Adevărat deschizător de drumuri, filmul Sin City, care s-a realizat integral pe ecran verde, a dat viaţă romanelor grafice alb-negru ale lui Miller. Fiind plin de femei puternice, eroi negativi şi ticăloşi fără seamăn, fanii au cerut imediat realizarea unei urmări. Sin City: A Dame to Kill For rulează deja în cinematografe. Iată o serie de informaţii despre efectele speciale, costume şi machiaj.
Rodriguez a insistat să filmeze direct în 3D, în loc să convertească filmul la 3D în faza de post- producţie. Când a folosit anterior camera Alexa, el a înţeles ce oportunităţi oferă şi atunci a folosit, alături de ea, şi sistemul Pace 3D. Filmările s-au realizat aproape integral cu „green screen”. Ca şi în primul film al seriei, Sin City este realizat complet digital. În plus, cuceririle tehnologice i-au permis lui Rodriguez să se apropie mai mult de ilustraţiile lui Miller. Acestea au devenit sursa de inspiraţie pentru efectele vizuale ale artiştilor VFX.
Producătorul efectelor vizuale, Crys Forsyth-Smith comentează: „Robert a vrut să aducă elementele grafice în prim plan. Tehnica 3D îi introduce pe spectatori şi mai mult în universul Sin City”. Compania Prime Focus a realizat majoritatea efectelor vizuale şi 3D, executând pentru acest film aproape 2300 secvenţe de acest fel.
Costume
A Dame to Kill For marchează cea de-a noua colaborare dintre designerul de costume Nina Proctor şi regizorul Robert Rodriguez. Pentru că Nina Proctor a realizat şi costumele pentru personajele lui Miller din primul Sin City, Proctor a învăţat o mulţime de lucruri despre felul cum arată texturile şi culorile într-un film alb-negru. Proctor comentează: „Am filmat în culori pe green screen, iar acum, tehnica 3D adaugă încă un nivel la acest proces. Trebuie să fiu foarte atentă. Studiez cu atenţie ţesăturile şi gândesc totul în alb şi negru”.
Ea adaugă: „În noile povestiri, Frank mi-a dat libertate în ceea ce priveşte costumele pentru că avem experienţa din primul Sin City, iar el a înţeles că poate lăsa costumele în seama mea”.
Nina Proctor şi echipa ei au realizat costumele la Troublemaker, studioul de design pe care ea l-a ridicat din temelii acum câţiva ani.
Frank Miller a încurajat-o pe Nina să lucreze liber şi să nu se conformeze în totalitate benzilor sale desenate. Proctor comentează: „Frank desenează nişte falduri, care apar şi în storyboard. Eu am încercat să păstrez siluetele pe care le-a desenat el. Este treaba mea să aduc apoi culoare, adâncime şi textură, pentru a da viaţă costumelor”.
Miller afirmă despre costumele realizate în colaborare cu Proctor: „De-a lungul timpului am învăţat cum să-mi îmbrac personajele. Eu le desenez, dar Nina este expertul. Ea le creează şi le execută, doar se inspiră din desenele mele. De cele mai multe ori ea realizează costume pe care eu nu mi le-am imaginat, dar care sunt mai aproape de intenţiile mele decât aş fi putut-o face eu, pentru că eu habar nu am că există asemenea haine”.
Proctor explică: „Frank şi Robert sunt un pic diferiţi în modul lor de lucru. Robert vrea să vadă totul înainte de a da comanda „motor”. Lui Frank îi plac surprizele. Îi place să-i vadă pe actori intrând pe platou costumaţi şi machiaţi complet”.
MAKE-UP
Pe lângă femeile planturoase şi sexy, Frank Miller este faimos pentru portretele de bărbaţi desfiguraţi de anii petrecuţi în Sin City. În primul film, spectatorii au fost şocaţi de corpul deformat al lui Yellow Bastard, de arma din fruntea lui Jackie Boy şi de conformaţia primitivă a capului lui Marv. Acestea au fost realizate de vechiul colaborator al lui Rodriguez, Greg Nicotero de la KNB EFX.
Nicotero şi echipa lui i-au aplicat o proteză şi cascadorului Jeff Dashnaw, care evolua în secvenţele periculoase în rolul lui Marv. Dashnaw a purtat proteza şi în primul film. Nicotero spune zâmbind: „Când am realizat primul film, Jeff era cu mine în biroul lui Robert pentru a alege dublura lui Mickey, când Robert a exclamat: ‘De ce nu încercăm chiar cu Jeff?’ De atunci, Jeff a purtat proteza şi machiajul de vreo 25-30 de ori. Nu stă de loc liniştit şi mă face să râd ca să-mi tremure pensula în mână. De asemenea, îmi aminteşte de fiecare dată că i-am copt-o”.Pentru acest film, Nicotero a vrut să reducă timpul de montare a protezei pe care Mickey Rourke trebuia s-o poarte pe faţă, ca să-l joace pe Marv. Nicotero îşi aminteşte: „Am recreat proteza şi am regândit procesul de aplicare a ei. L-am adus pe Gino Cragnole, mâna mea dreaptă, care a lucrat şi la primul film şi m-a ajutat cu proteza lui Mickey. Ne-am împrietenit cu Mickey în timpul primului film şi ne-am simţit foarte bine şi de data aceasta”.
Figura reconstruită a lui Dwight a pus de asemenea probleme echipei de creaţie. Nicotero detaliază: „Am făcut modificări minore – i-am făcut o proteză la nas, la buza de sus, la maxilar şi bărbie, i-am pus lentile de contact şi o perucă. Era suficient de subtil”.
Nicotero a trebuit să-i recreeze lui Dwight şi globul ocular, care la un moment dat îi atârna din orbită. Nicotero explică: „Folosim desenele lui Frank din roman pentru a face o schiţă plană, după care o transformăm într-o proteză tridimensională. Există o secvenţă în care Dwight a fost bătut de către Manute, iar în carte nu există detalii cu privire la sângele împroşcat sau la ochiul care atârna în afară. Aşa că a trebuit să facem o adevărată sculptură pe care i-am aplicat-o apoi lui Josh. Iar modalitatea de filmare a dat şi mai multă profunzime sinstrei imagini. Părea spectaculos pentru că ochiul era dizlocat cu tot cu ţesutul din jur, iar în zona respectivă a feţei se puteau vedea o mulţime de vânătăi şi tăieturi”.
O altă provocare a fost crearea feţei colţuroase a mafiotului Wallenquist, interpretat de Stacy Keach. Nicotero a folosit o proteză care-i mărea capul şi gâtul lui Wallenquist, redând totodată şi cicatricele de faţă. Keach remarcă despre experienţa cu KNB: „Realizarea tuturor acestor proteze a fost o experienţă grozavă. Mai purtasem măşti înainte şi mi-am imaginat că o să fie foarte greu de suportat proteza timp de 8-9 ore, dar n-a fost aşa. Singurul lucru care era greu de făcut era s-o scot, dar în rest, mi-au uşurat munca foarte mult!”
Miller subliniază munca incredibilă a celor de la KNB: „Greg Nicotero este capabil să privească desenele mele şi să le interpreteze tridimensional, ceea ce nu este de loc uşor pentru că un desenator poate să păcălească prin desenele sale, pe când în 3D asta s-ar vedea. Pot de exemplu să-i fac o gâlmă pe faţă unui personaj fără ca cineva să se supere pe mine, dar Greg trebuie să facă în aşa fel încât să dea bine din ambele unghiuri de filmare”.
Şefa compartimentului de machiaj şi coafură, Ermahn Ospina, lucrează cu Rodriguez de pe vremea filmului Desperado. Timp de aproape 20 de ani, Ermahn a creat machiaje pentru o mulţime de femei frumoase şi puternice din filme, inclusiv din primul SIN CITY. Ospina comentează: „Să lucrezi pe green screen iar acum şi în 3D înseamnă o provocare foarte mare mai ales când trebuie să ţii cont de toate datele pe care ţi le furnizează noile camere şi noua tehnologie. Pe faţa omului poţi citi multe. Trebuie să fiu atentă fiindcă doresc ca personajele să arate autentic, realist, chiar dacă povestea de pe ecran este o ficţiune. Iar personajele feminine, nu-mi place să se vadă că ar fi machiate, deşi ceea ce spun poate părea o ironie”.
Scenografia
Echipa de scenografie a lui Steve Joyner şi Caylah Eddleblute lucrează cu Rodriguez încă de pe vremea filmului From Dusk Till Dawn. Eddleblute adaugă: „Aceste modele sunt un indiciu bun pentru plasarea luminilor sau pentru continuitate, atunci când reluăm individual cu câte un actor aceeaşi scenă pe care am mai făcut-o şi cu alţii. De exemplu, am adus probabil pe green screen Clubul lui Kady de vreo 15 ori în timpul filmărilor.
Din moment ce Troublemaker nu foloseşte decât un singur green screen, Eddleblute spune că aceste proiecţii tebuia schimbate destul de des: „Cam la fiecare 40 de minute schimbam decorul şi-l proiectam pe următorul”. Joyner adaugă, „Nu avem pereţi pentru că Robert vrea să poată lumina actorii într-o manieră unică şi dinamică. Ne orientăm în spaţiu datorită modelelor pe care le realizăm după desenele lui Frank din benzile desenate. Dar adesea, Frank nu a desenat decât un cadru de uşă, de exemplu, iar casa lipseşte…şi atunci noi ne ducem să-l întrebăm, iar el râde şi spune: ‘Am desenat doar o uşă, nu şi planurile arhitecturale pentru un întreg platou de filmare”.
La Troublemaker ei au construit o facilitate scenografică cu echipamente care rivalizează oricare studio de film de la Hollywood. Primul film a folosit nişte decoruri suprapuse pe green screen, inclusiv barul lui Kady. De data aceasta, Rodriguez n-a mai vrut nici un decor. Singurele piese folosite au fost uşile prin care intrau şi ieşeau actorii, scările, atunci când era necesar, şi obiecte strict necesare cum ar fi mese şi scaune. Restul ecranului era umplut cu efecte vizuale. Din cauza lipsei decorurilor, Joyner şi Eddleblute a trebuit să proiecteze pe green sceen nişte modele 3D în aşa fel încât realizatorii şi actorii să ştie unde se aflau în anumite momente ale unei secvenţe.
„Avem nevoie de o configuraţie care să permită mişcările camerei care trebuie să surprindă actorii din diferite unghiuri. De fiecare dată avem de a face cu un puzzle”.
Ea continuă: „Robert a fost foarte clar când a spus, chiar de la început, că vrea o imagine stilizată, care nu există în lumea reală. Singurele pe care le-am putut aduce ca decor au fost textilele, pentru că aşa cum sunt reprezentate şi în desenele lui Frank, aşternuturile sau tapiseriile sunt cele care accentuează atmosfera”.
