Dwayne "The Rock" Johnson a fost propus pentru un rol într-o nouă ecranizare inspirată din poveştile celor 1001 de nopţi.
Regizorul Chuck Russell, care a mai lucrat cu Johnson la The Scorpion King, îi va oferi cel mai probabil acestuia rolul lui Sinbad în filmul intitulat Arabian Nights, producţie ce se anunţă de pe acum a fi spectaculoasă. Şi asta pentru că The Rock nu este sigurul nume cunoscut din distribuţie.
Anthony Hopkins a semnat deja pentru rolul vrăjitorului malefic Pharotu, care a ucis-o pe iubita lui Sinbad, o sirenă, şi încearcă să-şi mărească puterea. Liam Hemsworth (Knowing) face şi el parte din distribuţie ca Ali Baba, un tânăr comandant militar care se aliază cu Aladin şi Sinbad pentru a o salva pe regina Şeherezada.
Scenariul Arabian Nights, semnat de Chuck Russell în colaborare cu Barry P. Ambrose, nu respectă mai deloc linia poveştilor din care a fost inspirat, fiind mai degrabă o combinaţie de personaje cunoscute, ale căror aventuri converg în aceeaşi direcţie. Pe scurt, filmul va spune povestea unui tânăr comandant care, după ce regele său este ucis, se aliază cu Sindbad, Aladin şi duhul din lampă pentru a o salva pe Şeherezada şi regatul ei de puterile întunericului.
Momentan nu se cunoaşte data de începere a filmărilor.

Părerea ta
Spune-ţi părereacam astea sunt sansele cand incerci sa schimbi ceva clasic dorind a face ceva nou dar cu anumite trasaturi ale clasicului.