Shrek 5 va duce franciza în cu totul altă direcţie

de Cristina Grigore în 4 Apr 2017
Scenaristul Michael McCullers arată ce i se pregăteşte seriei animate odată cu achiziţionarea DreamWorks de către Universal

În ultima sa aventură, Shrek se bucura de familia întemeiată alături de Fiona, când Rumpelstiltskin şi-a băgat coada şi i-a făcut vânt într-o versiune crudă a realităţii în care existenţa sa era anulată.  Însă, de la Shrek Forever After, lansat în 2010, studiourile Dreamworks au trecut în ograda NBCUniversal – după o tranzacţie de aproape 4 miliarde de dolari efectuată în aprilie, anul trecut – iar noi proprietari au subliniat că au planuri mari cu franciza.

Despre o relansare a universului animat din Shrek a vorbit, într-un interviu acordat TheHollywoodReporter, scenaristul Michael McCullers (The Boss Baby). El a lucrat la povestea lui Shrek 5, a cărui lansare a fost planificată pentru 2019 şi  menționat că cei de la Universal au de gând să lanseze şi alte producţii inspirate de populara franciză.

„Am terminat scenariul la noul film Shrek şi îmi place foarte, foarte mult. Am investit mult în acest proiect”, a spus McCullers şi a subliniat intenţia noului studio de producţie de a relansa franciza şi de a o cotinua. „Era absolut necesar ca seria să se reinventeze”, a adăugat el. „S-au făcut patru filme şi s-au întâmplat foarte multe lucruri, iar personajele sunt foarte iubite şi sunt minunate – însă la un moment dat trebuie să te gândești la o altă abordare”, a mai explicat acesta.

Deocamdată McCullers nu a dezvăluit exact în ce direcție s-au gândit cei de la Universal să ducă franciza… Sunt așteptați însă să revină în rolurile de voce Mike Myers, Cameron Diaz şi Eddie Murphy (fără de care va fi greu să ne imaginăm un nou film Shrek). Scenaristul a trecut acum la povestea lui Hotel Transylvania 3

Exploreaza subiecte similare:

Shrek, Shrek Forever After, Michael McCullers, The Boss Baby, Mike Myers, Cameron Diaz, Eddie Murphy, Hotel Transylvania 3

Alte știri din cinema

Gojira recomandă. Ce e de văzut la cinema și pe streaming săptămâna aceasta

„Cel mai malefic film văzut în ultima vreme”, plus un film românesc „de la cel mai prolific creator de conținut de la noi”, filme sentimentale, seriale cu umor de situație

Râul ucigaș - scufundarea în abisul percepției

Tânărul regizor chinez Wei Shunjun ne invită - mai mult decât au făcut-o alți regizori în ultimul timp - la interpretare

Laurent Cantet, regizorul francez care a câștigat Palme d'Or pentru Entre les murs, a murit

Distins cu Palme d'Or de către un juriu prezidat de actorul american Sean Penn, filmul prezintă un sistem de învățământ care se luptă să-și îndeplinească misiunile didactice și sociale

Nasty - mai mult decât tenis

După mediu-metrajul Nunți muzici și casete video, regizorul și producătorul Tudor Giurgiu a ales să își facă debutul în lungmetrajul documentar cu Nasty, un portret cât se poate de exhaustiv al românului care a schimbat fundamental tenisul.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells