Strainii din cinematografia franceza

Institutul Francez din Bucuresti, vă invită,
între 11-13 ianuarie, la sala Elvira Popescu,
la ciclul de filme:


“Străinii din cinematografia franceză”

Încă din anii ’20, cinematografia franceză s-a deschis realizatorilor veniţi din străinătate, care din cauze economice sau explicit politice nu-şi puteau exercita profesiunea. Unii regizori au stat la Paris doar pe durata unei filmări (Billy Wilder, Fritz Lang), alţii au fost invitaţi pentru a realiza o coproducţie (mulţi dintre ei italieni), unii dintre ei rămânând aici definitiv. În toate cazurile, deschiderea a fost fecundă.

Programul proiecţiilor
Vineri 11 ianuarie
ora 17.30 - De la Mayerling la Sarajevo (1940), de Max Ophüls (89 min)
ora 19.15 - Mr. Klein (1976), de Joseph Losey (122 min)
ora 22.00 - Vânatoarea de fluturi (1992), de Otar Iosseliani (115 min)

Sâmbata 12 ianuarie
ora 15.30 - Noaptea de la Varennes (1982), de Ettore Scola (150 min)
ora 18.30 - Danton (1983), de Andrzej Wajda (136 min)
ora 21.00 - De la Mayerling la Sarajevo

Duminica 13 ianuarie
ora 15.30 - Mr. Klein
ora 18.00 - Vânătoarea de fluturi
ora 20.15 – Danton

Tarif : 25.000 lei.



DE LA MAYERLING LA SARAJEVO de Max Ophuls (1940), 89 min

Regia: Max Ophuls
Scenariul: Curt Alexandre, Marcelle Maurette, Jacques Nathanson şi Max Ophuls, după o idee de Carl Zuckmayer
Imagine: Curt Courant şi Otto Heller
Muzica: Oscar Strauss
În distribuţie: John Lodge (arhiducele Franz-Ferdinand), Edwige Feuillère Sophie Chotek), Gabrielle Dorziat (arhiducesa Maria-Teresa), Jean Worms (împăratul Franz Joseph).

Atunci când Ophuls a început turnarea filmului, în iulie 1939, nu dorea să realizeze o continuare a filmului Mayerling, cât să evoce cauzele unui conflict care era pe punctul de a se repeta cu Germania nazistă. Mobilizarea a întrerupt turnările, care au fost reluate în februarie 1940.

Filmul descrie viaţa de la curtea vieneză de la moartea misterioasă a lui Rudolf de Habsburg la Mayerling, succesorul lui Franz Josef, la asasinatul arhiducelui Franz-Ferdinand la Sarajevo. O poveste plină de romantism.



DOMNUL KLEIN de Joseph Losey (1976), 122 min.

Regia: Joseph Losey
Scenariul: Franco Solinas
Imagine: Garry Fischer
Muzica: Egisto Macchi şi Pierre Porte
În distribuţie: Alain Delon, Jeanne Moreau, Suzanne Flon, Michel Londsale
Producători: Raymond Danon şi Alain Delon

Pentru Losey, ne era important să emoţioneze spectatorii, evocând istoria evreilor, nici să redeschidă dosarul genocidului nazist, ci să creeze o lume minerală, ascuţită ca o lamă, străbătută de culoare ce te înfioară, ce duc către anticamere kafkaiene. Losey realizează o descriere, în acelaşi timp lucidă şi onirică, a unui univers în care indiferenţa şi egoismul tolerează vecinătatea coşmarului. În labrintul d-lui Klein, cu lepra nazistă care se întinde pe ziduri, cu miasmele sale irespirabile, toţi sunt contaminaţi. Această poveste fantastică descrie mecanismele antisemitismului într-un mod mai impresionant decât o face un studiu istoric.

Paris 1942. Robert Klein este un alsacian pentru care ocupaţia nazistă nu e decât un prilej de a se bucura de existenţa sa fără griji. Într-o zi, primeşte un ziar evreiesc şi descoperă că este înregistrat la Poliţie. O persoană cu acelaşi nume se foloseşte de el pentru a se ascunde. Domnul Klein începe să caute adevărul, mai întâi pentru a se apăra, apoi din curiozitate, sfârşind prin a-şi asuma destinul ce i-a fost pregătit.




NOAPTEA DE LA VARENNES de Ettore Scola (1982), 150 min.

Regia: Ettore Scola
Scenariu: Sergio Amidei şi Ettore Scola
Imagine: Armando Nanuzzi
Productie: Gaumont (Paris) - Opera Film (Rome)
În distribuţie: Marcello Mastroianni (Casanova), Harvey Keitel (Tom Paine), Jean-Louis Barrault (Restif de la Bretonne), Hanna Schygula (Contesa de la Borde), Michel Piccoli (Ludovic al XVI-lea), Eleonore Hirt (Maria-Antoaneta), Daniel Gelin (de Wendel).

Diligenţa, acest vehicul-microcosmos al societăţii noaste circulă încă. Între două peripeţii, el constituie un cadru cum nu se poate mai prielnic pentru conversaţie. Înăuntrul ei se regăseşte tot spiritul epocii. Se vorbeşte despre despre libertate, egalitate, despre meritele Vechiului şi Noului Regim. Tonul ne reaminteşte că Revoluţia franceză a avut loc în secolul al XVIII-lea. Sunt omagiaţi polemiştii şi enciclopediştii. Impresia dominantă, atât de rară în zilele noastre, este cea a unei imense plăceri. Pasagerii cântă “Don Giovanni”…Este vorba despre filmul cel mai documentat asupra istoriei Franţei, cel mai inteligent, care reflectă cel mai fidel obiceiurile, costumele, ambianţa.

O întâlnire, într-o zi de iunie 1791, se întâlnesc iluştrii pasageri ai unei diligenţe, precum scriitorii Restif de la Bretonne şi Tom Paine, cu un Casanova bătrân, pe drumul pe care familia regală încearcă să fugă de Revoluţie. O fantezie istorică care se temină la popasul de poştă de la Varennes, une familia regală este în stare de arest.




VÂNĂTOAREA DE FLUTURI de Otar Iosseliani (1992), 115 min.

Scenariul şi regia: Otar Iosseliani
Imaginea: Wiliam Lubtchansky
Muzica: Nicolas Zurabichvili
Producţie: Pierre Grise Productions
În distribuţie: Narda Blanchet (Solange), Thamar Tarasachvili (Marie-Agnès), Alexandre Tcherkassov (Henri de Lampadère), Alexandra Libermann (Hélène), Emmanuel de Chauvigny (preotul).

La ţară, important e să-l trezeşti pe preot la timp pentru slujba de duminică, să ştii să pescuieşti crapi cu arcul, să te laşi pradă nostalgiei pentru Rusia imperială, când ofiţerii se masacrau în dueluri…Timpul satului nu este acelaşi cu timpul lumii sau cu timpul celorlalti. Iosseliani nu ezită să aducă şi un maharajah ieşit parcă dintr-o revistă ilustrată de dinainte de 1914.
Timp de două ore, Iosseliani ne dăruieşte un alt timp, o oază de tihnă, uşor amară. Contesa a murit, rechini veniţi de la Paris se luptă pentru moştenire, japonezii au cupărat castelul. Însă satul (geniuc loci) are o cultură proprie atât de puternică, încât îi poate copleşi şi pe aceştia, aşa cum a făcut-o cu ruşii albi. Bineînţeles că ne gândim la Tati, care se numea Tatişev, înainte de a veni, şi el, din vechea Rusie.

În Franţa zilelor nostre, două bătrâne doamne locuiesc într-un vechi castel plin de amintiri. Sunt înconjurate de prieteni, de profitori, de hoţi mărunţi, de anticari dubioşi, de japonezi. Au şi moştenitoare autentice, care într-o bună zi, vin de la Moscova.




DANTON de Andrej Wajda (1983), 136 min

Regia: Andrej Wajda
Scenariul: Jean-Claude Carrière, după “L’Affaire Danton” de Stanislawa Przybyszewska
Imagine: Igor Luther
În distribuţie: Gérard Depardieu (Danton), Wojcieh Psoniak (Robespierre), Patrice Chéreau (Camille Desmoulins), Roger Planchon, Anne Alvaro.

Pentru Wajda, Danton este victima primului proces politic din istoria modernă. Se poate face o paralelă cu fenomenul revoluţionar aşa cum era el în perioada stalinistă. Oare, omul devine victima împrejurărilor, virtutea politică are puterea de a ucide ?

Paris, toamna anului 1793. Se instaurează Teroarea. Robespierre vrea continuarea violenţelor până la semnarea păcii. Danton pledează pentru o încetare a agresiunii. Între cei doi are loc o confruntare. Danton este arestat şi ghilotinat pe 5 aprilie.