Suicide Squad: cinci posibile direcții ale poveștii

de Gloria Sauciuc în 21 Iul 2015
Suicide Squad are premiera în România peste un an, mai exact pe 5 august 2016

Trailerul pentru Suicide Squad s-a lansat la Comic-Con, așadar știm la ora actuală cum arată distribuția. Dar care va fi povestea. Iată câteva titluri de benzi desenate, via EmpireOnline, care pot pregăti publicul pentru film, indicând posibilele direcții către care ar putea evolua povestea.

Baptism of Fire (Botezul Focului) - Suicide Squad Vol. 1 1-2

Primul volum dintre titlurile anilor 1980, scris de către John Ostrander, principalul autor, a adus personaje care au evoluat din anii 50 și până la ora actuală. În scenariu, Task Force X luptă împotriva Jihadului (de data asta, e vorba de o grupare teroristă dintr-un stat fictiv, Qurac, și nu ceea ce se înțelege în realitate). Suicide Squad, alertată cu privire la existența acestuia, se infiltrează în cartierul general al acesteia și ucide mai mulți membri. Așa ia naștere rivalitatea între Rustam, conducătorul Jihad și Rick Flag junior.

The Coils Of the LOA (Suicide Squad Vol. 1 37-39)

Unul dintre titlurile la care scenaristul și regizorul David Ayer a făcut referire în materialele sale, acesta este un scenariu care surprinde Suicide Squad pe punctul de a fi desființată datorită tacticilor de lup singuratic ale Amandei Waller (Viola Davis în film). Ravan, un fost membru al Jihad, recrutat între timp de către Suicide Squad, Deadshot (în film - Will Smith) și Poison Ivy (care nu apare în film), sunt trimiși să lichideze membrii LOA, care pun la cale să constituie o armată de zombie. Desigur, aceștia trebuie să fie opriți de cineva, deși lucrurile merg puțin neprevăzut pentru Waller atunci când trei membri ai echipei - cărora li s-a promis o eliberare anticipată în schimbul serviciilor lor - se fac nevăzuți după misiune, ceea ce duce la arestarea lui Waller. Desigur, ea știe să se elibereze din orice încurcătură.

Suicide Squad: From the Ashes (Vol. 3 1-8)

Cu toată popularitatea eroilor negativi, nu e simplu să urmărim numerele mai vechi ale benzilor desenate, cele care pot face pe cititori să înțeleagă mai bine personajele, înainte de premiera de anul viitor a filmului. În primele trei numere de după întoarcerea sa, John Ostrander reușește să prezinte sfârșitul (dar numai aparent) al lui Rick Flag - cel care a reușit să își însceneze propria moarte, a fost salvat de către vechiul său rival Rustam și a reușit să părăsească insula Skataris, cea plină de dinozauri. Înapoi în Suicide Squad, Flag îi va conduce pe eroi într-o misiune în conglomeratul Haake-Burton din Dubai (cumva compania americană de petrol Halliburton care activează în Orientul Mijlociu), care Hakke/Burton a pregătit o armă virală nouă și rapidă. Însă, ca în orice altă misiune a echipei, urmează să piardă câțiva membri atunci unul dintre ei îi trădează conducerii companiei.

Suicide Squad (Vol. 4)

Deși titlurile noi - acelea create de către scenaristul Adam Glass și de către graficienii Federico Dallochio și Ransom Getty - nu au ajuns la aceeași popularitate precum benzile desenate semnate de către Ostrander, merită totuși citite de către fani măcar pentru a vedea cum Harley Quinn (Margot Robbie, în film) face parte din poveste, urmând rebrandingul întregii serii sub numele The New 52, pentru care compania a lansat din nou toate titlurile aflate în pregătire. În noua serie, Amanda Waller strânge, din nou, condamnați din închisoarea Belle Reve (care va apărea în film), îi va antrena și îi va recruta în rândul Suicide Squad.

Cine sunt finaliștii? Quinn, Deadshot și King Shark, cel care ar trebui să fie jucat în film de către Raymond Olubawale. Misiunile lor cuprind lupta împotriva a Crime Syndicate of America și a dușmanului lor obișnuit The Thinker, numele folosit de către mai multe personaje din universul DC Comics, dar și a lui Clifford Carmichael, recrutat în echipă, dar mereu punând la cale rebeliuni și trădări.

Dacă urmărim să descoperim mai multe despre unele personaje, am putea încerca să căutăm în benzile desenate Batman: Mad Love, care explorează relația dificilă între însuși Joker (Jared Leto în film) și Harley Queen. Noul Batman:The Animated Series, o producție semnată Bruce Timm și Paul Dini, o prezintă pe Harley și îi urmăresc povestea: psiholog de succes, ea se îndrăgostește de unul din maleficii săi pacienți și i se alătură în planurile acestuia.

De asemenea, să aruncăm o privire asupra Secret Six, în care va apărea personajul lui Will Smith, Deadshot. Ca și alte benzi desenate cu Suicide Squad, nici acestea nu s-au mai tipărit.

Să privim și asupra diverselor înfățișări ale Joker-ului, mai ales că el este subiectul mai multor benzi desenate. Nu se știe cât de mult din Joker va apărea în film, însă din trailer reiese că este la înălțimea trucurilor sale.

Exploreaza subiecte similare:

Suicide Squad, Viola Davis, Will Smith, Margot Robbie, Jared Leto

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 22 iulie 2015 11:50
cam incalcita poveste...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells