Star Lord şi Thor, în panoplia de supereroi din The Avengers: Infinity War

de Cristina Grigore în 12 Apr 2016
The Avengers: Infinity War - Part I se lansează pe 4 mai 2018

Despre viitorul film The Avengers – Infinity War, ce va fi lansat în două părţi - s-a scris că va căpăta proporţii impresionante în ceea ce priveşte numărul personajelor introduse în scenariu – nu mai puţin de 67 de nume ale Universului Marvel. Printre aceştia s-ar putea afla Star Lord şi Thor, au lăsat să se înţeleagă Joe şi Anthony Russo în ultimul interviu acordat Comicbook.com.

Filmele au fost gândite ca punct culminant a tot ceea ce s-a petrecut până acum în universul cinematografic Marvel şi nu vreau să intru în amănunte ce ar putea strica publicului plăcerea de a le viziona, însă sunt un mare fan al peliculei lui James Gunn [Guardians of the Galaxy]. Şi eu, şi Joe, suntem încântaţi de ce a reuşit cu Gardienii Galaxiei. Star Lord este un personaj grozav, iar Chris Pratt un interpret extraordinar, aşa că am fi încântaţi să îl avem”, a spus Anthony Russo.

„Suntem entuziasmaţi să lucrăm şi cu Thor. Realizatorii pregătesc ceva cu adevărat interesant în Ragnarok [Thor 3], iar el va fi pus într-o situaţie deosebită şi, cred, de ceva profunzime. Cred că  motivaţia sa, după acest episod, va fi chiar una de ordin afectiv”, a mai explicat regizorul, care, a făcut anterior o sugestie, nu foarte clară însă, legată de faptul că întreaga echipă din Guardians of the Galaxy ar putea apărea în Infinity War.

Cele două parți ale The Avengers: Infinity War sunt programate să apară pe 4 mai 2018, respectiv 3 mai 2019.

Exploreaza subiecte similare:

Avengers: Infinity War - Part I, Guardians of the Galaxy, Chris Pratt, Thor: Ragnarok

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells