La aniversarea a 330 de ani de la nașterea dramaturgului francez Pierre de Marivaux, Muzeul Național al Literaturii Române din București (str. Nicolae Crețulescu, nr. 8) vă invită la audiția cu public a spectacolului „Surpriza dragostei” - marți, 20 februarie, de la ora 17.00. Ulterior, spectacolul va fi difuzat în premieră la Radio România Cultural - marți, 27 februarie 2018, ora 19.
Cu personaje care se revendică formal din commedia dell’arte, „Surpriza dragostei”, pe care Théophile Gautier o considera capodopera lui Marivaux, este o fermecătoare punere în scenă a frământărilor născute de sentimentul de dragoste, de la refuz la acceptare, de la reticență și mefiență la înflăcărare și încredere, într-un limbaj plin de culoare și expresivitate, în care stereotipiile commediei dell’arte sunt învinse de strălucirea stilului teatral atât de personal al lui Marivaux.
Traducere și adaptare radiofonică este realizată de Pușa Roth. Regia artistică: Vasile Manta. „Traducerea Pușei Roth, autoare și a inspiratei adaptări radiofonice a piesei, conferă echivalențe reușite ale expresiilor, contextelor, jocurilor de cuvinte din textul original, într-o montare semnată de regizorul Vasile Manta, care a pus în valoare generoasele partituri actoricești ale interpreților”, scrie Costin Tuchilă.
Distribuția:
Contesa – Crina Lință, Lélio – Mihai Mălaimare, Colombina, însoțitoarea contesei – Cătălina Mustață; Arlequin, valetul lui Lélio – Marius Rizea; Jacqueline, servitoarea lui Lélio – Manuela Ciucur; Pierre, amantul lui Jacqueline – Silviu Biriș. Redactor și producător: Costin Tuchilă. Regia de studio: Janina Dicu. Regia de montaj: Radu Verdeș și Dana Lupu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Spectacol sponsorizat de Societatea Comercială Direct Home Services Distribution Srl București.
Pagină de facebook Surpriza dragostei: https://www.facebook.com/Surpriza-dragostei-1945794519004684/
Despre Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux
Puţini scriitori au şansa de a-şi transforma numele în substantive, adjective, verbe devenite bunuri comune. De a face ca derivatele numelui lor să păşească dincolo de graniţele operei lor. Este cazul lui Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, normandul născut la Paris, la 4 februarie 1688, la 15 ani după moartea lui Molière şi plecat spre alte zări tot într-o zi de februarie, 12, a anului 1763, uitat şi izolat de lume. „Marivaudage” înseamnă de două veacuri „amabilitate preţioasă, limbaj galant.” Caracterizând un stil, adjectivul „marivaudé” a devenit sinonimul livresc pentru „rafinat, pedant, preţios, întortocheat, alambicat.” Cât despre verbul „marivauder”, inutil, poate, să amintim semnificaţia lui: „a imita stilul afectat al lui Marivaux”. „Îndrăgostit de teatru şi de adevăr, moralist fără a fi mizantrop, spectator lucid al unei lumi în schimbare, Marivaux a dorit să inventeze idei şi limbaje noi. Este ceea ce el numea a gândi în calitate de om”, scriu istoriile literare.
Nimeni până la Marivaux nu mai dăduse atâta importanţă, în teatru, iubirii, „romanul inimii”, cum o va defini Beaumarchais. Dar jocul dragostei este deopotrivă pentru scriitorul francez joc al întâmplării, al hazardului, pentru a cita titlul celei mai bune comedii a preţiosului dramaturg, jucată în 1730. Cazuistica revărsată pe scenă, blamată de unii, gustată de alţii, cu „rafinamentul dus până la şicană”, surâsul de salon contrastând cu bufoneria, ipostaza de precursor al feminismului l-au făcut pe Marivaux atât de agreabil spectatorului de pretutindeni, situându-l printre primii patru-cinci mari autori comici ai Franţei.
Marivaux pendulează prin registrele comediei pe care încearcă să o reînnoiască în totalitate. Comedia dragostei? Neliniştitul scriitor surprinde cu fineţe gesturi, relaţii interumane, secrete, măştile inimii omeneşti. Ştie ca nimeni altul să privească dragostea sub aspect comic şi, uneori cu un zâmbet subtil, alteori plin de sarcasm, să o supună unei analize minuţioase. Analiza lui psihologică, niciodată însă făcută la vedere, caută cu o plăcere imensă, poate chiar uşor diabolică, resorturile cele mai ascunse ale sentimentului. Frecvent, sub aparenţa unui joc de societate agreabil şi, până la un punct, decorativ, care încântă prin verva lui. Celebră a rămas o întâmplare din 1722. Intrând incognito în cabina actriţei Silvia Baletti, Marivaux îi citi cu spirit şi entuziasm textul piesei „Surpriza dragostei”, pe care ea tocmai îl învăţa. „Domnule, strigă actriţa, sunteţi Diavolul sau autorul?”
După o piesă în versuri, o tragedie și două comedii, Marivaux îşi îndreaptă atenţia spre Comedia Italiană, trupa sa preferată, alungată de Ludovic al XIV-lea, rechemată de Regent în 1716, trupă pentru care scrie comedii care îi impun treptat stilul, acela al unui explorator al tribulaţiilor amoroase, al „jocurilor” în egală măsură fericite şi crude. Odată cu „Surpriza dragostei” („La Surprise de l’amour”), Marivaux porneşte pe drumul creării genului personal de comedie psihologică. Devenise autorul preferat al trupei comedianţilor italieni, iar numele actorilor se regăsesc în piese. „Surpriza dragostei” s-a jucat în premieră în 3 mai 1722 la Hôtel de Bourgogne din Paris. Titlul va fi reluat în 1727: „A doua surpriză a dragostei”.
