Spectre a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare explozie realizată vreodată într-o producție cinematografică

de Cristina Grigore în 11 Nov 2015
Pentru aceasta s-au folosit 33 de kilograme de explozibil și 8.418 litri de kerosen

Filmele Bond au atins multe recorduri, însă cele mai spectaculoase au legătură cu scenele de acțiune și cu ineditele lor cascadorii. Ultima dintre acestea a fost creată în Spectre - cea mai mare explozie declanșată vreodată într-un film - certificată ieri de Guinness Book și semnalată de indiewire.com.

Practic, explozia pentru care s-au folosit 33 de kilograme de explozibil și 8.418 litri de kerosen a fost coordonată de supervizorul efectelor speciale al filmului, Chris Corbould, în lipsa căruia s-au prezentat la Beijing, pentru a ridica documentul ce atestă recordul filmului, producătoarea Barbara Broccoli și starurile lui Spectre, Daniel Craig și Léa Seydoux.

Filmele James Bond au în comun această ambiție de a depăși barierele posibilităților cinematografice. Ultimul dintre aceste pelicule, Spectre, a captivat din nou publicul din toată lumea și asta, cu siguranță, se datorează în parte fenomenalelor cascadorii”, a declarat redactorul-şef al Guinness World Records, Craig Glenday. „Scena în care apare cea mai mare explozie înregistrată vreodată într-un film este spectaculoasă şi va rămâne pentru multă vreme de acum încolo unul dintre cele mai extraordinare momente din franciza Bond”, a adăugat acesta.

Printre cascadoriile Bond ce au ajuns în Cartea Recordurilor se mai numără secvenţa de bungee jumpig de pe cea mai înaltă structură dintr-un film (în Golden Eye, distanţa fiind de peste 220 de metri), cele mai multe rostogoliri ale unei maşini ca urmare a unei coliziuni (Aston Martin-ul DBS din Casino Royale, 2006 s-a rostogolit de şapte ori) şi cea mai lungă săritură cu o barcă cu motor dintr-un film (pe distanţa de 36,5 metri, în Live and Let Die).

Exploreaza subiecte similare:

SPECTRE, Casino Royale, Live and Let Die

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
cosmin742000 pe 11 noiembrie 2015 12:12
oare i-a trezit pe spectatori din somn? (explozia)
danny987 pe 11 noiembrie 2015 14:27
A fost slabuț filmul..:(
Costirik pe 11 noiembrie 2015 22:54
Probabil cel mai bun film Bond realizat vreodata;)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells