„Sieranevada”, în plină campanie de promovare pentru Oscar

de Cinemagia în 28 Nov 2016
Rolando Matsangos și Judith State sunt prezenți la toate proiecțiile dedicate membrilor Academiei Americane de Film

Lungmetrajul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii.

Astfel, până pe 6 decembrie 2016, la Los Angeles, sunt programate mai multe proiecții speciale ale filmului și întâlniri cu presa și critica americană.

Actorii Rolando Matsangos și Judith State sunt prezenți la toate proiecțiile dedicate membrilor Academiei Americane de Film.

Participarea actorilor români dar și campania de promovare a filmului în cursa pentru Oscar este susținută de Institutul Cultural Român și Centrul Național al Cinematografiei.

„Sieranevada”, care îi are în distribuție pe actorii Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Judith State, Marin Grigore, Rolando Matsangos, Cătălina Moga, Ilona Brezoianu, a avut premiera, în cinematografele din România, la începutul acestei toamne.

Acțiunea din „Sieranevada” are loc la trei zile de la atentatul din redacția hebdomadarului parizian, Charlie Hebdo și la patruzeci de zile de la moartea tatălui său, când Lary, un medic trecut de 40 de ani, urmează să își petreacă ziua de sâmbătă însoțit de tânăra lui soție, în sânul familiei, reunite cu ocazia comemorării celui dispărut. Evenimentul, însă, nu se derulează conform așteptărilor.

Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Cristi Puiu are imaginea semnată de Barbu Bălășoiu; Jean Paul Bernard, Filip Muresan și Christophe Vintrignier au realizat sunetul, Maria Pitea s-a ocupat de costume în timp ce Mojca Gorogranc Petrushevska a realizat machiajul. Letiția Ștefănescu și Ciprian Cimpoi au semnat montajul iar Cristina Barbu scenografia, Anca Puiu –producător.

„Sieranevada” este o producție Mandragora în coproducție cu Produkcija 2006 Sarajevo (BIH), Studioul de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, Sisters and Brother Mitevski, Spiritus Movens, Alcatraz Films.

Filmul a fost realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Fondacija Za Kinematografiju Sarajevo, Macedonian Film Agency, Croatian Audiovisual Center, Region Ile de France, Eurimages. Cu participarea: HBO Romania, Aide aux Cinemas du Monde, Valvis Holding Distribution, Centre National du Cinema et de l’Image Animee, Ministere Des Affaires Etrangeres et du Developpement International, Institut Francais, Arte France. Finanțatori: BMW Group Romania, Nestle Romania, AQUA Carpatica, Vodafone, Albalact, Groupama Romania, Apa Nova, DHL, Zumzet, Musette.

Exploreaza subiecte similare:

Sieranevada, Cristi Puiu, Rolando Matsangos, Judith State, Mimi Brănescu, Dana Dogaru, Sorin Medeleni, Ana Ciontea, Marin Grigore, Catalina Moga, Ilona Brezoianu

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells