Dublu nominalizat la Oscar şi star al unor filme de succes în anii '80 şi '90, Sylvester Stallone a revenit cel mai recent în atenţie cu ajutorul lui The Expendables, în 2010. Încasările producţiei care reuneşte câteva dintre cele mai populare nume ale filmului de acţiune i-a convins pe producători că o continuare merită făcută, iar la sfârşitul lunii august Sylvester Stallone, care azi împlineşte 66 de ani, se va dezlănţui în sequelul Eroi de sacrificiu 2.
Cot la cot cu Bruce Willis, Arnold Schwarzenegger, Jean-Claude Van Damme, Chuck Norris şi Dolph Lundgren, Stallone rezistă mult mai bine ca unii dintre aceştia, iar un onorariu de 15 milioane de dolari (atât primeşte pentru Eroi de sacrificiu 2) nu este de ici pentru un actor de 66 de ani, o vârstă nu foarte "sexy" pentru filmele de acţiune. Iar forţosul Sly nu dă niciun semn că ar încetini ritmul în următorii ani.
Anul acesta îi apare doar Eroi de sacrificiu, dar la anul pregăteşte două lansări, din care una are real potenţial de public. Este vorba de Bullet to the Head, în care va face echipă cu Jason Momoa, actorul din Conan 3D. Cei doi actori vor interpreta unul un asasin plătit, celălalt un detectiv, cele două personaje formând un cuplu insolit pentru a răzbuna moartea unor persoane apropiate, ucise de acelaşi om. În acest film aşteptat la începutul lui 2013 (dar deocamdată neconfirmat pentru România) o să-l revedem şi pe Christian Slater.
O distribuţie mai interesantă o are The Tomb, proiect aflat acum în post-producţie şi cu premiera programată pentru jumătatea lui 2013. Stallone va face din nou echipă cu Arnold Schwarzenegger, dar şi cu Vincent D'Onofrio, Jim Caviezel, Sam Neill şi Vinnie Jones. Stallone va fi Ray Breslin, un expert în tehnici de evadare care îşi foloseşte experienţa obţinută în diverse închisori de maximă securitate de pe glob pentru a crea o închisoare inexpugnabilă. Aşa cum probabil deja te aştepţi, i se înscenează o fărădelege şi este închis exact în închisoarea lui. Breslin nu trebuie doar să evadeze, ci şi să-l găsească pe cel care i-a pătat reputaţia.
Recent s-a aflat că Stallone are toate şansele să apară în Grudge Match, împreună cu Robert De Niro, care va trebui să-şi amintească de antrenamentele pentru Raging Bull, pentru că povestea se învârte în jurul a doi boxeuri de vârsta a treia care sunt convinşi să se mai implice într-un ultim meci, pentru a se răzbuna unul pe celălalt după ani de rivalitate şi ranchiună. Nu este vorba de un film de acţiune, ci de o comedie!
În afară de aceste proiecte aproape sigure, Stallone se luptă acum să-l resusciteze şi pe Rambo, într-o producţie intitulată Rambo: Last Stand. Scenariul este scris, dar deocamdată nu se ştie când ar putea începe filmările.

Părerea ta
Spune-ţi părereaSe mentine bine fata de alti actori mai tineri. Spre exemplu a imbatranit mai frumos decat Dolph Lundgren si Van Damme. Din pct meu de vedere cele mai bune filme sunt seria Rocky, Rambo si mai are filme excelente din care pot mentiona Driven in care joaca rol secundar, Expendables, Assassins, Cop land, the specialis, Demolition man, Cliffhanger, Victory, Oscar, Stop or my mother will shoot, etc. Am mentionat filmele care mi-au placut mie cel mai mult in care acest monstru sacru a jucat.