Shredder dezlănţuit în noul trailer Teenage Mutant Ninja Turtles

de Gloria Sauciuc în 25 Iun 2014
Splinter, mentorul ţestoaselor, în pericol

Shredder luptă în noul trailer cu Splinter, mentorul ţestoaselor, scena fiind încărcată de tensiune. E unul dintre momentele esenţiale ale filmului - şi iată că avem ocazia de a arunca o privire, urmărind noul trailer. Totodată - în premieră - iată şi posterele de personaje, datorită cărora putem analiza în amănunt arsenalul ţestoaselor.

 Ţestoasele Ninja pot fi văzute pe marele ecran din 22 august

Plasat într-un New York distopic unde criminalittea a scăpat de sub control, filmul îi are ca protagoniști pe cei „patru frați proscriși” care „cresc în canalele orașului către un destin ca Teenage Mutnat Ninja Turtles”. Cei patru devin justiţiarii de care oraşul are nevoie, un soi de „Batmani” cu mai mult umor. Leonardo e şeful echipei, Donatello se pricepe la tot ce ţine de arsenalul mai mult sau mai puţin cyberpunk al ţestoaselor, Raphael este pe cât de cool, pe atât de dur, pe când Michelangelo e tipul petrecăreţ.

Numai împreună îl pot învinge pe Shredder, sau cel puţin aşa crede Splinter, şobolanul savant care i-a antrenat.

Prima dată personajele au apărut în 1984, într-o carte de benzi desenate semnată Kevin Eastman și Peter Laird, devenind curând una dintre cele mai vizibile brand-uri din întreaga lume. Patru filme au avut în centrul lor personajele Țestoaselor Ninja, ultimul fiind un film cu grafică computer generated, în 2007.

Exploreaza subiecte similare:

Teenage Mutant Ninja Turtles

Alte știri din cinema

De ce ciudat vorbeşte Yoda te întrebi? George Lucas explică...

La o proiecţie aniversară a lui Imperiul contraatacă, cineastul face o dezvăluire neaşteptată

E frumos de luat acasă: protagonistul din noul Predator. Iată trailerul!

Regizorul Dan Trachtenberg vrea să ţinem cu predatorii în noua parte a popularei francize

Micul Ne Zha, pregătit să cucerească întreaga lume

O versiune dublată, în pregătire pentru animaţia ce a bulversat topurile internaţionale

E oficial: Ryan Gosling e în noul... gâlşeavî pi şeruri

Iată titlul complet şi data premierei noului film Star Wars

Părerea ta

Spune-ţi părerea
LavyBogdy pe 25 iunie 2014 18:35
Mi-a luat foc parul , pare a fi ceva bestial.
GAMBITT pe 26 iunie 2014 01:18
Abia astept ,mai ales ca sunt desenle copilariei meel cand la ora 19:fugeam toti copiii sa vedem jumatatea de ora de desene animate pe TVR ca si CAPTAIN PLANET.

Spune-ţi părerea

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
jinglebells