Star Wars VII: ce vor fanii

de Ştefan Dobroiu în 23 Oct 2013
Vor asculta J.J. Abrams şi Disney de dorinţele fanilor celebrei francize?

Este unul dintre cele mai aşteptate seqeluri din 2015, an care nu duce deloc lipsă de premiere cu pedigree. Cu J.J. Abrams ales ca regizor şi Michael Arndt ca scenarist (Arndt a câştigat Oscarul pentru Little Miss Sunshine şi a fost nominalizat pentru Toy Story 3), fanii au toate şansele să fie surprinşi plăcut, dar asta nu înseamnă că producătorii filmului nu vor fi ţinta reacţiilor lor dacă nu respectă câteva doleanţe. Cei de la Total Film au luat pulsul batalioanelor de fani şi au încropit o listă cu prezenţele obligatorii cerute de aceştia.

În primul rând, Star Wars: Episode VII ar trebui să cuprindă o apariţie, în orice formă, a lui Anakin Skywalker/Darth Vader. Acesta a apărut în toate cele şase episoade anterioare şi merită o revenire, chit că ea poate avea forma unui flashback sau a unei fantome.

Săbiile laser trebuie să fie şi ele prezente. Într-un top al celor mai cunoscute şi populare arme, coloratele săbii laser cu siguranţă ar ocupa un loc fruntaş, iar fanii ar vrea să le vadă şi în sequel, mai ales că cu ajutorul lor se pot realiza coregrafii extraordinar de atractive din punct de vedere vizual.

Referiri la Forţă. Unele dintre cele mai populare citate sunt cele referitoare la atotprezenta Forţă, energia metafizică ce uneşte totul în universul ficţional adus pe ecran de George Lucas. „Forţa fie cu tine” este în topul celor mai iubite replici din întreaga istorie a cinema-ului.

R2-D2 şi C-3PO ar trebui şi ei să fie nelipsiţi din continuare, duo-ul robotic bucurându-ne cu reacţiile lor în toate celelalte şase filme ale seriei. George Lucas a declarat la un moment dat că o următoare trilogie ar putea renunţa complet la familiarele personaje umane, dar că cei doi roboţi îşi vor găsi cu siguranţă un loc în scenariu.

Pentru a întregi rândurile maşinăriilor, sunt toate şansele ca noul film să includă şi armate de droizi. Unele dintre cele mai spectaculoase imagini din primele/ultimele părţi ale francizei aveau în centrul atenţiei batalioane întregi de droizi gata să distrugă totul în calea lor. Cunoscută pentru extraordinara desfăşurare de forţe armate, seria nu ar avea decât de câştigat de pe urma unei bătălii în care cavalerii Jedi şi maşinăriile se află de părţi diferite ale baricadei.

Familia Skywalker ar trebui să aibă o apariţie consistentă. Membrii ei au fost eroii tuturor celor şase părţi de până acum, devenind unele dintre cele mai iubite personaje din toate timpurile. Zvonurile privind scenariul episodului VII sugerează că în centrul atenţiei ar putea fi noua generaţie Skywalker, doi adolescenţi frate şi soră, gata să apere idealurile pentru care au luptat Luke şi Leia.

Fanii mai cer creaturi gigantice, o luptă între cavalerii Jedi şi Sith, un personaj feminin puternic şi, desigur, topica întortocheată a simpaticului maestru Yoda. Pe listă se mai află liniile melodice extraordinare ale lui John Williams, compozitorul celebrului marş ce deschide seria, dar şi o poveste captivantă de dragoste, Chewbacca, planeta Tatooine şi familiara replică "I have a bad feeling about this".

Nu e de mirare că pe listă nu se află, în schimb, Jar-Jar Binks!

Ce ţi-ai dori să includă povestea din Star Wars: Episode VII?

Exploreaza subiecte similare:

Star Wars: Episode VII

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
BigRedMachine pe 23 octombrie 2013 14:26
Eu unul m-as bucura mult sa revad actorii din seria originala in tandem cu niste actori tineri, ar fi o combinatie de clasic cu nou. Bineinteles, mi-as dori sa-l revad pe Vader, e printre simbolurile genului SF cand vine vorba de personaje negative. Orice aparitie a lui m-ar incanta. Idem pentru Chewbacca si cei doi droizi.
rizea.alex70 pe 23 octombrie 2013 16:14
As vrea ca partea aceasta sa aiba parte de efecte speciale fabuloase,de un scenariu bun,si de o poveste captivanta de dragoste.
cosmin742000 pe 23 octombrie 2013 16:19
Eu vad ca fanii isi doresc reluarea primelor 3 parti :). Eu , ca fan al acestei serii ( singura serie SF care imi place mi-as dori foarte mult sa nu mai aiba urmari ( caci nu fac decat sa ii scada valoarea)
777L pe 23 octombrie 2013 22:39
De acord cu tine! Am revazut anul trecut intreaga serie si chiar daca citind seria Dune, vad multe lucruri inspirate de acolo, tot imi place Star Wars, insa la faza cu "noua generaţie Skywalker, doi adolescenţi frate şi soră", nu face decat sa se inspire mai mult din Dune, ceea ce e trist si plictisitor. Prevad o mare dezamagire, cu multe efecte speciale, desigur, in 3D.
cristi23 pe 23 octombrie 2013 17:28
ei bine se pare ca fanii cam stiu ce vor de la acest film.....eu sper doar sa iasa un film bun.....
kalamity pe 23 octombrie 2013 19:46
poate vor face despre thrawn. tin minte din carti ca povestea amiralului thrawn e superba plus ca se leaga de povestea din primele filme
vyydo pe 23 octombrie 2013 20:30
E greu sa faca o continuare dupa ce Luke invinge. Nu ar mai exista un personaj negativ la fel de puternic. Si nici inainte de "Amenintarea fantomei" nu se poate face, nu ar exista un motiv malefic. Deci doar intre cele doua trilogii se poate lucra si cel mai probabil vor arata luptele rebelilor, Han Solo si Leia.
unkn0wn pe 23 octombrie 2013 22:21
De abia astept continuarea, cele 6 parti vazut pana acum au fost fabuloase.
legiune pe 23 octombrie 2013 22:56
Numai aberatii, speram ca nu o vor da pe comercialism. Din pacate vom fi dezamagiti.
Han_Solo pe 24 octombrie 2013 09:49
Probabil va fi un film cu un buget de 200 milioane $. Cine intreg la cap ar face un film cu un asa buget doar de dragul artei? Cum sa nu faca un film comercial? Investeste tu o asemenea suma doar de amoru artei...
kalamity pe 23 octombrie 2013 23:40
cititi cartile star wars aparute si vedeti cu ochii vostrii... ca optiuni pentru povestile filmelor urmatoare sunt din plin
mara-jade pe 24 octombrie 2013 10:19
Oricate continuari se vor mai face, nu se vor ridica la valoarea celor sase si mai ales a episoadelor 4, 5 si 6. Personal as dori sa nu mai urmeze nimic pentru a nu strica frumoasa poveste creata de Lucas cu mult timp in urma ... intr-o galaxie indepartata...
alex_il_fenomeno pe 17 noiembrie 2013 16:23
Ar fi ceva inedit ca fanii sa influenteze povestea...

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells