Skyscraper, action-thrillerul pe care îl așteptam

de Gloria Sauciuc în 13 Iul 2018
În pofida formulei recognoscibile, Skyscraper oferă suspans de mare intensitate și emoție

Skyscraper - cu lansarea pe marile noastre ecrane pe 13 iulie - își va surprinde spectatorii cu intensitatea suspansului, cu un protagonist  prin care se face primul pas către o incluziune în action-uri a unui nou tip de erou și cu o miză personală, dar cu valoare de universalitate - salvarea familiei.

În Skyscraper, aflăm din prolog că Dwayne Johnson este veteran de război și șeful diviziei de asalt în echipa de salvare a ostaticilor din cadrul FBI. O greșeală din timpul unei misiuni îl face să-și piardă echipa. El însuși este grav rănit și își pierde piciorul. Peste un deceniu, îl vedem cu o soție (Neve Campbell) și copii, plus o nouă ocupație - consultant independent pentru securitatea clădirilor zgârie-nori. Când i se oferă un contract uriaș, în China, pentru expertizarea siguranței la incendiu a „Perlei”, cea mai înaltă clădire din lume (fictivă), Will Ford (Dwayne Johnson) uită trecutul dureros și e gata pentru un viitor fără griji. Dar lucrurile iau o întorsătură neașteptată - se trezește implicat, fără voia lui, într-un incendiu catastrofal chiar în clădirea pe care fusese chemat să o inspecteze.

Regizorul Rawson Marshall Thurber surprinde cu încadraturi şi mişcări de cameră apte să potenţeze suspansul iar 3D-ul amplifică senzația de cădere în gol. Cei cu frică de înălțime vor simți de mai multe ori pe parcursul filmului un gol în stomac. Scris și regizat de Rawson Marshall Thurber (Central Intelligence, We’re the Millers), thrillerul de acțiune 3D e produs împreună cu alți doi meseriași ai filmelor de acțiune - Beau Flynn (San Andreas, Baywatch) și Hiram Garcia (San Andreas, Central Intelligence).

Formula dramaturgică e cea cunoscută, fără mare efort scenaristic: în timp ce autorităţile chineze privesc neputincioase clădirea în flăcări, protagonistul intervine de unul singur, motivat de salvarea soției și a celor doi copii. Toată intervenția protagonistului stă sub semnul spectaculosului și imposibilului. Cu skill-uri de supererou, protagonistul escaladează macarale, se strecoară printre paleții în mișcare ai unei turbine eoliene gigantice, sare în gol și vine de hac teroriștilor.

Nu lipsesc din formulă nici trădătorii infiltrați, nici femeile fatale (taiwaneza Hannah Quinlivan, dar și Neve Campbell - într-un comeback onorabil la filmele de Hollywood). Eroul negativ, jucat de Roland Møller, unul dintre cei mai buni actori din Danemarca, are suficient arsenal încât să fie o amenințare serioasă pentru Zhao Long Ji (jucat de Chin Han, unul din cei mai mari actori asiatici, conform mai multor topuri). Acesta din urmă este un vizionar, un geniu al tehnicii, mintea din spatele grandiosului zgârie-nori.

În pofida formulei recognoscibile, Skyscraper oferă suspans și emoții. De neratat!

Exploreaza subiecte similare:

Skyscraper , Dwayne Johnson, Neve Campbell

Alte știri din cinema

Regizorul iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la biciuire și 8 ani de închisoare înainte de premiera noului său film la Cannes

Cel mai nou film al cineastului Rasoulof, The Seed of the Sacred Fig, va avea premiera în competiție la Cannes în mai.

28 Years Later, o nouă continuare a francizei cu zombie

Franciza 28 Days Later continuă cu al treilea film, 28 Years Later. Producția va avea premiera vara viitoare, pe 25 iunie 2025. Fanii seriei au așteptat 18 ani pentru o nouă poveste inspirată de hit-ul care l-a făcut cunoscut pe actorul Cillian Murphy.

Kristen Stewart și Oscar Isaac, cuplu căsătorit în thrillerul cu vampiri Flesh of the Gods

XYZ Films se ocupă de vânzările internaționale pentru acest film la viitorul Marché du Film de la Cannes

7 filme cu și despre tenis

Cu documentarul Nasty și lungmetrajul Challengers acum în cinematografe, haideți să trecem în revistă alte filme de care se pot bucura iubitorii sportului alb

Părerea ta

Spune-ţi părerea
vetuta_mihaela pe 9 octombrie 2018 00:00
skyscaper

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells