Studiourile Disney interzic fumatul în filmele pentru copii

de Cristina Grigore în 16 Mar 2015
Pentru a respecta acurateţea istorică, personajele reale cunoscute vor apărea totuşi fumând în producţiile companiei

Din producţiile nerecomandate copiilor sub 13 ani vor lipsi de acum scenele în care apar fumători sau este reprezentat actul fumatului, scrie publicaţia The Telegraph. Interdicţia este valabilă şi pentru companiile de producţie cinematografică aflate sub egida Disney: Marvel, LucasFilm şi Pixar, se mai menţionează în comunicatul emis.

Cu toate acestea, regula nu se va aplica în cazul filmelor în care fumatul reprezintă un element al acurateței istorice ce are de-a face cu reprezentarea unei figuri populare din trecut, precum Abraham Lincoln.

„Am hotărât să extindem politica aceasta referitoare la interzicerea fumatului în mai producţiile ce poartă marca noastră. Însă, de exemplu, dacă facem un film despre Abraham Lincoln, care a fost un fumător înrăit, considerăm că scenele în cauză sunt acceptabile”, a explicat preşedintele Disney, Bob Iger.

„În ceea ce priveşte însă noile personaje ce vor fi create pe filmele pentru copii viitoare ale companiei, sub oricare dintre mărcile achiziţionate de noi, vom interzice categoric fumatul”, a adăugat el.

Printre personajele care au apărut fumând în peliculele Disney se află antagonista din 101 Dalmaţiei, Cruella De Vil, omida din Alice in Wonderland şi Pinocchio.

Exploreaza subiecte similare:

101 Dalmatians, Alice in Wonderland, Pinocchio

Alte știri din cinema

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Chris Hemsworth despre rolul din Furiosa: Saga Mad Max: ”Este un vis devenit realitate”

Chris Hemsworth îl interpretează pe Dementus, personajul principal negativ din ceea ce se anunță a fi un spectacol cinematografic de neratat

Părerea ta

Spune-ţi părerea
XShadowX pe 16 martie 2015 10:22
Foarte bine ! O masura foarte buna pentru a nu incuraja si tenta copiii
cosmin742000 pe 16 martie 2015 12:15
Deci interzic fumatul dar nu il interzic , oricum fumatul in desene animate mi se pare o problema minora (in afara de Popey Tom si Cruella nici nu prea imi vin in minte personaje fumatoare.Problema adevarata este violenta desenelor animate.
radurex25 pe 16 martie 2015 22:15
numai de le-ar interzice si in lumea reala

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells