Am pus mâna pe o comoară. Se mai prețuiește, oare, în ziua de azi o astfel de comoară? N-am să-mi bat prea mult capul cu o asemenea întrebare, căci n-am nimic de câștigat. Mai bine „mă risc”. Dacă macar o persoană din toți cei care urmăresc acest jurnal realizează ce e mai jos... sunt câștigătoarea unei satisfacții incredibile. În plus, le dau o mână de ajutor, sper, colegilor mei atât de ocupați zilele acestea cu redactarea lucrărilor de licență. Și, apropos de asta, promit să scriu săptămâna viitoare despre ce presupune conceperea unei astfel de lucrări, căci am strâns laolaltă informații prețioase.
Revin la comoară... Am dorit să culeg pentru viitorii tineri actori (dar nu numai) câteva recomandări bibliografice vitale. Am apelat, firește, la profesorii mei de la Arta Actorului și de la Istoria Teatrului Universal și Românesc. I-am rugat să motiveze îndrumările făcute, așa că pentru fila din această săptămână le sunt profund recunoscătoare. Și de aceea nu pot numi rodul acestei munci altfel decât comoară. Căci actorul trebuie să se instruiască în permanență, să fie mereu dornic să se înțeleagă și să se descopere și să-și mențină ageră și mintea, nu doar instrumentul, trupul.
Studentul la Actorie are la îndemână biblioteci întregi de cărți ce-i pot fi de mare ajutor să facă mai sigur primii pași în cariera artistică. Pe rafturile de la îndemână stau la loc de cinste volumele „Munca acorului cu sine însuși" - vol 1: „... în procesul de trăire" și vol 2: „... în procesul de întrupare" (de K.S. Stanislavski), dar am reușit să descopăr foarte multe recomandări care, la prima impresie, nu ar avea legătură neapărat cu actoria. Dar, ce, doar anumite lucruri au legătură cu această profesie? Actoria este despre viață, așa că nu este exclus nimic. Tot ce te ajută să înțelegi mai bine viața în sine e binevenit.
Profesorul meu de clasă, Conf. Univ. Dr. Șerban Puiu – regizor, a făcut câteva recomandări surprinzătoare: „Lebăda neagră, impactul foarte puțin probabilului" (de Nassim Nicholas Taleb) – pentru o mai matură și complexă analiză a vieții și a situațiilor de viață; „Dubla flacără, dragoste și erotism" (de Octavio Paz) și „Lecții despre iubire" (de Jose Ortega y Gasset) – ambele pentru a învăța să iubești (mai) complex; „Citadela" (de Antoine De Saint-Exupery) – pentru arta de a-ți construi viața cu sens; „Război și pace" (de Lev Tolstoi) – pentru înțelegerea spiritului materializat în istorie și în viața oamenilor și, mai important, pentru a depăși ideile naive despre motivul pentru care e important să fii erou; „Crimă și pedeapsă" (de F.M. Dostoievski) – pentru ca tinerii din ziua de azi să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși; „Repere pe drumul gândirii" (de Martin Heidegger) – pentru înțelegerea esenței operei de artă; „Prostia" (de Andre Glucksmann) – pentru conduită socială; „Partea diavolului" (de Denis de Rougemont) – pentru a găsi unde se află diavolul în jurul nostru.
Conf. Univ. Dr. Ana-Maria Nistor, profesoara mea de Analiza Textului Dramatic, Dramaturgie și Istoria Teatrului Universal, și-a adunat recomandările sale, într-un așa-numit „ABCdar" sau „mic instrumentar pentru tânărul actor, de purtat în rucsac non-stop". Ana-Maria Nistor explică și de ce a numit „ABCdar" acest îndrumar: A de la Aristotel (tatăl teatrului) și de la Artaud („Teatrul cruzimii" nu e un film horror), B de la Brecht (contemporanul nostru), de la Barba (ca să învățați să vă prețuiți rădăcinile), de la Brook (măcar și pentru prima frază din „Spațiul gol"), C de la Chekhov. Michael Chekhov - un fel de Stanislavski de buzunar, american style, D de la Diderot (care-i conține pe cei de secol 20), de la Dodin (pentru respectul față de tradiție și valoarea ei azi), iar E de la Eco (care nu a scris doar „Numele trandafirului").
„Orice metodă vreți să învățați, în funcție de afinitățile voastre, practicați-o temeinic, până la capăt. Odată ajunși aici, continuați cu alta, diferită, complet diferită dacă se poate. Apoi, iarăși, până când veți ști cine sunteți și care e vocea voastră cea adevărată. În tot acest timp veți fi înțeles că oamenii și cărțile își dau mâna peste vreme, complementari, nu opuși, mereu în dialog și veți mulțumi că nu sunteți singuri, ci unici. Vânt bun!", a mai completat Ana-Maria Nistor.
Comoara este completată de Conf. Univ. Dr. Maria Zărnescu, care ne-a spus: „«În nici o instituție de învățământ nu poți deveni un om cultivat» - susţinea scriitorul Mihail Bulgakov în «Viața Domnului» de Molière. Dar adăuga că poți deveni «un om disciplinat, dobândind o deprindere care-ți va fi de folos în viitor, când, în afara pereților acelei instituţii, te vei ocupa de cultivarea propriului spirit». Pentru asta: «Maestrul şi Margareta» de Bulgakov şi piesele lui Molière, fireşte. De ce? Pentru că «doi şi cu doi fac patru, iar patru şi cu patru fac opt». Şi cele ale lui Caragiale, pentru că «nu teatrul în care se joacă bune piese e un teatru bun; bun teatru este acela în care se joacă piesele bine». Pe Cehov - pentru că «rolul unui artist este de a pune întrebări, nu de a răspunde la ele», cât despre Shakespeare... «restul e tăcere». Aş mai trece pe lista lecturilor esenţiale cartea «Homo ludens» de Johan Huizinga, o demonstraţie că jocul este un fenomen de cultură, iar omul care se joacă stă alături de cel care făureşte - homo faber. Apoi «Revolta maselor» de José Ortega y Gasset, pentru a nu deveni, la rându-ne, oameni-masă, şi «Din psihologia poporului român» de Dumitru Drăghicescu, pentru a înţelege mai bine sufletul românesc, în calităţile, dar, mai ales, defectele sale - aceleaşi de secole, înfricoşător de actuale. În fine, l-aş mai adăuga aici pe Zeami şi-ale sale «Şapte tratate secrete de teatru Nō», pentru ca Actorul să descopere calea către floare, iar Teatrul să nu piardă bătălia cu timpul".
A contribuit la realizarea acestei comori și Lector Univ. Dr. Florin Kevorkian – actor și regizor. „Recomand «Război și pace» (de L.N. Tolstoi) – pentru măreția și profunzimea analizei relațiilor omenești în societate, în fața situațiilor-limită; «Idiotul» (de F.M. Dostoievski) – pentru forța de netăgăduit a autorului de a analiza profunzimea spiritului și a sufletului omenesc. În plus am ales «Idiotul» și nu «Frații Karamazov» sau «Crimă și pedeapsă», pentru a-i învăța să descopere OMUL BUN, sufletul omului generos, considerat bolnav de membrii unei societăți, înjunghiați de legi animalice, închiși în frâu de uzanțele sociale. Recomand poezii de Mihai Eminescu – pentru accesarea valorilor naționale, a spiritului local, a valorilor omenești universal valabile. În Eminescu găsești, de asemenea, principii înălțătoare și legăturile necesare oricărui artist, între Pământ și Cer, între Trecut și Viitor, între ce este trecător și pauper și ceea ce este fundamental, toate prin sentimentul iubirii... Iubirea hristică, iubirea de om-om, iubirea om-natură, iubirea omului pentru frumos, indiferent de ce formă ar lua acest frumos. Un roman sugestiv, fundamental, al fiecărei culturi și naționalități, pe care îl va străbate studentul-actor de-a lungul rolurilor pe care le va aborda ar putea fi «Don Quijote«» (de Miguel de Cervantes) – pentru cultura spaniolă, «Infernul» (de Dante Aligheri) – pentru cultura italiană, iar pe listă ar trebui să se regăsească și autorii Honoré de Balzac, Albert Camus, Guy de Maupassant – pentru cultura franceză, Paulo Coelho – pentru civilizația sud-americană. Un scriitor poate crea o cunoaștere bună a spiritului unui popor. Trebuie citită Viola Spolin, e cea mai simplă și pe înțeles posibilă. Consider că e, de fapt, prima care ar putea fi citită. E cap de listă pentru profesorii de actorie, fiind una dintre cele mai simple modalități de transpunere într-o situație scenică sau cinematografică. Face trecerea simplă și directă dinspre actor înspre personaj și situația lui – cine sunt, unde sunt, ce am de făcut –, în plus existând un punct de concentrare, ca o supratemă. E foarte importantă și Stella Adler – pentru că este urmașa stoică a principiilor lui Stanislavski, chiar și după ce acesta le modificase, prin prisma unor întâlniri multiple cu alți pedagogi europeni marcanți ai domeniului – Vsevolod Meyerhold, Yevgeny Vakhtangov, Bertolt Brecht – mai ales «Actorul marionetă», Sanford Meisner – pentru că își asumă cunoașterea stanislavskiană a personajului, dar și relaționarea diferită, în funcție de parteneri diferiți, pe temele deja date și Michael Chekhov – pentru că a fost cel mai bun student al lui Stanislavschi și a practicat tehnica radiantă și a descoperit gestului psihologic. E foarte bun în exercițiile sale, pentru descoperirea drumului artistic, dinspre personaj literar dramaturgic, înspre asumarea acestuia de către actor, atât în jocul scenic, cât și în cel cinematografic. Abia acum acest prim manual de învățare a principiilor actorului scris de Stanislavski – «Munca actorului cu sine însuși«» poate fi înțeles pe deplin".
