Rob Marshall (Chicago, 6 Oscaruri in 2003) a inceput sa caute actori pentru noul sau film, un muzical intitulat Nine. A gasit deja cinci interpreti, iar proiectul da semne ca va avea una dintre cele mai internationale distributii prezente in ultimii ani la Hollywood. Printre actorii care au semnat deja pentru Nine se afla Penelope Cruz, Javier Bardem si Marion Cotillard. Nine este un remake muzical al filmului lui Federico Fellini, Opt si jumatate, care s-a bucurat de un imens succes pe Broadway la mijlocul anilor '80, fiind repus in scena in repetate randuri. Lui Bardem i s-a oferit rolul lui Guido Contini, un regizor cu probleme creative provocate de prea multele femei din viata sa. Cotillard (care si-a mimat rolul din La Vie en Rose, dar este de fapt o cantareata foarte apreciata) va interpreta rolul sotiei lui Contini, iar Cruz (foto) va fi amanta acestuia. Marshall si-o doreste in film si pe vechea sa colaboratoare din Chicago, Catherine Zeta-Jones (aceasta a primit Oscarul pentru rol secundar), in rolul muzei regizorului, in timp ce Sophiei Loren i s-a propus sa o interpreteze pe mama lui Contini. Pana la inceperea filmarilor la noul muzical, Javier Bardem va pregati premiera unuia dintre cele mai asteptate filme ale sfarsitului de an in Statele Unite: ecranizarea celebrului roman al lui Gabriel Garcia Marquez, Dragostea in vremea holerei. Aici Bardem interpreteaza rolul don juanului Florentino Ariza, in timp ce Giovanna Mezzogiorno este a doua jumatate a acestei frumoase si longevive povesti de dragoste.
