Sylvester Stallone va regiza continuarea lui Creed

de Cristina Grigore în 11 Oct 2017
Scenariul noii pelicule l-ar putea readuce în scenă pe Ivan Drago (Dolph Lundgren)

Ryan Coogler a reuşit în 2015 să aducă pe marile ecrane unul dintre cele mai bune reboot-uri ale unei francize de la Hollywood. Creed a însemnat revenirea lui Rocky – de această dată ca mentor al unui alt boxer talentat, jucat de Michael B. Jordan – iar rolul l-a pus pe Sylvester Stallone pe lista nominalizaţilor la Oscar. După cum a confirmat ieri pe contul său de Instagram (citat de Indiewire.com), starul de 71 de ani va continua seria atât ca protagonist şi scenarist, cât şi ca regizor şi producător.

Deşi o dată de începere a producţiei nu a fost confirmată şi de MGM, Stallone a declarat în septembrie că filmările vor începe în 2018.  În vară, el menţiona că a încheiat deja scenariul continuării (cel puţin o primă versiune a acestuia) şi că acesta l-ar putea readuce în scenă pe Ivan Drago – rivalul lui Rocky, interpretat de Dolph Lundgren. Nu a fost însă confirmat, deocamdată, faptul că acest scenariu va fi folosit pentru sequel (Stallone a imaginat scenariile primelor şase filme din serie; Creed l-a avut în echipă, la acest capitol, pe regizorul Ryan Coogler). 

Jordan va relua în sequel partitura lui Adonis Creed (fiul lui Apollo Creed). Creed a avut încasări internaţionale de 173 milioane de dolari.

Exploreaza subiecte similare:

Sylvester Stallone, Michael B. Jordan, Ryan Coogler, Dolph Lundgren, Creed, Creed II 

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells