Cea de-a cincea ediţie a Festivalului Internaţional al Producătorilor Independenţi s-a deschis miercuri seară, la Teatrul Naţional din Constanţa, în prezenţa unui public alcătuit din producători şi echipele filmelor în competiţie, studenţi, liceeni, plus jurnalişti. Actorii de pe scenă au servit publicul cu popcorn, apoi a început spectacolul "Before... The End... After", o compilaţie de proiecţii cu scene din filme, dans, muzică, în regia şi coregrafia lui Tunde Baczo, care a dansat alături de studenţii masteranzi ai UNATC. Charlie Chaplin, dar şi personaje din filmele sale, plus Stan şi Bran au urcat pe scenă, apoi actorii în carne şi oase au devenit personaje într-un film proiectat pe ecran. Spectacolul care a îmbinat şi elemente de cultură urbană contemporană, pe lângă scenele din filme clasice, a precedat proiecţia filmului Manuşi roşii, în regia lui Radu Gabrea. Filmul îl are în rol principal pe debutantul Alexandru Mihăescu, dar şi pe Andi Vasluianu şi Marcel Iureş.
Felix Goldschmitd (Alexandru Mihăescu) este arestat fără niciun fel de înştiinţare, şi cu colaborarea deplină din partea facultăţii pe care o urmează. Filmat aproape exclusiv indoor, Mănuşile... este povestea unui interogatoriu: ca în orice interogatoriu al securităţii, singurul obiectiv este probarea, nu cercetarea vinovăţiei. Şi tehnica de convingere pentru a colabora este atât abilă, cât şi mincinoasă: securiştii îl constrâng să-şi incrimineze fratele, apoi lasă de înţeles cum că acesta ar fi fost achitat (de fapt, fratele este executat).
Filmul arată tehnica de constrângere prin care securitatea îşi recruta turnătorii - prin şantaj, ameninţări şi promisiuni false, dar în baza unor scenarii care demonstrau vinovăţia unor grupuri indezirabile - iar saşii şi maghiarii au făcut parte din ele. Cei care au incriminat pe alţi nevinovaţi nu au făcut-o nici în faţa unor violenţe atroce, nici din ignoranţă sau răutate, ci printr-un concurs nefericit de împrejurări, bine orchestrat de securitate.
Felix este o victimă, un călău sau nici una nici alta? Filmul nu îşi propune să judece asta, spectatorul primeşte un îndemn la reflecţie. Povestea spune că "aşa s-au întâmplat lucrurile", şi nu îşi propune nici să îl incrimineze pe protagonist, nici să îl disculpe şi să îi demonizeze pe securişti (unii sunt prezentaţi în ipostaze umane). Victimele securităţii au ajuns în închisoare printr-un procedeu prea complex pentru a găsi cu uşurinţă vinovaţi.
Felix Goldschmidt este tânărul sas, proaspăt ieşit dintr-un sanatoriu. Datorită faptului că organizează un cerc literar şi posibil fiindcă e văzut ca veriga slabă a comunităţii de saşi, este arestat pentru a incrimina, ca martor, restul tinerilor saşi. Felix Goldschmidt nu intră neapărat într-o tipologie. Fără să fie obişnuit cu lumea închisorii, nu este slab şi nici neapărat naiv. Iniţial încearcă să evite să semneze declaraţia, însă aparatul securităţii este suficient de bine pus la punct încât să nu rateze. Flashbackuri - arată secvenţe din viaţa lui Goldschmidt în comunitatea săsească - prietenie, iubire, trădare, evenimente ale unei existenţe normale.
Personajul Vlad (jucat excelent de Vasluianu) este cel al unui comunist fervent, închis pentru un incident minor, dar căruia i se promite că va fi eliberat dacă strânge informaţii despre colegul de celulă, Felix Goldschmidt (jucat veridic de Alexandru Mihăescu). În perioada terorii staliniste (precum în timpul conducerii lui Gheorghiu Dej, dar şi în timpul lui Stalin însuşi în Rusia) în mod frecvent comunişti erau băgaţi la închisoare în urma unor acuzaţii aşa-zis politice, fie din cauza unor aşa-numite "erezii" doctrinare sau din răzbunări personale, dar unii aveau şanse de a fi eliberaţi mai repede dacă îşi turnau colegii de celulă.
Ca şi Vlad, Felix este adeptul comunismului, pe care însă nu-l îmbrăţişează din cauza clasei sociale din care provine (Felix este burghez) sau din oportunism, ci dintr-o naivitate la modul intelectual, venită din credinţa în principiile marxiste.Fără să facă parte din partid, el e dintre saşii care aderă la principiile comuniste, dar asta nu îi apără de persecuţii: "Voi, nemţii, aţi fost primii la fascism. Şi la comunism vreţi să fiţi primii?" De altfel, anchetatorii nu se arată interesaţi de orientările lui Felix-dacă nu ortodox comuniste, în orice caz de stânga.
Personajul lui Marcel Iureş este cel al demnitarului de dinaintea comunismului, urmărit acum ca inamic politic. O nouă tipologie apare în film sub forma preotului maghiar - omul care nu se dezice de credinţă şi nici nu acceptă sub vreo formă compromisul care i se propune.
Maiorul Blau (actorul Udo Schenk) este singurul anchetator cu veleităţi intelectuale, dar cu obiective la fel de perverse. Rafinat, foarte cult, vorbitor de limbă germană este el însuşi arestat la final, aşa cum observă fugitiv protagonistul - în comunism, nimeni nu este la adăpost de represiune, încearcă Gabrea să reafirme acest adevăr.
Legat de modul în care se portretizează lumea închisorii comuniste - gardienii şi securiştii de la anchetă sunt prezentaţi aşa cum îi descriu majoritatea relatărilor: oameni orientaţi să-şi confirme scenarii fictive, interesaţi doar de propria promovare şi "îndeplinirea planului" la condamnări. Radu Gabrea a făcut filmul şi din experienţa personală - el însuşi a fost închis la vârsta de 18 ani, în 1956. A primit o invitaţie din partea Ministerului de Interne, şi a rămas închis timp de câteva luni, povesteşte Gabrea la întâlnirea cu publicul de după proiecţie.
Adevăratul Felix, autorul romanului Manuşi roşii, Schlattner Eginald s-a născut într-o familie de saşi din Braşov; Schlattner este arestat în anii '50 (după ce fusese persecutat în mai multe rânduri, împreună cu întreaga familie, imediat după război) în circumstanţe identice cu cele din film, iar acţiunile protagonistului reflectă în detaliu biografia lui. Eliberat pentru scurt timp, este din nou închis într-o instituţie pentru boli psihice. Ieşit din închisoare şi ajuns simplu muncitor, după o perioadă de timp va ajunge să-şi finalizeze studiile, ajungând în cele din urmă la o situaţia materială bună în anii '70. Cu toate acestea, şi în pofida unor orientări de stânga în anii de dinaintea arestării, simte după vârsta de patruzeci de ani chemarea preoţiei, devenind după studii de teologie pastor în satul lui, între timp tot mai depopulat din cauza emigrării saşilor.
Debutul la aproape şaptezeci de ani cu romanele "Cocoşul decapitat" şi " Mănuşile roşii", pastorul Schlattner a devenit în mod paradoxal ţinta criticilor foştilor deţinuţi (datorită faptului că a admis că sub tortură a semnat declaraţii neadevărate). Totuşi, şi-a asumat integral vina, în acelaşi timp refuzând sistematic să părăsească România, spre deosebire de majoritatea etnicilor saşi.
Părerea ta
Spune-ţi părerea