Sofia Coppola isi va face debutul in regia de opera cu piesa Manon Lescaut de Puccini. Evenimentul va avea loc in stagiunea 2009-2010 a Operei din Montpellier, din sudul Frantei. Sofia va lucra cu tenorul francez Roberto Alagna, sotul sopranei Angela Gheorghiu, care a plecat in luna decembrie de pe scena operei Scala din Milano in mijlocul unei reprezentatii cu "Aida" de Verdi, dupa ce fusese huiduit de public. Opera din Montpellier a programat pe 19 iulie 2007 "Ziua Francis Ford Coppola", pentru care regizorul ar trebui sa vina la Montpellier. Seara, Orchestra nationala din Montpellier va interpreta fragmente muzicale din coloanele sonore ale filmelor lui Coppola, compuse de Carmine Coppola, tatal regizorului.
