Skiptrace, cele mai mari încasări dintre toate filmele lui Jackie Chan

de Gloria Sauciuc în 27 Iul 2016
Detectivul, mafia şi cartoforul rulează în cinematografele noastre

Skiptrace, comedie de acțiune, a ajuns la încasări de peste 60 de milioane de dolari la patru zile de la premieră, depășind The Legend of Tarzan de la Warner Bros. în China, scrie Hollywood Reporter. Skiptrace a debutat joi cu încasări de 15,6 milioane de dolari, și a avut un weekend spectaculos cu încasări de circa 15 milioane de dolari zilnic, conform datelor de la Ent Group, care monitorizează producțiile de box-office de la Beijing.

Filmul, care a marcat cele mai mari încasări dintre toate producțiile în care joacă Jackie Chan, a depășit și producția autohtonă Dragon Blade, care a câștigat 54 de milioane de dolari în săptămâna de debut, anul trecut.

Regia este a lui Renny Harlin, regizor finlandez dar veteran al filmelor de acțiune de Hollywood, cooptat mai nou de industria de cinema chineză. Și pentru acesta filmul este un vârf, depășind pe Die Hard 2 din 1990 care a adus 34 de milioane de dolari. Harlin are susținerea financiară a Jiabo Culture Group, iar următorul proiect este adaptarea cinematografică a unui popular joc video chinez, Legend of the Ancient Sword.

În filmul Skiptrace, personajul lui Chan, detectiv din Hong Kong, face echipă cu un amator american de pariuri (Johnnie Knowxville), după ce nepoata primului (Fan Bingbing) are probleme cu un șef mafiot.

Filmul a avut un buget de 30 de milioane de dolari. Tarzan a avut încasări modice pe piața din China, cu 7 milioane de dolari la debut și cu încasări pe prima săptămână de 27.1 milioane de dolari, fiind totuși o excepția de la regula pieței locale care cenzurează, pe timpul verii, producțiile de Hollywood.

Pe locul trei, animația japoneză Doraemon: Nobita and the Birth of Japan a încasat 8 milioane dolari de vineri până sâmbătă, și nu pare să se apropie de succesul de 86,9 milioane dolari al predecesorului său, Stand by Me Doraemon, turnat anul trecut în China.

Animația locală Big Fish & Begonia a încasat, pe locul patru, 1,4 milioane dolari, iar după 17 zile a totalizat 97,4 milioane. În schimb, fostul lider Cold War 2, un thriller polițist plasat în Hong Kong, a ajuns pe locul 5 cu doar 1,1 milioane dolari peste weekend, câștigând un total cu 96,7 milioane de dolari de-a lungul a trei weekenduri.

Exploreaza subiecte similare:

Skiptrace, Jackie Chan

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
bogyvaly pe 28 iulie 2016 10:42
Este foarte bine ca incepeti sa dati si box-officeul chinezesc deoarece sunt foarte bune premize ca incepand cu 2017 piata de film chineza sa o depaseasca pe cea americana ca incasari.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells