Cel mai bun film de ficţiune la Kinofest 2009 este Como Conoci A Tu Padre al lui Alex Montoya (Spania). Filmul care a câştigat competiţia de animaţie Kinofest 2009, dintre cele 82 de filme aflate în concurs, este Anhalter, realizat de Daniel Hopfner din Germania. Iar la secţiunea Micromovie filmul câştigator a fost Waiting Chairs, realizat de Ashwin Inamdar din SUA, acesta fiind ales dintre cele 52 de filme aflate în competiţie.
A treia ediţie Kinofest, singurul festival internaţional de film digital din România, s-a încheiat sâmbătă la The Light Cinema cu Gala de premiere a filmelor câştigătoare. Astfel, pentru fiecare din cele 3 competiţii de film (ficţiune, animaţie şi micromovie) a fost desemnat câte un film câştigător, fiind acordate şi câteva premii speciale.
Şi în acest an, Adobe Romania a susţinut excelenţa în artă şi creaţia digitală, oferind premiile pentru câştigătorii celor 3 competiţii Kinofest. Premiile constau în câte o licenţă Adobe CS4 Production Premium, folosit pentru crearea de producţii audio, video şi interactive.
În plus, la această ediţie a fost acordat un premiu de către reprezentanţii Cocor MediaChannel care constă în difuzarea pe mediafaţada Cocor, a trailerului unuia dintre scurtmetrajele înscrise în cele 3 competiţii de film, timp de o săptămână, între 25 şi 31 octombrie.
Tot sâmbătă a fost prezentat şi un top intermediar al celor mai bine clasate producţii din competiţia de scurtmetraj AVON Movie for Life, top obţinut din media punctajelor acordate de juriul profesioniştilor şi de publicul Kinofest prezent la proiecţia care a avut loc pe 22 octombrie. Voting-ul pentru scurtmetrajele înscrise în competiţie continuă online, până pe 31 octombrie, pe canalul dedicat de pe YouTube (www.youtube.com/users/avoncosmeticsromania).
Concursul se va termina pe 2 noiembrie, când vor fi anunţaţi cei 3 câştigători ai premiilor în valoare totală de 3.000 de euro.
Pe lângă gala de premiere, seara de sâmbătă a inclus şi competiţia de micro-filme, reprezentând producţii cu durata de maximum 120 secunde, dar şi o panoramă a creaţiilor absolvenţilor şcolii Gobelins, secţia animaţie - una dintre cele mai apreciate şcoli de animaţie din lume.
De-a lungul celor 3 zile de festival, Kinofest 2009 a prezentat peste 21 de ore de proiecţii, graţie celor peste 169 de filme din 20 de ţări aflate în concurs, precum şi selecţiei speciale şi secţiunii de best-of care au cuprins peste 40 de filme extra-concurs.
În fiecare seara de Kinofest, peste 300 de spectatori au răspuns invitaţiei de a vedea proiecţii speciale, panorame de film şi concerte de muzică indie (Les Elephants Bizzares şi Scout Astray) într-un maraton de care a durat de la ora 5 seara până după miezul nopţii. O mare parte din filmele din competiţie au fost prezentate în premieră în România, fiind producţii selecţionate sau/şi premiate recent la competiţii internaţionale importante (Oscar, Cannes, Sundance, Siggraph, Annecy, Tamper, Veneţia, OneDotZero, BitFilm etc).
