Si ei au fost NexT Generation

de Gloria Sauciuc în 29 Mar 2007
Si ei au fost NexT Generation

Astazi a inceput prima editie a Festivalului International de Scurt si Mediu Metraj "NexT", care se desfasoara in Bucuresti in perioada 29-31 martie. Publicul s-a asezat in sala alaturi de Corneliu Porumboiu (membru al juriului), Madalina Ghitescu, Eugen Serbanescu (director CNC), Laurentiu Damian, Radu Nicoara si Nae Caranfil (membru al juriului). Ultimii trei au fost gazdele sectiunii "Si ei au fost NexT Generation", unde au fost proiectate filmele lor din timpul studentiei. Toti trei si-au amintit secvente de la filmari, intamplari amuzante, dar si cat de dificil era sa duci la bun sfarsit un proiect studentesc. A urmat documentarul "Murch" prezentat de David Bleiman Ichioka. Walter Murch, celebrul monteur si sound designer va fi si el prezent la festival si va sustine un seminar de sound design la Orange Concept Store – sambata, 31 martie, ora 10.00. Acum ruleaza la Cinemateca Eforie filmele aflate in competitie, pana la ora 21.30 cand Bernard Payen, selectioner la Semaine de la Critique va prezenta o prima parte dintr-o serie de filme aduse de la Festivalul de Film de la Cannes.

 

(in imagine, de la stanga la dreapta: Radu Nicoara, Laurentiu Damian si Nae Caranfil)

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells