, Little Miss Sunshine, My Life Without Me, Zooey Deschanel, Joseph Gordon-Levitt
-
Totul despre Monuments Men
01.04.2013Am pus The Monuments Men, noul proiect al lui George Clooney, pe lista filmelor cu cel mai mare potenţial la Oscarurile de la anul (o găseşti AICI). Află din materialul de mai jos premisele producţiei, dar şi de ce ar putea fi pe placul membrilor Academiei.Filmul se bazează pe volumul "The Monuments Men: Allied Heroes, Nazi Thieves and the Greatest Treasure Hunt in History" (adică "The Monuments Men: eroii Aliaţilor, hoţi nazişti şi cea mai mare vânătoare de comori din istorie"), scrisă de Robert M. Edsel. Cartea tratează un subiect cu potenţial imens pentru cinema şi cu toate acestea foarte neglijat de Hollywood: în culmea puterii, naziştii fură inestimabile opere de artă din ţările cucerite plănuind crearea unui tezaur artistic deţinut de Germania, dar şi distr... citeşte Taguri: John Goodman, Ben Affleck, Argo, The Monuments Men, The Train, Bill Murray, Jean Dujardin, Matt Damon, Cate Blanchett, George Clooney
-
Hyde Park on Hudson: cu emoţie, căldură şi umor despre un eveniment insolit
18.01.2013Bill Murray inaugurează weekendul acesta intrarea preşedinţilor americani pe marile noastre ecrane, cu filmul Hyde Park on Hudson/Vizita regelui la Hyde Park on Hudson, portretizându-l pe Franklin Delano Roosevelt, singurul preşedinte american care a câştigat patru mandate, urmând ca pe 1 februarie să vină la cinema Lincoln (cu Daniel Day-Lewis). Hyde Park on Hudson este despre vizita regelui şi a reginei Marii Britanii la reşedinţa lui Roosevelt din Hyde Park, din iunie 1939. Aceasta a fost prima vizită din istorie a unui monarh britanic în emisfera vestică. Evenimentul avea să fie cunoscut în istorie drept „picnicul cu hot dogs". Şi asta pentru că în iunie 1939, când Anglia era în pragul războiului cu Germania şi avea nevoie disperată de suportul Americii, re... citeşte Taguri: Laura Linney, Ghostbusters III, Moonrise Kingdom, Zombieland, Hyde Park on Hudson, Bill Murray
-
Premierele săptămânii 18-24.01.2013
18.01.2013Nimic nu pare a-i sta în cale lui Django! Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului (vezi AICI 20 de producţii din 2013 care s-ar putea bucura de succes), Django dezlănţuit este una dintre cele doar două premiere programate pentru o premieră pe marile ecrane din ţară şi ceva ne spune că cinefilii îi vor acorda atenţie sâmbătă şi duminică. Consultă programul proiecţiilor de pe Cinemagia pentru a vedea cum strecori o vizită la cinema în programul tău de weekend.Django dezlănţuitNoi am savurat aventurile lui Django (Jamie Foxx), sclavul eliberat de vânătorul de recompense (şi fost dentist) King Schultz (Christoph Waltz) pentru a-l ajuta pe acesta să prindă răufăcători, chiar dacă acestea se întind nejustificat pe durata a mai bine de două ore şi jum... citeşte Taguri: The Last Stand, Les miserables, Arnold Schwarzenegger, Bill Murray, Christoph Waltz, Jamie Foxx, Hyde Park on Hudson, Django Unchained, Quentin Tarantino, oscar 2013
-
Amuzantul Bill Murray
15.01.2013De vineri poţi să-l vezi pe ecrane în Hyde Park on Hudson/Vizita regelui la Hyde Park on Hudson, despre istorica întâlnire dintre preşedintele american Franklin Delano Roosevelt şi regele George al VI-lea, venit în vizită cu soţia sa, regina Elisabeta. Volatila concentrare de interese va face ca regele şi preşedintele să fie înconjuraţi de o mulţime de situaţii neprevăzute, rolul aducându-i lui Bill Murray o nominalizare la Globul de Aur pentru Cel mai bun actor principal într-o comedie sau un muzical (a pierdut în favoarea lui Hugh Jackman, preferat pentru Mizerabilii). În 2013, Bill Murray împlineşte 40 de ani de carieră, începuţi cu apariţii în scurtmetraje. La jumătatea anilor '70 Murray devine tot mai popular datorită emisiunii Saturday Night Live, aflat... citeşte Taguri: Hyde Park on Hudson, Andie MacDowell, Lost in Translation, Moonrise Kingdom, Chevy Chase, Ghostbusters, Groundhog Day, Harold Ramis, Wes Anderson, Bill Murray
-
Tilda Swinton şi Edward Norton, în noul film al lui Wes Anderson, Grand Budapest Hotel
27.12.2012Regizorul unuia dintre cele mai îndrăgite filme de festival ale anului, Moonrise Kingdom (cu nominalizări la Cannes şi Globurile de Aur) aliniază zilele acestea distribuţia noului său film, dramedia The Grand Budapest Hotel. Noile adiţii din producţia lui Wes Anderson sunt, potrivit CinemaBlend.com, Tilda Swinton, Adrien Brody şi Edward Norton. Pelicula a fost descrisă în vena producţiilor lui Billy Wilder (The Apartment) şi Ernst Lubitsch (The Shop Around the Corner) şi va descrie experienţele pline de neprevăzut şi de probleme ale Domnului Gustave (Ralph Fiennes), care a fost calmul portar al hotelului vreme de 85 de ani. Din distribuţia filmului mai fac parte o mulţime de nume sonore, precum Jeff Goldblum, Willem Dafoe, Jude Law, Harvey Keitel, Jason Schwartzman, B ... citeşte Taguri: actor, Saoirse Ronan, Owen Wilson, Bill Murray, Jason Schwartzman, Harvey Keitel, Jude Law, Willem Dafoe, Jeff Goldblum, Ralph Fiennes
-
Globurile de Aur 2013: Lincoln, Argo, Django Unchained - cele mai multe nominalizări
13.12.2012Lincoln, Life of Pi, Argo, Django Unchained, Zero Dark Thirty sunt producţiile nominalizate joi de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association/HFPA) la categoria "Cel mai bun film" a Globurilor de Aur. Lincoln conduce lista cu şapte nominalizări, Django Unchained şi Argo sunt la egalitate cu cinci, pe când Les Miserables, Silver Linings Playbook şi Zero Dark Thirty au câte patru. Atlasul norilor este marele înfrânt al serii, cu o singură nominalizare, pentru coloană sonoră. Actorul regizor Ben Affleck luptă pentru un Glob la categoria "Regie" cu prima femeie deţinătoare de Oscar, Kathryn Bigelow, cu maestrul Steven Spielberg, cu trăsnitul Quentin Tarantino şi cu temerarul Ang Lee. România nu este reprezentată anul acesta, După dealur... citeşte Taguri: Rise of the Guardians, Wreck-It Ralph, Frankenweenie, Brave, Hotel Transylvania, Cloud Atlas, Kon-Tiki, En kongelig affære, Amour, Chris Terrio
-
Cannes 2013: filmele americane cu şanse
04.12.2012Cel mai important festival de film al lumii este unul european, desfăşurat anual la Cannes, dar pentru că valorile culturii americane sunt intiparite in mintea publicului de pretutindeni, selectionerii aduc in fiecare an pe covorul roşu vedete de la Hollywood. Din fericire, starurile americane migrează în ultima vreme către filmele de autor, lăsănd la o parte producţiile comerciale, mai puţin ofertate din punctul de vedere al rolurilor. Iată ce producţii americane ar putea la anul să fie cap de afiş pe Croazetă.... citeşte Taguri: Sam Shepard, Zoe Saldana, Forest Whitaker, Willem Dafoe, Casey Affleck, Woody Harrelson, Christian Bale, Labor Day, Jason Reitman, Scott Cooper
-
Oscar 2013: actori cu şanse
20.11.2012În următoarele şase săptămâni toate premierele cu pretenţii la Oscar trebuie să-şi facă apariţia pe marile ecrane americane, pentru a deveni eligibile la premiile Academiei americane de film. La noi în ţară, premierele aşteaptă luna ianuarie sau chiar luna februarie, pentru a beneficia de buzz-ul unor eventuale nominalizări, dar jumătatea lui noiembrie este momentul perfect pentru a discuta posibilităţile la Oscar 2013. Începem cu actorii, mai ales că aici situaţia este în mare măsură clară. Află din slide-urile de mai jos cine s-ar putea regăsi pe lista celor cinci nominalizaţi la Cel mai bun actor principal.Tu cu cine ţii?Daniel Day-Lewis, LincolnA mai câştigat pentru My Left Foot şi, aproape două decenii mai târziu, pentru There Will Be Blood. Nu va f... citeşte Taguri: Promised Land, End of Watch, Django Unchained, Jean-Louis Trintignant, Amour, Arbitrage, The Sessions, Flight, Hitchcock, The Master
-
Familii speciale în filme
15.11.2012Saga Amurg: Zori de zi - Partea 2 se lansează vineri în cinematografe şi cu greu vei putea găsi o familie mai ciudată decât cea a Bellei (Kristen Stewart). Căsătorită cu un vampir şi devenită şi ea vampir, Bella îi dă naştere lui Renesmee, a cărei natură ciudată va provoca isterie în rândurile vampirilor din lumea întreagă. De parcă nu ar fi de ajuns, Renesmee şi vârcolacul Jacob dezvoltă o legătură eternă, unind o dată pentru totdeauna cele două rase aflate până atunci pe părţi opuse ale baricadei. În cinstea lor şi a finalului unei serii inexplicabil de populare, iată mai jos alte câteva familii speciale, ori sărite de pe fix, ori ciudate de-a dreptul! Care ţi se pare cea mai ciudată familie din filme? ... citeşte Taguri: Stanley Kubrick, Robin Williams, Danny Glover, Gwyneth Paltrow, Ben Stiller, Gene Hackman, Bill Murray, Christopher Lloyd, Danny Lloyd, Shelley Duvall
-
George Clooney, într-un SF al regizorului Misiunii imposibile
11.11.2012A încheiat recent filmările la Gravity, programat să intre în cinematografe anul viitor, şi un alt SF şi-a găsit loc în orarul său de lucru. George Clooney a fost abordat de către cei de la Disney pentru a face parte dintr-un proiect ale cărui detalii sunt momentan, secrete. The Hollywood Reporter a aflat însă că două nume de top ale Hollywood-ului au fost numite în scaunul regizoral, respectiv cel al scenaristului. Proiectul, al cărui nume de cod este 1952 – anterior fusese numit Tesla – este scris de către Damon Lindelof (Lost, Prometheus), iar la cârmă a fost numit Brian Bird (Mission: Impossible – Ghost Protocol). Filmul a fost asemănat, ca ton şi subiect, cu producţia despre invazia extraterestră a lui Steven Spielberg, Close Encounters of the Third Kin ... citeşte Taguri: Daniel Craig, Bill Murray, Close Encounters of the Third Kind, Steven Spielberg, Brian Bird, Mission: Impossible - Ghost Protocol, Prometheus, Lost, Damon Lindelof, George Clooney
-
George Clooney îl va regiza pe Daniel Craig în The Monuments Men
30.10.2012După nominalizatul la Oscar The Ides of March, George Clooney mai adaugă un titlu portofoliului său de regizor. Este vorba de The Monuments Men, o dramă în care a fost recent distribuit agentul secret ce face furori acum pe marile ecrane, Daniel Craig. Potrivit Variety, alături de Craig a fost adăugat listei deja impresionante de actori şi Bill Murray – distribuţia îi mai cuprinde pe Cate Blanchett, Paul Giamatti, Jean Dujardin şi John Goodman. Filmul, a cărui acţiune este plasată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, va avea în centru un grup de istorici de artă şi curatori care reuşesc, în ultimele zile ale „domniei” lor, să recupereze o mulţime de opere de artă furate de nazişti. Filmul are la bază cartea lui Robert M. Edsel, The Monuments Men: A... citeşte Taguri: Good Night and Good Luck., The Artist, John Goodman, Jean Dujardin, Paul Giamatti, Cate Blanchett, Bill Murray, Daniel Craig, George Clooney, The Ides of March
-
Zâmbăreţul Richard Dreyfuss
29.10.2012Cel mai recent l-ai văzut în Red (şi, într-un cameo-omagiu la Jaws, în Piranha): Richard Dreyfuss nu mai este pe un val la fel de înalt ca acum câteva decenii, când apărea în câteva dintre cele mai populare filme ale perioadei, dar asta nu înseamnă că nu are proiecte noi şi interesante. Posesor al unui şarm incontestabil, Dreyfuss a făcut carieră în comedia de familie, a câştigat un Oscar, are rolul principal într-unul din blockbusterele de referinţă ale istoriei şi atâţia fani încât poate da şi la alţii. La mulţi ani, Richard Dreyfuss!A început să-şi facă un nume la sfârşitul anilor '60 şi la începutul anilor '70, când apare în seriale de televiziune, dar şi pe Broadway. Primul său rol îl are în The Graduate/Absolventul, filmul care îl transf... citeşte Taguri: The Goodbye Girl, Adrien Brody, Close Encounters of the Third Kind, Jaws, Bill Murray, George Lucas, Steven Spielberg, Richard Dreyfuss
-
Staruri care-şi râd de ele însele
15.07.2012Ted se va dezlănţui vineri cu o serie de cameo-uri absolut hilare (poţi citi o cronică AICI), ceea ce ne-a făcut să ne gândim la alte staruri cu simţul umorului, care acceptă să se autoparodieze, uneori în moduri extrem de puţin flatante, în filme pentru marele ecran.Cel mai recent exemplu este Dictatorul, cu Sacha Baron Cohen în rolul generalului Aladeen. Unele dintre gagurile puse la cale de Cohen cu echipa sa de scenarişti se învârt în jurul prostituţiei la nivel înalt, iar întrebarea este ce star ar accepta să facă sex în schimbul unei sume exorbitante de bani. În dormitorul lui Aladeen un întreg perete este ocupat de fotografii cu celebrităţi care au trecut prin patul dictatorului (printre exemple Lindsay Lohan, Halle Berry, Oprah Winfrey şi Arnold Schwarz... citeşte Taguri: Johnny Depp, Liam Neeson, Daniel Radcliffe, Orlando Bloom, Samuel L. Jackson, Ben Stiller, Patrick Stewart, The Reader, Extras, Megan Fox
Articole 41 - 60 din 93
Categorii articole
Gossip
-
Mikey Madison spune "nu" unui rol pe care alte actriţe ar fi în stare să se bată
Actriţa premiată cu Oscar se ţine departe de o franciză celebră, dar şi de... Ryan Gosling - Martin Scorsese face o dezvăluire şocantă
- Manifestanţii pro-Palestina îi strică lui Gal Gadot un moment de recunoaştere în carieră
- Gwyneth Paltrow revine la actorie pentru scenele de sex cu un actor cu 23 de ani mai tânăr?
- "Eu m-am maturizat, voi se pare că nu!" Millie Bobby Brown le răspunde celor care îi critică alegerile
Ştiri cinema
-
De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...
La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată - Şeful Netflix spune că mersul la cinema e "demodat". Are dreptate?
- E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri
- Hoții de subiecte invită tinerii la cinema si oferă premii educative
- Bântuit de 7 secunde din Singur acasă 2: cea mai arzătoare dorinţă a lui Chris Columbus
Producţie
-
Nu stă o clipă: Tom Cruise este "cel mai influent bărbat din lume" în noul film al lui Alejandro G. Iñárritu
Poate că noul film nu are încă un titlu oficial, dar afişul său va fi plin de nume celebre - Johnny Depp, reacceptat la Hollywood?
- Ea este Elizabeth dintr-un Mândrie şi prejudecată "pentru noua generaţie"
- Robert Pattinson, antagonist hermafrodit în Dune 3?
- Începe producţia unui nou film James Bond, dar... fără James Bond
Cronică
-
Vânătorul de animale pierdute și elefănțica Murătură – Hitpig: purcelușul detectiv
Purcelușul antropomorf Hitpig și-a făcut un renume din înapoiarea animalelor către stăpânii lor. Însă o întâlnire cu o elefănțică entuziasmată îl va face să realizeze că și-a înțeles greșit menirea. - Filmul influencerilor nu e așa prost cum s-ar putea crede – Buzz House: The Movie 2
- O prietenie ieșită din comun – Un panda pe nume Moon / Moon the Panda
- Un basm ceh în stil Disney - Prințesa și grădinarul / The Proud Princess
- Netflix, în loc de The Electric State de ce nu faci 20 de North of North?
Dosarele X
-
Viitorul e aici: se lansează primul film dublat vizual cu ajutorul AI
În 2025, priveşti cerul, cerul te priveşte înapoi şi îţi şi vorbeşte pe limba ta - Le pronunţi corect numele? 15 actori cu nume "dificile"
- Rachel Zegler, pusă la zid pentru eşecul lui Snow White
- La Hollywood, casa săracului arde mai repede ca cea a bogatului
- Avalanşă de remake-uri: American Psycho, Tangled, Another Round
Filme de urmărit la TV
![]()
Duna
22:35
|
On the Waterfront(1954)Pe chei
|
![]()
Warner TV
22:50
|
Constantine(2005)Constantin
|
![]()
National TV
21:00
|
In the Name of the King: A Dungeon Siege Tale(2007)În numele regelui
|
CineCloud
Snow Flower and the Secret Fan
Rebelde
Imagine That
Bethany Joy Lenz
4 luni, 3 săptămâni și 2 zile
The Dying of the Light
Sistemul nervos
Parker Posey
Leigh-Allyn Baker
Youth Without Youth
The Big Short
Death at a Funeral
Rebecca De Mornay
Farrah Fawcett
Lajja
Adrian Pasdar
Păcală
The Last Song
La strada
Katherine Waterston
Push
Unpregnant
Gloria Stuart
Alexandra Dinu
Diaz: Don't Clean Up This Blood
The Saint
My Super Ex-Girlfriend
Bar Paly
25th Hour
Ticker
Filme pe genuri
- Acţiune
- Animaţie
- Aventuri
- Comedie
- Crimă
- Documentar
- Dragoste
- Dramă
- Familie
- Fantastic
- Film noir
- Horror
- Istoric
- Mister
- Muzică
- Muzical
- Război
- Romantic
- Scurt metraj
- SF
- Stand Up
- Thriller
- Western
- Taguri filme
- Taguri stiri
- Arhiva stiri
- Program TV
Premii filme
Filme noi
- Filme 2027
- Filme 2026
- Filme 2025
- Filme 2024
- Premiere cinema
- Filme la TV
- Filme pe DVD
- Filme pe Blu-ray
- Filme româneşti
- Filme indiene
Filme 2025
Index filme
Program cinema
Premiere cinema
În curând la cinema
- Thunderbolts*
- Rosario
- Motel Destino
- Buffalo Kids
- Kaptein Sabeltann og Grevinnen av Gral
- Shadow Force
- Sirenele: Secretul medalionului
- Marea pescuială
- Hurry Up Tomorrow
- Final Destination Bloodlines
- Maia - Portret cu mâini
- Mission: Impossible - The Final Reckoning
- Lilo & Stitch
- An Unfinished Film
- A Tooth Fairy Tale
- The Ritual
- Die Schule der magischen Tiere 3
- In His Own Image
- Ballerina
- Karate Kid: Legends
- Ozi: Voice of the Forest
- How to Train Your Dragon
- Den stygge stesøsteren
- Kontinental '25
- 28 Years Later
- Elio
- M3GAN 2.0
- F1
- En fanfare
Filme noi în SUA
- Fight or Flight
- A Big Bold Beautiful Journey
- Bring Her Back
- The Phoenician Scheme
- Materialists
- Naya Legend of the Golden Dolphin
- Jurassic World Rebirth
- Superman
- I Know What You Did Last Summer
- Smurfs
- The Fantastic Four: First Steps
- Experiment 77
- The Naked Gun
- The Bad Guys 2
- Freakier Friday
- Nobody 2
- Animal Friends
- Starbright
Program TV
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.
Află mai multe

Termeni şi condiţii | Contact | Politica de confidențialitate | A.N.P.C
Bill Murray