Snowden se află din nou pe „calea către Oscar”

de Cristina Grigore în 22 Feb 2016
Filmul lui Oliver Stone va fi lansat în toamnă, perioada marilor premii ale industriei

Cum anul acesta filmul pe care cei de la Open Road au mizat în cursa pentru Oscar a fost Spotlight, noua producţie a lui Oliver Stone, un thriller politic actual, Snowden, nu ar mai fi avut şansa să fie remarcat. Astfel că, după ce l-au amânat pentru 13 mai – pentru a fi lansat în cadrul Festivalului de Film de la Cannes – realizatorii au ales să pună data de lansare în toamnă şi să trimită astfel filmul către sezonul marilor premii ale industriei, o garanţie a reuşitei la Globuri, premiile BAFTA şi, mai ales, Oscaruri.

După cum au remarcat şi cei de la cinemablend.com, atuurile filmului sunt atât subiectul fierbinte legat de fostul agent NSA (Agenţia Naţională pentru Securitate a SUA), care a dezvăluit informaţii secrete, dar şi regizorul, un maestru în aducerea pe marele ecran a unor subiecte politice ce fac vâlvă (JFK, Natural Born Killers).

În plus, anul acesta este unul electoral pentru Statele Unite, ceea ce va stârni discuţii atât între alegători şi candidaţi deopotrivă, iar alegerea Academiei ar putea fi influenţată de numele viitorului preşedinte, căci a premia un film precum Snowden înseamnă a transmite un puternic mesaj politic lumii.

Filmul, cu Joseph Gordon-Levitt în rol central, alături de Shailene Woodley şi Scott Eastwood, va intra în cinematografe pe 16 septembrie.

Exploreaza subiecte similare:

Spotlight, Snowden, oscar

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells